Curtea Constituțională a decis miercuri că pensia specială a lui Victor Ciorbea – de aproape 30.000 de lei – este neconstituțională și au trimis actul normativ Parlamentului.
Motivul respingerii a fost că nu se poate ca pensia Avocatului Poporului să se raporteze la venitul unui judecător CCR, așa cum prevede legea adoptată de Parlament la inițiativa senatorului PSD Şerban Nicolae şi a deputaţilor PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, notează G4Media.
Președintele Klaus Iohannis a trimis, pe 12 noiembrie 2018, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.
Șeful statului a invocat atât motive extrinseci de neconstituționalitate, precum depășirea termenului de dezbatere prevăzut de legea fundamentală sau transmiterea cu întârziere a punctului de vedere al Guvernului, cât motive intrinseci.
Victor Ciorbea a transformat o instituţie-cheie, plătită de români prin impozite şi taxe tocmai pentru a fi protejaţi de abuzurile statului, într-o cârpă a mafiei politice penale.
Ciorbea nu a atacat ordonanţe ale guvernului PSD-ALDE date cu dedicaţie clanurilor politice, dar îndreptate împotriva justiţiei şi a statului de drept.
Avocatul Poporului este singura instituţie care poate bloca o ordonanţă de urgenţă a guvernului, prin sesizare la Curtea Constituţională.