Certificatele false emise în România, Bulgaria și Macedonia de Nord au inundat Grecia, spre disperarea autorităților care se confruntă cu acest fenomen foarte greu de controlat, în condițiile în care statele de unde se emit aceste acte false ar refuza colaborarea! Agenția de presă Rador, care citează Parapolitika, scrie despre destructurarea unei rețele mafiote care opera la Centrul de Sănătate din Karditsa și unde 10 asistente și personal paramedical, cu certificate false obținute din țările menționate mai sus, au legătură cu gruparea infracțională.
Dosarul are 3.500 de pagini. Poliția a descoperit cel puțin 68 de declarații false. Din luna august încoace, Poliția din Salonic și șeful Parchetului au descoperit o vastă rețea de comercializare a certificatelor false procurate din România, Bulgaria și Macedonia, banda având nuclee în spitale, centre de sănătate, clinici private și farmacii, scrie G4Media.ro.
În mod șocant, statele vizate – între care și România – refuză să colaboreze cu anchetatorii greci pentru a finaliza ancheta!
În Bulgaria, certificatele contrafăcute li se livrează ca bonus clienților de la hotelurile de lux din stațiunile de schi
În Bulgaria – țara aflată pe ultimul loc în Europa la vaccinarea populației – e vorba deja de o adevărată industrie. La începutul lunii noiembrie s-a aflat că în orașul Sandanski un certificat de vaccinare costă 300-500 de euro, în funcție de data solicitată, iar hotelurile de lux din stațiunile de schi Bansko și Pamporovo oferă actul ca bonus pentru clienți.
Ar fi vorba deja de mii de certificate, iar această afacere s-a transformat într-o industrie în continuă creștere, mai ales că poliția bulgară nu reacționează în niciun fel.
Marea problemă cu documentele eliberate în Bulgaria, România și Macedonia este că acestea, spun anchetatorii greci, sunt cât se poate de oficiale și autentice. Adică persoanele respective, deși nevaccinate, au fost introduse în sistem și actele primite sunt reale. Anchetatorii spun că „oricâte verificări am face, odată ce titularul are un astfel de document, este imposibil de contestat“.
Autoritățile din provinciile grecești Thesalia, Macedonia și Tracia au depistat până acum sute de certificate europene „verzi“ eliberate de spitale de stat din România și Bulgaria.