O telenovelă răvășește lumea fotbalului și a publicațiilor tabloide de mai multă vreme: divorțează sau bu divorțează Laurențiu Reghecampf (46 de ani), antrenorul CSU Craiova, de impresara Anamaria Prodan, fiica fostei cântărețe Ionela Prodan?
Divorțează. Cel puțin, așa susține fostul fotbalist, care a jucat și în echipa națională. Dar nu divorțul lor ne interesează pe noi, ci mesajul pe care fiul minor al lui Reghecampf, aflat sub influența mamei sale, i l-a transmis tatălui său, prin intermediul Instagram.
Fiul lui Reghecampf: „Ai murit pentru mine forever!”
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au o relație de mai bine de 15 ani, iar nunta au făcut-o în vara lui 2008. Cei doi au împreună un fiu, pe Laurențiu-junior (13 ani), iar fiecare dintre ei mai are copii și din mariajele anterioare.
După ce Laurențiu Reghecampf a declarat pentru Cancan.ro că a depus la instanță actele de divorț, fiul său a avut o reacție nefirească pentru vârsta lui, semn că a acționat sub influența unei mame furioase.
Copilul de 13 ani a postat pe Instagram o fotografie cu el și cu tatăl său, pe care a inserat mesajul: „Ai murit pentru mine forever!” („pentru totdeauna”).
Postarea de pe Instagram a lui Laurențiu-junior
Anamaria Prodan și fiul ei: „Ai murit pentru noi forever!”
Ulterior, Laurențiu-junior a postat mesajul și pe Instastory, fiind preluat și de mama sa, Anamaria Prodan, care i-a adăugat și varianta la plural. Cei doi i-au transmis antrenorului (tată și soț): „Ai murit pentru noi forever!”.
Mesajul publicat și de Anamaria Prodan pe Instastory
„Laurențiu Reghecampf este soarele familiei noastre cât timp trăim pe Pământ”
De-a lungul vremii, Anamaria Prodan a arătat multă instabilitate în comunicarea publică. La fel a făcut și de astă-dată. La aproximativ o oră după prima reacție („Ai murit pentru noi”), impresara a postat un mesaj complet diferit pe contul său de Instagram, fără a-l șterge pe cel de pe Instastory.
„Laurențiu Reghecampf este tatăl copiilor mei și este soarele familiei noastre cât timp trăim pe Pământ. Fotografia postată spune totul. Suntem mereu la înălțime. Comentarii sau explicații nu există pentru că el, Reghe, este eroul băiatului meu, Reghe jr! Nimeni nu ne face să-l iubim mai puțin. Dimpotrivă, îl iubim mai mult. Familia Reghecampf Prodan este mai puternică ca niciodată, iar copiii mei au cel mai puternic tată de pe Mapamond”, a scris Anamaria Prodan.
Rehgecampf: „Am depus actele”
Pentru a pune capăt bârfelor, Laurențiu Reghecampf și-a anunțat oficial divorțul prin intermediul publicației Cancan.ro: „Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Am depus actele de divorț, la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată”.
Si ce ne intereseaza pe noi?
PNL este un PSD galben. Tot o sleata de banditi. Ciolos a mai fost premier si a facut treaba buna