Întotdeauna am considerat că iubirea şi bunătatea vor salva lumea. Numai că trăim nişte vremuri când mulţi dintre noi săvârşesc binele numai şi numai cu interes…
… ca şi cum îşi doresc ca Dumnezeu să-i observe, ca oamenii să-i remarce, iar binele pe care-l săvârşesc să li se returneze.
De aceea, mereu se laudă: „Vezi, atunci şi atunci am făcut mult bine. Am ajutat, am dat, m-am sacrificat”.
Uitând că milostenia nu aşteaptă răsplată ori, cum spune şi părintele Arsenie Boca: „Fapta bună e bună doar dacă e acoperită de smerenie” sau „E bine a face binele ca pe un lucru de la sine înţeles, simplu şi firesc, cum răsare soarele”.
Exact cum a procedat şi un om sărac care nu avea decât o pâine, dar, văzând un copil flămând, a rupt-o în două şi i-a dat jumătate. Acest gest arătând că milostenia nu ţine de cantitate, ci de dorinţa de-a ajuta. Şi nu din motivul de-a fi lăudat sau strigând: „Returnaţi-mi binele!”.
Iar în acest sens, o pildă ne povesteşte că un zgârcit, care a făcut în viaţa lui puţine acte de binefacere, atunci când a ajuns în Rai şi Sfântul Petru l-a întrebat ce milostenii a săvârşit, acesta i-a răspuns:
– I-am dat unui sărac un leu şi pe altul l-am ajutat cu patru lei.
Dar nici n-a reuşit să-şi termine mărturisirea, că în clipa aceea s-a auzit vocea Domnului:
– Dă-i, Petre, înapoi cei cinci lei şi ia-l din faţa Mea!
Această întâmplare ne dă de înţeles că, dacă nu ne vom vârî bunătatea în noi în fiecare zi, aceasta riscă să iasă din inima noastră pentru totdeauna şi să se rătăcească prin lume plângând. Şi, într-o zi, să ni se răspundă identic ca şi omului zgârcit:
– Dă-le, Petre, acestora datoria înapoi şi ia-i din faţa Mea!
