„Ambuscada” pregătită de Trump și Vance lui Zelenski – reeditarea metodelor folosite de Hitler împotriva liderilor austrieci și cehoslovaci, în 1938-1939

Comportamentul de golani agresivi, verbal și chiar fizic – a se vedea momentul în care președintele Ucrainei este aproape împins de actualul locatar al Biroului Oval –, de care au dat dovadă narcisistul Donald Trump și parvenitul J. D. Vance, este preluat cu „copy/paste” din istoria celui De-al Doilea Război Mondial.

Același comportament de șantajist sinistru a avut dictatorul nazist Adolf Hitler în cadrul a două întâlniri cu liderii politici ai unor state vecine Germaniei naziste: Austria și Cehoslovacia.

Vă prezentăm două fragmente din cartea „Procesul de Nürnberg”, scrisă de Joe Heydecker și Johannes Leeb, publicată în limba română la Editura Politică, în 1983.

„Ambuscada” de la Berghof organizată de Adolf Hitler împotriva cancelarului austriac Kurt Schuschnigg – începutul „Anschluss”-ului

Pe 12 februarue 1938, cancelarul Austriei, Kurt Schuschnigg, a fost invitat de Adolf Hitler la o întâlnire de negocieri, sub pretextul oficial de a detensiona relațiile dintre Germania și Austria, precum și de a evita un război între cele două state.

În fapt, Hitler l-a convocat pe Schuschnigg pentru a-l supune unor presiuni politice și psihice, a căror finalitate era renunțarea Austriei la independență și instaurarea la Viena a unui regim nazist, ca etapă premergătoare realizării „Anschluss”-ului – anexarea Austriei de către Germania.

Din depozițiile înregistrate în timpul Procesului de la Nürnberg, rezultă imaginea șocantă a unei ambuscade sinistre în care Hitler și acoliții săi l-au atras pe cancelarul Austriei. Cităm din interogatoriul luat în proces de avocatul american Thomas J. Dodd Gauleiter-ului Carintiei (regiune din sudul Austriei), nazistul Friedrich Rainer, precum și din diferite documente prezentate în proces.

„Dodd: «Schuschnigg a sosit dimineaţa, a fost întâmpinat cum se cuvine şi a avut parte de nemărginita surpriză de a vedea că Führerul trece imediat la tratative. Führerul n-a condus tratativele aşa cum îşi imaginase Schuschnigg că o va face. El viza totul. Schuschnigg a fost desfiinţat atunci într-un mod inimaginabil. Führerul l-a prins, l-a hărţuit, a strigat la el. Schuschnigg era un fumător înverşunat. Se făcuseră legături până în dormitorul său, eram informaţi despre felul său de viaţă, fuma când 50, când 60 de ţigări pe zi, şi iată că Führerul nu-i permite să fumeze. Ribbentrop mi-a spus că Schuschnigg i-a inspirat milă. Stătea în fața Führerului, ţeapăn, cu mâinile pe lângă corp şi spunea mereu „Desigur…”.» Ce aveți de spus relativ la toate acestea?

Rainer: Evenimentele, aşa cum le-am descris aici, co­respund în linii mari.

Dodd: Bun, atunci să mergem mai departe. Aţi spus în continuare: «Înainte de a demara discuţia cu Schuschnigg, Schmidt (ministrul de Externe austriac – n. red.) s-a dus la Ribbentrop şi i-a spus: „Vă rog să-i permiteţi cancelarului federal să fumeze o țigară”».

Rainer: Relatarea coincide cu amintirile mele.”

O mai bună descriere decât cea a Gauleiter-ului Rainer, despre felul cum l-a tratat Hitler pe oaspetele său austriac, şeful guvernului unui stat independent, este greu de închipuit.

În momentul vizitei lui Schuschnigg, între Germania şi Austria exista o înțelegere contrasemnată de Hitler pe 11 iulie 1936. Punctul 1 al acestei înţelegeri suna astfel: „În sensul celor convenite de Führer şi de cancelarul Reichului la 21 mai 1935, Guvernul german al Reichului recunoaşte suveranitatea deplină a statului federal Austria”.

Iar amintita convenţie a lui Hitler, din 21 mai 1935, suna: „Germania nici nu inteţionează, nici nu doreşte să se amestece în treburile interne ale Austriei, să anexeze sau să ocupe Austria”.

Cel de-al doilea punct al înţelegerii semnate de Hitler la 11 iulie 1936 spune clar: „Fiecare din cele două guverne consideră structura politică internă existentă în cealaltă ţară, inclusiv problema naţional-socialismului austriac, drept problema internă a celeilalte ţări, asupra că­ reia nu trebuie să influenţeze nici direct, nici indirect”.

