Panica s-a răspândit rapid în Bucureşti. Zvonurile vorbeau despre semafoare (din zona Policlinicii Titan) care arătau culoarea verde, simultan, atât pentru pietoni, cât şi pentru maşini, inclusiv pentru cele intrate în intersecții de pe mai multe străzi. Riscul de accidente era foarte mare.
Primăria Municipiului Bucureşti a pus gaz pe foc, confirmând zvonurile şi reclamând accesări ilegale ale sistemului de semaforizare din Capitală.
Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă seară de Primăria Capitalei, reprezentanţii Companiei Municipale Management Trafic Bucureşti S.A., în calitate de operatori ai sistemului de semaforizare din Capitală, au depus în aceeaşi zi o plângere penală, după ce pe 28 şi 29 decembrie au s-a umblat ilegal la echipamente, cu potenţiale consecinţe deosebit de grave.
„Au fost introduse alte diagrame decât cele autorizate”
„Mai exact, s-a constatat că au fost deschise dulapurile care conţin automatele de dirijare dintr-o intersecţie (deşi acestea au sisteme de siguranţă) şi au fost introduse alte diagrame decât cele autorizate (care stabilesc timpii pentru culorile roşu şi verde ale semafoarelor şi trecerilor de pietoni)”, preciza comunicatul. Oficialii companiei din subordinea Primăriei au menționat că dacă echipele lor nu interveneau cu promptitudine, exista un risc ridicat de producere a unor accidente rutiere deosebit de grave (de exemplu, semafoarele puteau afişa culoarea verde din toate direcţiile).
Reprezentanții companiei susțin că, după prima accesare a dispozitivului trecerii de pietoni din faţa Policlinicii Titan, din data de 28 decembrie, situaţia a fost remediată rapid. În plus, sistemul a fost verificat din punct de vedere tehnic, fiind exclusă varianta unei erori.
Pe 29 decembrie a avut loc o nouă accesare ilegală, în acelaşi loc, iar semaforul trecerii de pietoni, în loc să urmeze ciclul de culori roşu-verde, a rămas blocat pe culoarea galben intermitent.
„Din punct de vedere tehnic, doar persoane specializate, care au cunoştinţele şi echipamentele necesare, pot să acceseze automatele de dirijare şi să modifice diagramele”, menționează comunicatului companiei.
În zona Policlinicii Titan există mai multe camere de supraveghere, cu ajutorul cărora se lucrează la identificarea persoanelor care au umblat la echipamente.