(Promovare electorală)
”Nelu” Iordache, cum îi spun apropiații, e scump la vedere. Nu-i place ”să iasă în față”, dar fiind candidat pentru Senatul României pe lista PNL Gorj, trebuie să apară în presă, pentru ca lumea să-l cunoască mai bine.
Deși este deja foarte cunoscut, dovadă pagina sa de Facebook înființată recent. ”Nu are nici două luni”, ne spune la finalul interviului, arâtându-ne ecranul telefonului. Aruncăm o privire. Are peste 10.000 de urmăritori, iar impactul postărilor sale e ca și când are avea de 10 ori mai mult. Mii de distribuiri, sute de mii de utilizatori pe ”reach” la o postare, sute și mii de like-uri. Asta spune multe despre popularitatea sa, mai ales în zona de sud a Gorjului.
Nu se umflă în pene, ba chiar exagerează cu modestia. Genul ”business”. Sau ”low profile”. Noi i-am spune „pragmatic”.Ion Iordache nu e profilul celui care vorbește mult și fără rost, ci al managerului de succes, care a plecat de jos și a construit un mic imperiu de afaceri pe speze proprii.
De asta este atât de popular pe Facebook. Infinit mai popular decât Victor Ponta, fost parlamentar de Gorj, care a plecat așa cum a venit la Târgu-Jiu, fără să lase nimic în urmă pentru gorjeni. Și din acest motiv este Nelu Iordache bine văzut în județul lui Brâncuși. Atât de bine, încât primari de comune de la alte partide au făcut un gest fără precedent: au apărut într-un clip electoral de promovare a candidatului PNL!
Reporter: Îi va fi mai bine județului Gorj cu dvs. în Parlamentul României?
Ion Iordache: Cu siguranţă. Sunt convins că va avea de câştigat Gorjul, de fapt de asta candidez, şi eu sunt nemulţumit de activitatea pe care au avut-o parlamentarii de Gorj. Este principalul motiv pentru care mă implic: ca Gorjul să prospere.
– Nu prea vă place să apăreți în media…
– Nu prea îmi place să ies în faţa presei. Locul meu este la treabă, sunt învăţat cu munca, de dimineaţă până seara, la organizare… Sunt mai tehnic şi acolo sunt în elementul meu.
– Aveți unul dintre cele mai tari sloganuri de campanie, ”Hai la treabă!”. Cum l-ați găsit?
– (Zâmbește) Eu sunt tot timpul la treabă, iar atunci când a fost declarată stare de urgenţă, toată ţara, toată economia a fost derutată şi toată lumea se întreba ce se întâmplă. Au fost două-trei zile când cu toţii ne-am adunat echipele de lucru, de la organizaţiile pe care le conducem, şi a trebuit să luăm nişte decizii. Unii au ales să se oprească din treabă, de frică de coronavirus, alţii au luat decizii să lucreze cu motoarele reduse, iar eu – împreună cu echipa mea – am hotărât să mărim programul. La două zile după ce s-a declarat stare de urgenţă, noi am luat decizia să lucrăm 24 de ore din 24. După ce am făcut o analiză împreună cu privire la acest aspect, am ieşit la treabă şi lucram şi noaptea. Am considerat că este şi pentru noi o oportunitate, fiindcă scăzuse preţul la motorină, scăzuse preţul la bitum, lucram pe drumuri. Și atunci, seara, mergând la lucru cu oamenii, ne-am făcut nişte poze, le-am pus pe Facebook şi am scris „HAI LA TREABĂ!”. Şi am invitat pe toată lumea la treabă. După ce am făcut acele postări, am primit foarte multe mesaje în acest sens, ne felicitau că încurajăm lumea, oamenii ne salutau „HAI LA TREABĂ!”. Când a început campania electorală, ne-a fost destul de uşor să identificăm sloganul.
– Carevasăzică, n-ați plătit nici consultanți, nici firme de comunicare, nici agenții… Dvs. v-ați produs propriul slogan electoral!
– Sunt destul de zgârcit. Nu risipesc banii aşa uşor. Chiar şi în clipurile electorale, clipurile mele cred că sunt cele mai ieftine; chiar dacă nu sunt foarte ”profi”-tehnic, în schimb ele transmit emoţie. Lucrurile le-am gândit noi şi le-am făcut ieftin.
– Așa are succes un om de afaceri, chibzuind resursele. Ce le spuneți celor care vă aduc diverse acuzații pentru felul în care ați prosperat în afaceri?
– Eu construiesc de 20 de ani. Am construit un grup de firme, am început cu doi oameni şi acum, în grupul de firme pe care-l conduc eu, sunt peste 600 de oameni. Am avut destul de multe greutăţi, că aşa este… Și sunt și oamenii aceia care se ocupă doar cu a face reclamaţii, până la tot felul de instituţii care, de multe ori, în loc să ajute, mai mult încurcă. Sau măcar să ne lase să facem treabă. Dacă erau probleme, se vedeau până acum, sunt 20 de ani, că nu am apărut peste noapte! Și hai să vedem cine este ăsta şi cum a făcut să fie acolo în 6 luni sau într-un an… Nu, sunt 20 de ani!
