Tenismenul sârb Novak Djokovici, locul 1 ATP, a câştigat a şaptea oară Australian Open, după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 6-2, 6-3, pe spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP. Sârbul împărțea, până astăzi, recordul de victorii cu Roy Emerson şi Roger Federer, care au câte şase trofee.
Djokovici va primi un premiu de 4,1 milioane de dolari australieni (aproximativ 2,95 de milioane de dolari americani) şi 2.000 de puncte ATP, în timp ce Nadal va încasa 2,1 milioane de dolari australieni (1,5 milioane de dolari americani) şi 1.200 de puncte ATP.
Sârbul a ajuns la 15 turnee de Grand Slam câştigate, dintre care trei la rând. El s-a mai impus la Melbourne în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015 şi 2016 şi a devenit cel mai titrat tenismen din istorie la acest Grand Slam, depăşindu-i pe Roger Federer, care a câştigat de şase ori, ultima dată anul trecut, şi pe Roy Emerson, tot cu şase trofee.
Nadal rămâne cu un o victorie la AusOpen, în 2009, şi cu patru finale pierdute.
Sârbul şi spaniolul și-au disputat trofeul de la Melbourne pentru a doua oară. În 2012, cei doi au oferit o finală epică, în care Djokovici s-a impus după cinci seturi şi cinci ore şi 53 de minute de joc. 5-7, 6-4, 6-2, 6-7, 7-5 a fost scorul în favoarea lui Novak Djokovici după cel mai lung meci din istoria confruntărilor cu Nadal, scrie digisport.ro.