vineri, mai 3, 2024
AcasăPublicitateCine câștigă cu adevărat din jocurile de noroc?

Cine câștigă cu adevărat din jocurile de noroc?

-

Jocurile de noroc sunt o afacere profitabilă și incredibil de competitivă. În lume există grupuri de firme și holdinguri care se ocupă exclusiv de acestea, oferind servicii de jocuri de noroc – cazinou, pariuri sau loterii – atât în lumea reală, cât și pe internet. Publicul jucător nu se mai termină, cu milioane de oameni căutând rotiri gratuite la sloturi sau ponturi pentru pariuri online zi de zi.

Jocurile de noroc sunt o afacere profitabilă pentru operatori, dar nu ei sunt cei care încasează „grosul” banilor generați din aceste servicii.

Taxe pe distracție

Conform unor statistici oficiale, operatorii de jocuri de noroc active pe piața din România varsă anual în vistieria statului o sumă totală de aproximativ 600 de milioane de euro. Este o cifră impresionantă, mai ales când considerăm că această ramură a industriei de divertisment beneficiază și de un grad de colectare de 100%, adică tot ce este datorat se și virează la buget.

Această sumă este compusă din taxele aplicate operatorilor și din taxele aplicate câștigurilor persoanelor fizice, reținute la sursă – adică, în cazul unui câștig, jucătorii primesc suma câștigată minus valoarea taxei, care este virată direct către buget de către operator.

- Advertisement -

Raportul de activitate ONJN pe 2021 arată că Oficiul a generat încasări de aproape 1,1 miliarde de lei (peste 220 milioane de euro) numai din autorizări, licențe, regularizări, taxă de viciu și videoloterie, și a dat amenzi în valoare de circa 2,2 milioane de lei.

Loteria Română

Cel mai popular joc de noroc din România este, însă, loteria. În fiecare săptămână, Loteria Română vinde mii de bilete la diversele extrageri, lozuri răzuibile și în plic, dar veniturile sale sunt rotunjite și din exploatarea de terminale de videoloterie (VLT) din rețeaua de agenții.

Deși loteria mai are probleme la transparență, execuția bugetară pe anul 2021 fiind publicat doar până în luna septembrie, spune multe că această companie deținută de stat a preconizat venituri de circa 960 de milioane de lei pe 2021 – adică în jur de 193 de milioane de euro.

- Advertisement -

Iar planurile de dezvoltare a companiei naționale nu se opresc la lozuri și aparate. Loteria Română și-a dezvăluit recent intenția de a-și înființa propria casă de pariuri sportive cu cotă fixă, un serviciu popular în rândul românilor.

Cine câștigă din jocurile de noroc?

Veniturile bugetului de stat din exploatarea și promovarea jocurilor de noroc sunt, în parte, fixe. Pentru a opera pe piața din România, companiile trebuie să plătească licență, apoi și taxe și impozite, iar cei online mai plătesc și o taxă de 2% pe sumele depuse de jucători în conturile lor online. Câștigurile statului din jocuri de noroc sunt asigurate, astfel, pe când operatorii sunt cei care suportă cheltuielile – promovare, salarii și orice altceva.

Totuși, faptul că operatorii de jocuri de noroc rămân profitabili și după atâta taxare și cheltuială spune multe despre piața jocurilor din România.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -