Zilele trecute, o ştire aparent banală ne-a trecut pe la urechi: un tânăr chinez aflat la studii în România a murit după ce a sărit din tren. Tristeţea e cu atât mai mare cu cât Yin Yuguo iubea România mai mult decât cei care o calcă acum în picioare. Yin Yunguo o iubea din suflet, nu din interes. Mihai Eminescu e „vinovatul” principal.
S-a îndrăgostit de poezia lui încât a studiat-o cu patimă nebună în limba sa maternă. Dar n-a fost de-ajuns. A vrut să simtă România în viaţa de zi cu zi, călătorind pe versurile poetului naţional. Cum? Studiind aici. Aşa a poposit neaoş la Bacău, la Universitatea „Vasile Alecsandri”, iar colegii de la Recorder au aflat mai multe de la profesorul Ioan Dănilă:
„Era fascinat de Eminescu! Yin Yuguo avea 16 ani. A ajuns la noi, la universitate, în toamna lui 2018, ca student la clasa pregătitoare. Avem un astfel de program pentru viitorii studenți străini. El absolvise liceul în țara lui și plănuia să stea patru ani în Bacău, timp în care să învețe limba și să termine Facultatea de Litere. A colaborat cu Institutul Cultural Român din Beijing, iar dragostea lui pentru România a început după ce l-a citit pe Eminescu în chineză. Era singurul copil al unei familii de intelectuali: mama sa e profesoară universitară de limba și literatura chineză, iar tatăl e profesor de cultură și civilizație indiană. Visul lui Yuguo era să învețe limba română și să traducă literatură românească în limba chineză. Acum două săptămâni, pe 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, a mers, fără să-l fi trimis cineva, să recite din Eminescu, în chineză, la o manifestare culturală de la Galeria Alfa, din Bacău. Era un aventurier, lua trenul să viziteze case memoriale de scriitori, muzee, încerca să înțeleagă țara în care ajunsese. Era o excepție, am avut mulți studenți străini, dar niciunul atât de pasionat de cultura românească“.
Jurnaliştii de la Recorder l-au fotografiat pe Yin Yuguo chiar la Alba Iulia, pe 1 decembrie 2018, unde venise să ne ureze „un viitor strălucit”.
„A murit sâmbătă dimineață, în cel mai românesc mod cu putință. Pornit de unul singur cu un tren personal să vadă Cetatea Neamțului, băiatul de 16 ani a încurcat gările, a crezut că a ajuns în Pașcani când abia trecuse de Roman, s-a speriat și a sărit din vagon. Personalul era în mișcare, iar în săritură Yuguo s-a lovit cu capul de o bornă kilometrică și asta a fost tot. A murit pe loc. Trenul și-a văzut de drum, iar trupul băiatului a rămas aproape o oră în zăpadă, până când l-a văzut un ceferist care trecea prin triaj.”, scriu jurnaliştii de la Recorder.
Tot ei au descoperit şi singurul text în limba română, publicat chiar azi în revista Ateneu, editată de profesori şi oameni de cultură din Bacău. Iată câteva pasaje din moştenirea creaţiei literare româneşti pe care ne-a lăsat-o cu atâta dragoste Yin Yuguo, ROMÂNUL nostru adevărat din China, pierit între şinele căii ferate, la Roman, în ţara de care s-a îndrăgostit şi în care şi-a găsit sfârşitul prematur.
Privind înapoi la călătoria mea în Ardeal în urmă cu mai mult de o lună, mă simt încă foarte entuziasmat. Evenimentele uimitoare, atmosfera înflăcărată și oamenii minunați nu m-au lăsat indiferent. Amintirile mă vor însoţi o perioadă foarte lungă.
Am ajuns cu trenul la Alba Iulia în dimineața lui 30 noiembrie. Era încă rece. De aceea, mi-am cumpărat o cafea la magazin, în incinta gării, și o carte intitulată „România în 100 de ani“. Până în prezent nu pot să o citesc, deoarece textul este în limba română, dar voi fi capabil în viitor, când voi face progrese în studiul meu.
