Înalta Curte de Casație și Justiție a decis eliberarea mai multor persoane în trei dosare celebre, în care avocaţii condamnaţilor au invocat ilegalitatea constituirii completurilor de cinci judecători, transmite Digi 24. Printre cei eliberaţi din penitenciare se numără Dan Șova, Constantin Niţă şi Rudel Obreja.
Aceștia vor părăsi în această noapte (miercuri spre joi) penitenciarele în care erau încarceraţi, după deciziile de condamnare în dosare de corupţie.
Instanţa supremă a admis cererile de suspendare a pedepselor în cazul celor trei. Deciziile sunt executorii, motiv pentru care condamnaţii vor ieşi din închisoare de îndată. Ei ar putea reveni în arest după judecarea definitivă a contestațiilor, pe 21 ianuarie 2019.
Decizia a fost luată de completul care judecă și apelul lui Liviu Dragnea în dosarul privind angajările fictive. Completul de 5 judecători este format din judecătoarele Tatiana Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera, Rodica Aida Popa și Simona Enceanu.