Un moment-cheie al loviturii de stat din 22 decembrie 1989 a fost mobilizarea profesionistă a zeci de mii de oameni, aduşi încolonați de pe platformele industriale ale Capitalei, la o zi după ce aproape 100.000 de muncitori fugiseră ca potârnichile de la mitingul lui Ceauşescu (miting spart, prin diversiuni „războinice”, de câteva sute de profesionişti).
În mare măsură, manifestanții din 22 decembrie erau aceiaşi cu „mitingiştii” din 21 decembrie. Aduşi de Ceauşescu pe 21. Veniți „spontan” pe 22? Să fim serioşi! Majoritatea au venit încolonați, organizat, într-o tăcere apăsătoare, neştiind de ce sunt duşi în Piața Republicii (actuala Piață a Revoluției).
Cei care au mobilizat coloanele de muncitori din fabrici, pe 22 decembrie (stârniți de generalul Stănculescu, împotriva voinței lui Ceauşescu!), au participat activ la lovitura de stat anti-Ceauşescu. Mulțimea avea rolul de a crea presiune asupra sediului CC al PCR, pentru a-l obliga pe dictator să părăsească „bârlogul” şi, în acest fel, să fie rupt de palatul puterii sale absolute.
Odată ridicat în elicopter, Ceauşescu a fost pus în situația de a nu mai putea comanda pe nimeni. Iar zvonurile despre fuga sa (care nu era o fugă, ci o evacuare forțată) au alimentat curentul revoluționar, sporind încrederea şi curajul mulțimii.
Serialul pe care l-am realizat cu ani în urmă, la B1 TV şi la Naşul TV, a dezghețat mult cercetarea acestor evenimente, care până atunci păreau tabu.
