Vladimir Putin a semnat la sfârșitul săptămânii trecut un decret ambiguu, prin care împuternicește Guvernul să caute, înregistreze și să protejeze juridic proprietățile avute de Rusia de-a lungul timpului în străinătate. Formularea este deosebit de vagă și face referire inclusiv la foste proprietăți ale Imperiului Țarist și ale Uniunii Sovietice.
La fel ca și termenul „Ruskii Mir“ („Lumea rusă“), în baza căruia Moscova se consideră îndreptățită să acționeze „acolo unde oamenii vorbesc și gândesc rusește, unde apreciază cultura rusă, unde văd în modelul rusesc o alternativă, unde-l respectă pe Putin al nostru și unde oamenii se tem de armele noastre“, decretul dat acum este unul vag, care poate fi interpretat oricum.
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a observat, de altfel, că „parametrii exacți a ceea ce constituie proprietatea rusă actuală sau istorică sunt neclari. (…) Kremlinul ar putea folosi protecția proprietății sale revendicate în țări din afara granițelor sale recunoscute la nivel internațional pentru a produce mecanisme de soft power în statele post-sovietice și învecinate care să vizeze, în cele din urmă, destabilizarea internă“.
Speculațiile au apărut deja. Bloggerul ultranaționalist pro-război care scrie pe canalul de Telegram rusesc „Two Majors“, cu peste o jumătate de milion de abonați, a scris: „Sugerăm să începem cu Alaska“. În plus, Rusia ar trebui să privească „Ucraina de dincolo de Nipru, Basarabia, Marele Ducat al Finlandei, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, statele din Asia Centrală și Turkestanul rusesc, majoritatea provinciilor baltice și o parte importantă a Poloniei“.
În Rusia, unde presa și rețelele de socializare sunt controlate cu mână de fier de putere, astfel de opinii nu pot să apară – mai ales pe canale Telegram atât de populare. În general, așa-zișii influenceri sunt tot pioni ai regimului, care prin ei realizează diverse operațiuni de manipulare și diversiune. Aceștia sunt fie lăsați să mai elibereze puțin din presiunea socială prin critici la adresa unor oficiali ori la adresa armatei (niciodată însă la Putin), fie puși să lanseze teme naționaliste ori agresive la adresa vecinilor.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
In romania patriotii au deja semnat un tratat de vasalitate cu URSS?