În gară am văzut doi oameni bătrâni și am încercat o discuție cu ei. Din păcate, nu ne-am putut înțelege reciproc foarte bine, pentru că vorbeau doar în limba română, dar cel puțin am ajuns să aflu că și ei au venit cu trenul din Moldova. Unul dintre ei venea de la Botoşani, iar celălalt, de la Vaslui. Am luat numele lor și modul de conectare și intenționez să le trimit un mesaj în ziua de Anul Nou. Îmi imaginez că în timpul șederii mele în România îi voi putea vizita într-o zi, ca prieten. Dar ei nu sunt singurii prieteni pe care i-am făcut la Alba Iulia. Am ajuns, de asemenea, să cunosc oameni din diferite locuri: Timişoara, Constanţa, precum și o familie locală. Sunt fericit să cred că va fi posibil pentru mine să-i întâlnesc din nou în viitor. Sunt dispus să-mi petrec ceva timp la malul mării, la vară, și să merg la Timişoara în data de 16 decembrie 2019. Vor fi 30 de ani de la Revoluția din România, care a izbucnit acolo; o dată semnificativă.
După o scurtă conversaţie, cei doi bătrâni s-au oferit să mă ducă la hotel. Am apreciat oferta lor și am pornit de la gară cu ei. Pe drum m-au întrebat dacă mi-a plăcut România și am răspuns cu sinceritate că da. Vântul a răspândit steagul omului și atunci mi-am dat seama că era steagul revoluționar, cu o gaură în mijloc.
Înainte de a merge la hotelul meu, m-am dus în orașul de jos și mi-am cumpărat un steag. În magazin, vânzătorul a spus că steagul costă 15 lei, dar când i-am dat o bancnotă de 100 de lei, mi-a întors 90 și mi-a spus „Mulțumesc”. I-am mulțumit și eu și am fost foarte fericit.
Când m-am întors la hotel, am întâlnit un om de la Constanţa, care locuia într-o cameră de șase paturi. Am ieșit împreună cu el și ne-am întâlnit cu prietenii săi, care erau foarte generoși: m-au tratat cu sarmale la cină şi cu vin fierbinte. Toți erau ca și prietenii mei şi am petrecut toată seara împreună.
Când m-am întors la hotel, un grup de tineri vorbea tare în lobby. M-am alăturat și a fost momentul în care l-am cunoscut pe tânărul meu prieten de la Timișoara. În conversația cu ei am întrebat dacă aș putea merge cu ei dimineață, la parada Marii Uniri, și au spus că da. M-am simțit foarte bucuros pentru asta și m-am culcat la ora 2 dimineața, deși trebuia să ne ridicăm din pat la șase și jumătate. Desigur, nu a fost suficient timp pentru somn, dar când m-am trezit în dimineața zilei celei mari, 1 Decembrie, n-am simțit oboseala: eram foarte entuziasmat.
La scurt timp am pornit spre gară, unde erau deja mulți oameni. Am așteptat acolo înainte ca grosul paradei să înceapă, iar oamenii se întorceau să-mi facă fotografii cu steagul meu. Am avut și primele mele interviuri în acea zi: mai multe grupuri de reporteri mass-media m-au intervievat mergând pe drum. Am vorbit atât în limba română, cât și în limba engleză pentru ei.
Imaginea poporului entuziasmat a fost uimitoare, în ciuda vremii de congelator. Toată lumea era încântată. Parada a avut un drum lung și i-au trebuit câteva ore pentru a ajunge în centrul orașului. L-am văzut pe președintele Iohannis acolo, înainte de începerea paradei militare. La început, fanfara militară a interpretat faimoasa melodie „Treceţi, batalioane române, Carpații!”, pe care deja o cunoşteam și am auzit-o de mai multe ori în timpul paradei de dimineaţă.
Am avut un loc bun de a urmări parada forțelor aeriene: a fost într-adevăr o experiență foarte șocantă și de neuitat de a avea elicoptere și avioane trecând pe deasupra capului, în special MiG-21, cu un sunet special, foarte rapid.
Am părăsit hotelul la ora 18.30, în timp ce trenul meu era programat să părăsească Alba Iulia la ora 22.38. Prin urmare, înainte de a merge la gară, am trecut prin fața Universității și m-am bucurat de un festival minunat de muzică populară românească și apoi de focuri de artificii fascinante. M-am simțit într-adevăr mulțumit de tot timpul petrecut la Alba Iulia.
