Andrei Pleşu: „Un guvern care se luptă să anuleze alegerea unui jurist român într-un important post european e… patriotic pînă la disperare”

• Cînd derapajul devine experiență cotidiană și acoperă teritorii tot mai largi ale spațiului public și instituțional, conștiința gravității lui se adumbrește. „Da, știm, asta-i situația!“ – se aude din toate direcțiile. „Banalitatea“ răului îl face, încet-încet, să pară „firesc“ și să alunece în inobservabil. Reacțiile curente la neregulă au tonul unei relativizări resemnate. Localizezi vina, ți se răspunde că ești partizan: „Nici ăilalți nu sînt mai breji!“. Dai un semnal de alarmă, devii suspect de elitism pompos: faci pe deșteptul, instalat – arbitrar – într-o postură de autoritate supremă. Evoci fisurile dintr-un domeniu, ți se spune că te ocupi – meschin – de interesul propriu și că domeniul cu pricina n-are relevanță („Altele sînt problemele noastre…“, „Alte domenii, mai importante, stau și mai prost, iar dumneata le neglijezi, după criterii subiective, insensibil la suferința poporului“).
• Și mai e ceva: dacă, pornind de la asemenea cazuri, te plîngi de disfuncții grave în selecția valorilor și în recompensarea binemeritată a tinerilor hipercalificați care revin în țară, cînd milioane de alți români pleacă, dacă îți faci publică dezamăgirea față de „forurile competente“ autohtone, care administrează catastrofal interesul național, ești amendat prompt ca denigrator al patriei, trădător în solda străinilor, sorosist etc. Europarlamentarii români care vorbesc, la Bruxelles, despre neregulile din țară nu sînt patrioți. Dar un guvern care se luptă să anuleze alegerea unui jurist român într-un important post european e… patriotic pînă la disperare.
• E patriotic să numești un prim-ministru cu mari greutăți în folosirea limbii române și fără nici o performanță profesională notabilă (după nouă ani petrecuți, în anonimat, la Bruxelles), e patriotic să faci legi cu „specialiști“ formați la „fără frecvență“, să trimiți în Parlamentul European, ca reprezentanți ai poporului român, figuri notorii ale vieții publice (politice și intelectuale) cu nume răsunătoare: Grapini, Frunzulică, Țapardel, Zoană. (Nu că numele ar fi problema…), să nu concepi un guvern de performanță fără filoloaga multifuncțională Olguța Vasilescu, să pui la Învățămînt pedagogi de răsunet (chiar dacă ușor agramați) ca Pop și Popa sau să dai finanțele țării pe mîna cuiva asupra căruia plutește o condamnare de 8 ani pentru   afaceri dubioase (din care au rezultat valori ascunse provizoriu – din cîte s-a zvonit – prin pereți de rigips și cimitire…).

Andrei Pleşu

(textul integral – în Dilema Veche)