Dar ce înseamnă înţelegerile semnate! Schuschnigg, după cum spunea Rainer, este dat gata. La scurtă vreme după convorbirea cu Hitler, Schuschnigg pune pe hârtie tot ce discutase cu el. Această discuţie, redată aici pe scurt, dezvăluie preludiul „Anschluss”-ului (anexării).

„Schuschnigg: Locul acesta minunat a fost scena unor hotărâri, nu-i aşa, domnule cancelar al Reichului?

Hitler: Aici mi se maturizează gândurile. Dar noi nu ne aflăm aici pentru a vorbi despre perspectivele frumoase şi despre vreme.

Schuschnigg: Aş vrea mai întâi să vă mulţumesc, domnule cancelar al Reichului, că mi-aţi oferit prilejul acestei discuţii. Vă asigur mai ales că privim cu seriozitate înţe­legerea din iulie 1936. Noi am făcut, în orice caz, totul pentru a dovedi că, potrivit sensului şi textului convenţiei, suntem hotărâţi să ducem o politică germană.

Hitler: Aşa, asta numiți dvs. «o politică germană», domnule Schuschnigg? Nu pot să vă spun decât că aşa nu mai merge! Eu am o misiune istorică şi o voi îndeplini, pentru că providenţa m-a ales pentru asta. Sunt animat de dragoste pentru poporul meu. Eu mă pot mişca oricând şi oriunde liber şi nesupravegheat în rândurile poporului meu.

Schuschnigg: Sunt convins că aşa este, domnule can­celar al Reichului.

Hitler: Eu m-aş putea considera austriac cu acelaşi, ba chiar cu mai mult drept decât dvs., domnule Schuschnigg! Încercați să faceţi în Austria un plebiscit liber în care să contracandidăm eu şi dv. Atunci să vedeţi!

Schuschnigg: Da, dacă aşa ceva ar fi posibil. Dar ştiţi şi dv., domnule cancelar al Reichului, tocmai acest lucru nu este posibil.

Hitler: Asta o spuneţi dvs., domnule Schuschnigg! Eu vă spun că voi rezolva toată aşa-numita problemă aus­triacă – şi anume, așa sau aşa. Nu trebuie decât să dau un ordin, şi peste noapte toată năluca va dispărea. Doar nu credeţi că mă mai puteţi reţine chiar şi numai o jumătate de oră? Cine ştie, poate peste noapte apar dintr-odată la Viena; ca furtunile de primăvară! Atunci să vedeți!

Schuschnigg: Domnule cancelar al Reichului, fie că vrem, fie că nu, asta înseamnă vărsare de sânge: nu suntem singuri pe lume. Asta înseamnă război.

Hitler: Asta e foarte uşor de spus, acum, când amândoi stăm în nişte fotolii de club. Toată lumea trebuie să ştie că pentru o mare putere este pur şi simplu de netolerat ca la graniţelc ei orice stat mărunt să creadă că o poate provoca. Vreau să vă mai dau acum o ocazie, încă o dată, pentru ultima oară, domnule Schuschnigg. Ori noi vom ajunge la o soluţie, ori lucrurile îşi vor urma cursul. Atunci vom vedea ce va însemna aceasta. Gândiți-vă bine, domnule Schuchnigg – mai am timp doar până mâine după-amiază! Când vă spun toate acestea, aţi face bine să le luaţi în serios. Eu nu induc în eroare.

Schuschnigg: Domnule cancelar al Reichului, care vă sunt, concret, dorinţele?

Hitler: Despre asta ne vom întreține după-amiază.”

***

În pauza de prânz, cancelarul austriac are prile­jul de a discuta cu ministrul său de Externe, Guido Schmidt. Apoi, amândoi sunt poftiţi într-o cameră alăturată, unde se află Franz von Papen (ambasadorul Germaniei naziste la Viena) și Joachim von Ribbentrop (ministrul de Externe al Germaniei).

Ribbentrop îi înmânează lui Schuschnigg schiţa unei noi înţelegeri, scrise la maşină.

„Este maximum ce vă poate acorda Führerul”, spune ministrul de Externe al Reichului.

Practic, hârtia conține condiții inacceptabile. Guvernul austriac trebuie să-și ia obligaţia de a-i preda naţional-socialistului Arthur Seyss-Inquart Ministerul Siguranţei, având o forţă polițienească nelimitată; trebuie să amnistieze toţi național-socialiştii arestaţi, inclusiv atentatorii şi cei implicaţi în asasinarea, în 1934, a cancelarului austriac Engelbert Dollfus; trebuie să preia în propriul partid Frontul Patriei, pe național-socialiştii din Austria şi altele de felul acesta.

