Prăbușirea regimului Al-Assad în Siria reprezintă nu doar sfârșitul unei epoci care dura de 50 de ani, dar și o catastrofă geostrategică majoră pentru Rusia, chiar dacă mulți oameni încă nu înțeleg clar acest lucru. Regimul Putin și-a arătat slăbiciunea prin incapacitatea de a-și mai apăra interesele, pierzând practic placa turnantă a operațiunilor sale în Orientul Apropiat și Africa. Lovitura va avea consecințe decisive în planuri din cele mai diverse, începând cu prăbușirea puterii milițiilor pro-iraniene Hezbollah și terminând cu grava deteriorare a capacității operaționale rusești în țările africane.
În primul rând, trebuie spus că Rusia deține în Siria, prin acorduri încheiate mai întâi cu Hafez Al-Assad, apoi cu fiul său, Bashar Al-Assad, două baze militare fundamentale pentru proiecția sa de putere în Orientul Apropiat și Mijlociu și Africa.
E vorba de:
- Baza Navală Tartus
– Localizare: Portul Tartus, pe coasta mediteraneană a Siriei.
– Rol: Este singura bază navală permanentă a Rusiei în Marea Mediterană și funcționează ca un punct logistic pentru flota rusă. Baza este folosită pentru realimentare, întreținere și reparații ale navelor militare.
– Extindere: După 2017, Rusia a semnat un acord pe termen lung cu regimul Assad, care îi permitea să extindă și să modernizeze baza. Rusia poate desfășura acolo simultan până la 11 nave, inclusiv nave echipate cu arme nucleare.
- Baza Aeriană Khmeimim
– Localizare: Aproape de orașul Latakia, în vestul Siriei.
– Rol complementar: Deși este o bază aeriană, Khmeimim joacă un rol important în sprijinirea operațiunilor navale, oferind o zonă de coordonare și supraveghere pentru forțele rusești din regiune.
– Importanță strategică: Este baza principală pentru aviația rusă în Siria și a fost utilizată pentru coordonarea atacurilor aeriene, dar și pentru protejarea operațiunilor maritime din Tartus. De asemenea, de aici se asigură podul aerian cu sprijin logistic pentru trupele rusești desfășurate în diverse țări din Africa Subsahariană și Africa Centrală.
Bazele siriene reprezentau placa turnantă a operațiunilor rusești în Africa
Este știut că principalul model de „afaceri” al Rusiei este sprijinirea dictaturilor și a regimurilor instaurate prin lovituri de stat în întreaga lume, inclusiv în Africa. Mali, Burkina Faso, Niger și Republica Centrafricană sunt câteva exemple clare din ultimii ani. De asemenea, războiul civil din Sudan este întreținut direct de Rusia, care de curând s-a opus chiar prin veto în Consiliul de Securitate al ONU la planul de pace propus.
Obiectivele Rusiei sunt multiple. Regimul Putin a destabilizat zona, unul din scopuri fiind, așa cum Ziaristii.com a mai explicat, distrugerea condițiilor de trai pentru populațiile din această regiune și ridicarea unui val migraționist îndreptat către Europa, care să pună presiune pe Uniunea Europeană. Este, în esență, reeditarea planului rusesc care a funcționat excelent în 2013-2015 în Siria.
Un alt obiectiv este acapararea bogățiilor subsolului din țările respective.
O a treia țintă este crearea de oportunități pentru industria de război rusească. În acest moment, aceasta este singura industrie care a mai rămas operațională în Rusia.
În acest scop este folosită, pe post de rangă, infama grupare de mercenari Wagner, pe care regimul Putin a preluat-o după asasinarea patronului Evgheni Prigojin și a stafului său anul trecut, când le-a fost doborât avionul.