– De ce vreți să mergeți în Parlamentul României? Aveți tot ce vă trebuie…
– Am ajuns la concluzia că şi eu, şi lumea avem şi o datorie faţă de comunitate, faţă de judeţ, faţă de zona în care trăim. Pentru că dacă noi am reuşit – că a fost un dar de la Dumnezeu, că ne-a ajutat comunitatea, fiecare cum a reuşit să ajungă acolo unde a ajuns –, avem şi o datorie să întoarcem. Am luat decizia că voi rămâne, câte zile voi avea, aici, în Gorj. Nu voi pleca şi îmi doresc ca şi copii mei să rămână aici. Am reuşit să fac suficient pentru mine şi familia mea şi vreau să am o împlinire şi o satisfacţie că am făcut mai mult decât atât. Constat că generaţia noastră este o generaţie care a primit o ţară bogată şi se pare că riscăm să predăm generaţiei următoare cea mai săracă ţară din Europa. Mă doare acest lucru şi nu vreau să fiu părtaş la așa ceva, voi face tot ce ţine de mine să nu se întâmple acest lucru. În acest moment, avem încă o şansă să facem ceva.
– Nu va fi greu să-i convingeți pe gorjeni să vă voteze, după atâția ani în care PSD i-a momit cu promisiuni fără acoperire?
– E nevoie de efort. Unii s-au învățat să primească fără să muncească. Alții sunt dezamăgiți, pentru că s-au făcut multe promisiuni și nu s-au respectat. De exemplu, PSD spune „vom mări, vom da…” Dar de unde dai, dacă nu dezvolți economia? Ca să poți da pensii mai mari, alocații mai mari, salarii, trebuie să existe cineva să producă acei bani. Pentru asta trebuie să dezvolți economia. Și noi nu vorbim de așa ceva! De aici apare marea problemă. Și promit. Cei care promit mai mult vin la guvernare, așa a fost înainte. PSD a făcut asta și acum 4 ani, și acum 8 ani, iar acum vin la fel cu acest fel de promisiuni, deși nici măcar nu mai sunt la guvernare! Adică, spui că dai când nu ai cum. Păi, de ce n-ai dat când ai fost la putere? Asta este o mare problemă. Și sper ca, de data aceasta, oamenii să se uite cu și mai mare atenție la promisiuni și să nu se mai lase prostiți de aceste lucruri.
– Oamenii se mai schimbă… Plus că e foarte important să nu dea țara pe mâna celor care nu știu ce să facă cu ea. PSD nu a reușit să aducă nici măcar banii oferiți de Europa, iar acum ni se oferă mult mai mult.
– Perioada care urmează poate fi o oportunitate pentru noi, deoarece Guvernul Orban și președintele Iohannis au reușit să negocieze cu Uniunea Europeană o sumă fabuloasă, 84 de miliarde de euro, bani care pot veni în România. Iar Guvernul PNL va fi garanția că acești bani vor veni.
– Va atrage Gorjul bani europeni?
– Pentru noi, la Gorj, este o prioritate să facem ca multe resurse să ajungă și în județul nostru. În afară de acești bani, Gorjul poate beneficia și de pe urma banilor din Fondul de Tranziție Justă. Totul ține de noi ca să fim capabili să-i absorbim. Adică, trebuie să fim pregătiți: instituțiile publice, agenții economice la fel… Este o prioritate să creăm urgent niște departamente în județ care să se ocupe cu consultanța pentru accesarea acestor fonduri. Este unica soluție ca Gorjul să înceapă un parcurs corect pentru dezvoltarea lui. Astfel, să ajungem unde ne dorim și noi, casă putem preda generației următoare un județ cu un viitor mai bun.
– România a rămas mult în urmă, multe probleme, deficite, datorii…
– Sunt multe de făcut, dar trebuie să începem de undeva. Și cât mai mulți oameni trebuie să ne dăm mâna, să stăm la aceeași masă și să trecem la treabă. Cum spun eu, hai la treabă! E o treabă în care nu partidul e cel mai important, ci obiectivul pentru toți: dezvoltarea Gorjului. Și credeți-mă că echipa liberală de la Gorj are foarte bine stabilite aceste lucruri. După încheierea alegerilor, trecem la treabă! S-a încheiat cu lupte între partide, gata, trebuie să trecem la treabă! Sunt convins că vor veni și ceilalți, vrând-nevrând. Eu sper să vină de bunăvoie alături de noi. Iar dacă nu vor să ne ajute, măcar să nu ne mai frâneze, să ne lase să facem ce avem de făcut pentru dezvoltarea județului nostru.
– Comandat de: Partidul NAȚIONAL LIBERAL (P.N.L.) – Filiala județeană Gorj
– Executat de: Macondo Gabo Press S.R.L. – Portal: Ziaristii.com
– C.U.I. mandatar financiar: 11200025