Schuschnigg îşi aminteşte: „Domnul von Ribbentrop prezenta grijuliu diferitele puncte şi, în final, repeta că proiectul trebuie luat ca un tot. Ne-am subliniat consternarea. Dr. Schmidt i-a amintit d-lui von Papen de înţelegerea dinaintea călătoriei. Dl von Papen a declarat că el însuşi a fost absolut surprins. Am întrebat dacă se putea conta pe buna credinţă a Germaniei. Ministrul de Externe al Reichului şi dl von Papen ne-au liniştit prin cele mai ferme asigurări”.

Câteva minute mai târziu, se dă o probă de o asemenea bună credinţă. Hitler îl cheamă din nou pe cancelarul fe­deral austriac la el. Discuţiile continuă.

„Hitler: M-am hotărât să fac o ultimă încercare, d-le Schuschnigg. Aici este proiectul. Nu va fi dezbătut! Nu schimb nicio virgulă. Aveţi de semnat, ori nimic altceva nu are rost. Apoi, în timpul nopţii, voi lua hotărârile.

Schuschnigg: Am fost informat de conţinut şi, dată fiind situaţia, nu pot face altceva decât să iau la cunoştinţă. Sunt pregătit şi să-l semnez. Dar atrag atenţia că, potrivit Constituției noastre, şeful statului, deci preşedintele federal, numeşte membrii Guvernului. Amnistia este şi ea o prerogativă a preşedintelui federal. Semnătura mea în­seamnă deci că mă oblig să prezint propunerea. De aceea nu pot să garantez nici pentru respectarea termenului indicat – trei zile.

Hitler: Asta trebuie s-o faceţi!

Schuschnigg: Nu pot s-o fac!

Hitler este furibund. Se ridică, se îndreaptă cu paşi mari spre uşă şi o deschide.

«Keitel!», urlă el. Pe Schuschnigg îl dă afară din cameră cu cuvintele: «O să vă chem mai târziu».

Schuschnigg iese. Intră Keitel.

În închisoarea de la Nürnberg, într-o discuţie cu psihologul legist Gustave Mark Gilbert, Franz von Papen reproduce toată scena, iar americanul scrie în jurnalul său: „Von Papen a repetat că Hitler exercita presiuni militare asupra cancelarului austriac Schuschnigg. Hitler a urlat: «Keitel!» aşa încât s-a putut auzi în toată casa. Keitel a venit într-un suflet, dar în camera lui Hitler i s-a cerut să ia loc într-un colţ. Totul nu avusese alt scop decât să-l intimideze pe Schuschnigg”.

Ca martor, Wilhelm Keitel a descris el însuşi cum s-au petrecut lucrurile.

„A fost prima acţiune de serviciu la care am luat parte. La început, întrucât nu participasem la nicio conferinţă sau acţiune politică sau ceva de genul acesta, habar n-aveam ce trebuia să fac. În cursul zilei mi-am explicat prezenţa celor trei reprezentanţi ai Wehrmacht-ului, care constituia o demonstraţie militară – pot s-o numesc astfel.

La ancheta preliminară am fost întrebat ce a însemnat faplul că după-amiază, dintr-o dată, în toată casa a răsunat numele meu şi am fost chemat la Führer. M-am dus în cameră la el. Poate că pare comic dacă spun că în momentul în care am intrat în cameră am crezut că îmi va da nişte instrucţiuni. El a rostit cuvintele: «Staţi jos! Cance­larul federal vrea să ţină o conferinţă cu ministrul său de Externe, Schmidt, în rest n-am nimic».”

Totul este un bluf.

Dar efectul asupra lui Schuschnigg şi a ministrului său de Externe este distrugător.

Ce s-a mai întâmplat după Berchtesgaden? Cum s-a desfăşurat istoria cu care a început calvarul lui Schuschnigg prin închisori şi lagăre de concentrare, destinul Austriei în sufocantele „braţe frăţeşti” ale lui Hitler?

Schuschnigg şi Schmidt se întorc înfrânţi de la Obersalzberg la Viena. Deşi consecinţele se pot prevedea, cu inima grea, preşedintele federal austriac, Wilhelm Miklos, își dă consimţământul: îl cheamă pe Seyss-lnqart la Ministerul Siguranţei şi Poliţiei, semnează amnistia prin care toţi naţional-socialiştii arestaţi sunt puşi în libertate.

Imediat, în Austria totul începe din nou să fiarbă. Noul ministru austriac Seyss-Inquart face mai întîi o călătorie în Germania şi-şi ia instrucţiuni de la Hitler. Întors la Viena, el se adresează funcţionarilor din subordine, printr-un ordin circular cu antetul «Poliţia germană în Austria»! Începe dezagregarea internă a Austriei.

Șantajul violent comis de Adolf Hitler asupra președintelui Emil Hacha – prăbușirea Cehoslovaciei

Pe 30 septembrie 1938, Hitler a obținut controlul asupra Regiunii Sudete (Sudetenland), teritoriu aparținând Cehoslovaciei cu o consistentă minoritate germană, ca urmare a cedării statelor europene democratice occidentale în fața pretențiilor dictatorului nazist prin semnarea Acordului de la München. Hitler afirmase public că Germania nu mai are pretenții teritoriale în Europa și fusese crezut de liderii statelor democratice.

