La aproape trei ani de la debutul războiului din Ucraina, rușii au provocat o nouă catastrofă. Păcura scursă în Marea Neagră din cele două nave scufundate ale Kremlinului, în strâmtoarea Kerci, este definită drept „dezastrul ecologic al secolului XXI”.
Afirmația este făcută de directorul științific al Institutului pentru Problemele Apelor din cadrul Academiei Ruse de Științe, Viktor Danilov-Danilian, într-un interviu acordat publicației moscovite „Kommersant”.
Mai mult, Danilov a recunoscut că masa toxică ar putea ajunge chiar pe țărmurile României, Bulgariei și Turciei.
În opinia sa, acest prăpăd nu poate fi comparat cu scurgerea de motorină de la Norilsk, din 2020, fiindcă atunci „totul era local”, iar situația a fost controlată. Vladimir Putin declarase la vremea respectivă urgență federală, estimând prejudiciul la două miliarde de dolari SUA. Acum, însă, niciun calcul nu stă în picioare.
Intens preocupat de cucerirea de noi teritorii în Ucraina, Putin s-a „deranjat” să vorbească despre nenorocirea din Kerci abia după 26 de zile de tăcere. Era deja mult prea târziu. Asta pentru că, la 48 de ore de la scufundarea navelor „Volgoneft”, fragmentele de păcură fuseseră deja găsite pe coasta regiunii Krasnodar din zona Anapa. Ulterior, ele au apărut și în zonele populate de-a lungul întregii coaste de sud a Crimeei.
Savantul Danilov-Danilian a ținut să precizeze că o asemenea calamitate ar fi putut fi evitată prin nefolosirea unor nave care trebuia scoase din uz în urmă cu 20 de ani, întrucât erau construite în 1960 și 1970. Din păcate, a mai menționat acesta, lucrările serioase de curățare a zonelor afectate au început în cea de-a 9-a zi de la dezastru. În rest, doar voluntarii s-au autosesizat și au trecut la fapte, lucrând așa cum s-au priceput.
Vă prezentăm onservațiile savantului rus Viktor Danilov-Danilian.
„Poluarea poate ajunge la Odesa la sfârșitul lunii ianuarie”
- „Este prima oară când păcura s-a vărsat în cantități atât de mari. Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai grav dezastru ecologic din Rusia de la începutul secolului XXI. Este un eveniment fără precedent.”
- „Deversarea de motorină din Norilsk în 2020 nu poate fi comparată cu situația de astăzi. Acolo, totul era local și a fost eliminat rapid: condițiile naturale și meteorologice erau favorabile, iar echipamentul era suficient.”
- „N-a meritat să folosim nave care ar fi trebuit să fie scoase din funcțiune, din cauza nepotrivirii, în urmă cu 20 de ani.”
- „În principiu, navelor din clasa fluviu-mare nu li se permite să navigheze iarna, în timpul călătoriilor pe mare. Devine imposibilă evitarea consecințelor catastrofale cu o astfel de atitudine: mai devreme sau mai târziu ar fi avut loc nenorocirea.”
- „Mecanismul de asigurare a unor astfel de evenimente practic nu funcționează la noi, iar lucrările serioase de eliminare a consecințelor au început abia în a 9-a sau a 10-a zi de la accident. În prima săptămână, la locul tragediei au fost doar voluntari.”
- „Poluarea poate ajunge la Odesa la sfârșitul lunii ianuarie. Nu se poate exclude ca păcura să ajungă pe țărmurile României și Bulgariei, chiar și în partea de sud-est a mării, în Turcia.”
- „Curenții marini și vântul joacă un rol. Curentul principal trece de Peninsula Crimeea, dar limbile se îndreaptă direct spre ea. Acestea afectează Rezervația Opukski, Feodosia, Koktebel, Sudak, Ialta, Balaklava, Sevastopol și Evpatoria.”
- „Este o lovitură teribilă pentru ecosistem: moartea a zeci de mii de păsări, mulți delfini și pierderi mari ale florei și faunei de coastă. Într-un astfel de mediu, chiar dacă este în apă sărată, practic nimic nu poate trăi, cu excepția microorganismelor care se hrănesc cu păcură și o descompun.”
„Îndepărtarea a cel puțin 200.000–500.000 de tone de sol contaminat va duce inevitabil la remodelarea coastei”
-
„Păcura care va pluti pe suprafața mării, în partea sa centrală, destul de departe de țărm, n-ar trebui cel mai probabil să fie curățată. Costurile vor fi enorme, iar rezultatele vor fi nesemnificative. Este mai bine să ne concentrăm mai mult pe ceea ce facem cel mai bine: curățarea țărmurilor și a zonelor de coastă. Este dificil de estimat cât timp va dura finalizarea lucrării.”
- „După ce s-a scufundat la o adâncime de peste 200 de metri, unde se află stratul de hidrogen sulfurat, păcura poate să stea acolo foarte mult timp. Dar trebuie să fim pregătiți pentru faptul că poate fi ridicată de curenți ascendenți. Va fi necesară monitorizarea constantă a țărmurilor stațiunii. Această activitate poate fi relaxată doar atunci când vom fi convinși că apariția unor noi emisii de cheaguri de păcură din mare devine extrem de rară.”
- „Amestecul (nisip plus păcură – n. red.) trebuie transformat în sol fertil prin adăugarea de aborbanți, biomateriale îmbogățite și tulpini speciale de bacterii care procesează păcura. Pentru a accelera procesul, pot fi așezate straturi de materii organice diferite: fân, paie, turbă. Astfel, destul de repede, poate chiar în câteva luni, se va obține un îngrășământ bun.”
- „Îndepărtarea a cel puțin 200.000–500.000 de tone de sol contaminat nu va trece fără a lăsa urme, dar va duce inevitabil la remodelarea coastei. Sunt înregistrate deja locuri unde, din cauza eliminării solului în care a ajuns păcura, marea a avansat pe uscat cu 30–50 de metri. Vor fi pierderi uriașe pentru întreaga infrastructură turistică și vor fi cheltuieli uriașe asociate cu complexul de lucrări necesare.”