În schimbul sprijinului oferit de Rusia pentru susținerea a diverși puciști care au pus mâna pe putere în diverse țări africane, Wagner a obținut control direct asupra unor perimetre de exploatare minieră, în special pentru aur și diamante. Exploatarea acestor mine se face într-un mod foarte brutal, mercenarii ruși ucigând atât localnici, cât și străini, inclusiv muncitori chinezi. Aceasta este principala sursă de venit a grupării Wagner, care acum e preluată, prin intermediari, de însuși Putin. Băștinașii sunt puși să lucreze în aceste mine departe de orice control. Dacă în alte cazuri au existat anchete ale unor jurnaliști ori chiar ale ONU, urmate de sancțiuni și mandate de arestare emise pe numele unor patroni de companii implicați în exploatarea inumană a localnicilor și în poluarea extremă a mediului, în cazul Wagner nu există așa ceva.
Logistic, tot acest imperiu colonial neoficial al Rusiei s-a bazat întotdeauna pe bazele din Siria. E vorba atât de a trimite în țările africane mercenari, armament, muniție, echipamente etc, cât și pentru a transporta de acolo bogățiile și a le duce către Rusia sau alte destinații unde sunt valorificate.
Toate aceste operațiuni trec prin baza aeriană Khmeimim, indiferent de direcția către care merg. De asemenea, operațiunile din Africa sunt coordonate tot din Khmeimim. Fără această bază, toate operațiunile din Africa devin, practic, imposibile sau, în cel mai bun caz, extrem de dificil de realizat.
Rebelii învingători au dat asigurări că bazele rusești sunt în siguranță, dar Siria intră de acum sub influența Turciei. E de așteptat ca Erdogan să nu mai tolereze prea mult timp forța militară rusă aici
Acest business însângerat a funcționat fără mari sincope cât s-a aflat la putere în Siria Bashar Al-Assad. Acum, cu prăbușirea regimului și venirea la putere a rebelilor susținuți din umbră de Israel și Turcia, rămâne de văzut ce se va întâmpla.
În orice caz, noua putere n-are obligații față de ruși. Mai mult decât atât, Rusia și-a dezvăluit acum dimensiunile slăbiciunii sale militare și diplomatice.
În urmă cu un deceniu, Putin și-a salvat aliatul trimițând trupe care să lupte în Siria contra răsculaților. La sol au fost folosite unități Wagner și artilerie, iar în plan aerian s-au trimis elicoptere de atac și avioane.
După câțiva ani de lupte, în care trupele Wagner au făcut treaba extrem de slabei armate guvernamentale siriene, S-a obținut controlul asupra celei mai mari părți a teritoriului.
În acest moment, însă, când rebelii au organizat o nouă ofensivă, Putin n-a mai avut capacitatea să trimită nimic. Forțele militare rusești sunt ele însele într-o mare dificultate pe frontul din Ucraina și Kremlinul a fost nevoit să apeleze la nord-coreeni și iranieni pentru trupe și armament.
Fără sprijinul rușilor, regimul Bashar Al-Assad s-a prăbușit rapid.
În acest moment, Al-Assad și familia au primit azil politic la Moscova, unde au fugit. Rusia a primit asigurări că nu vor fi atacate bazele sale militare și nici instituțiile sale diplomatice din Siria.
E de așteptat însă ca victoria islamiștilor din gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS), patronați de Turcia, să ducă la înlocuirea influenței rusești cu cea turcă. De asemenea, și Iranul pierde teren. Premierul israelian Benyamin Netanyahu n-a ascuns deloc implicarea țării sale în răsturnarea regimului Al-Assad. Obiectivul Guvernului de la Ierusalim e foarte ușor de anticipat: eliminarea influenței iraniene în Siria. Odată cu aceasta, este distrusă baza de operațiuni a Hezbollah. Milițiile pro-iraniene au fost destructurate în această toamnă de Israel în Liban, iar eliminarea posibilității de a fi reorganizate având ca bază logistică Siria va face extrem de grea, pentru Teheran, reluarea operațiunilor teroriste anti-israeliene prin proxy.