După aproximativ șase luni, Hitler a lansat operațiunea de ocupare și dezmembrare a Cehoslovaciei, care are ca punct de plecare o altă „ambuscadă” diplomatică, organizată împotriva conducerii Cehoslovaciei – președintele Emil Hacha și ministrul său de Externe, Khalkovski.

Episodul șantajului violent comis de Hitler asupra lui Hacha este consemnat în documentele Procesului de la Nürnberg.

„«În seara de 14 martie 1939», continuă la Nürnberg acuzatorul american Sidney Alderman, «la propunerea ambasadorului german la Praga, la Berlin se întâlnesc preşedintele Republicii Cehoslovace, dl Hacha, şi dl Khalkovski, ministrul său de Externe. De la sfirşitul săptămânii precedente, presa nazistă le reproşase cehilor că au folosit violenţa împotriva slovacilor, împotriva minorităţii germane şi a cetăţenilor celui de-al III-lea Reich. Pe viitor se impune înăbuşirea cât mai rapidă a acestui focar în inima Europei. Aceşti pacificatori!».

Până la ora 1.15 noaptea trebuie să aştepte Emil Hacha şi Frantisek Khalkovsky, la Berlin, înainte de a fi aduşi la Hitler. La aceeaşi oră, Wehrmacht-ul a şi primit ordinul de a porni în marş spre Praga.

«Aşa au căzut duminică zarurile la mine», spune Hitler fără înconjur şefului statului cehoslovac. «Mâine, la ora 6, Wehrmacht-ul va năvăli în Cehoslovacia din toate părţile».

«Hacha şi Khalkovsky», îşi aminteşte interpretul Schmidt, care era de față, «stăteau împietriţi în fotoliile lor. Numai după ochii lor îți puteai da seama că este vorba de oameni vii».

Hacha trebuie să semneze că forţele militare cehe nu vor opune rezistenţă şi că restul Cehoslovaciei se va pune sub protecţia lui Hitler. Hermann Göring îl ameninţă pe bătrânul Hacha, în vârstă de 80 de ani, că, în cazul unui refuz, escadrile de bombardiere vor decola imediat şi vor transforma Praga într-un morman de ruine.

Este ora 3 noaptea. Hacha suferă un atac de cord. Medicul curant al lui Hitler, Theodor Morell, îi face o injecţie.

«Înţeleg că rezistenţa n-are rost», şopteşte Hacha, după ce-şi revine.

La ora 3.55, pe data de 15 martie 1939, Khalkovsky, Hitler şi Ribbentrop semnează actul pregătit. În tăcerea plină de spaimă a omenirii, Hitler intră în Praga în ziua următoare. Cehoslovacia a încetat să mai existe…”

Donald Tump – un dictator în devenire

Pentru a păstra echilibrul în analiza noastră, trebuie spus că Trump nu este un Hitler, cel puțin deocamdată. Însă comportamentul de o agresivitate șocantă pe care l-a avut față de președintele Ucrainei, la Casa Albă, îl așează pe Trump alături de Hitler. Trump a folosit metodele prin care Hitler i-a șantajat și terorizat pe liderii Austriei și Cehoslovaciei pentru a obține capitularea țărilor lor.

Trump și „minion”-ul său, J. D. Vance, au încălcat absolut toate uzanțele diplomației și relațiilor dintre state. L-au agresat verbal și aproape fizic pe președintele unui stat independent și suveran aflat în vizită oficială în SUA.

În Biroul Oval nu s-a întâmplat niciodată ca un președinte american să șantajeze, să jignească și să batjocorească un șef de stat aflat în vizită oficială în SUA.

Din Casa Albă, niciodată, până acum, în istoria SUA, nu s-a întâmplat să fie evacuat, gonit în mod grosolan un șef de stat aflat în vizită oficială!

Până la „ambuscada” organizată de cei doi golani planetari, Donald Trump și J. D. Vance, împotriva președintelui Zelenski, Casa Albă era simbolul Libertății și al Democrației.

Din păcate, pentru multă vreme de acum înainte, Casa Albă va fi simbolul șantajului și amenințărilor proferate de Donald Trump împotriva președintelui Zelenski.

Președintele SUA, cândva garantul și liderul Lumii Libere, se transformă treptat într-un dictator.

Dacă națiunea americană nu va reuși să-l oprească pe Trump, foarte curând, SUA se va prăbuși în uralele mulțimilor fanatizate de trumpiști care vor mărșălui cu torțe aprinse pentru a incendia lumea strigând: Heil, Trump!