vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAlegeri 2020Și-a pierdut bebelușul din cauza unei infecții spitalicești, a învins cancerul, a...

Și-a pierdut bebelușul din cauza unei infecții spitalicești, a învins cancerul, a fost gazată pe 10 august, acum candidează pentru Parlament. Povestea impresionantă a Cristinei Rizea

-

(PROFIL DE CANDIDAT)

Economista CRISTINA RIZEA (39 de ani) este candidat al Alianței USR-PLUS pentru un loc de deputat în Parlamentul României, pe lista din circumscripția electorală nr. 14 (județul Constanța). Este antreprenor și activist civic. A fondat una dintre cele mai active comunități RO100, sub egida căreia a inițiat și finalizat cu succes multe proiecte civice.

Cristina Rizea a intrat în politică la sfârșitul anului 2018 și a fost printre fondatorii organizației PLUS Constanța. A fost coordonatoare a campaniei județene la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, moment în care Alianța USR-PLUS a reușit la Constanța cel mai bun scor, atât în municipiu, cât și în județ.

La sfârșitul anului 2019, a fost votată unul dintre cei cinci coordonatori regionali Sud-Est și membru în Consiliul Național PLUS.

Campanie de suflet: „Un Meniu pentru un Bătrân”

Cristina Rizea este economist, voluntar civic și mamă. A început să lucreze din timpul liceului, iar de 14 ani este antreprenor în transporturi. Este cunoscută pe plan local, în urma numeroaselor activități civice și de voluntariat în care s-a implicat în ultimii ani.

- Advertisement -

Fondator RO100 Valu lui Traian, a condus cu succes multe proiecte de ajutor pentru copiii bolnavi și persoanele defavorizate. S-a implicat în campanii de strângere de fonduri, atât pentru cazuri particulare, cât și alături de asociații precum „Inima Copiilor” și „Dăruiește Aripi”, pe care le-a sprijinit în diferite proiecte. A inițiat local două campanii: una pentru achiziționarea de termoscanere pentru spital, cealaltă – campania ei de suflet – „Un Meniu pentru un Bătrân”, care a ajutat deopotrivă vârstnicii din localitate, cât și micile restaurante locale, care au putut astfel să-și țină angajații, în majoritate unici furnizori de venituri în familie.

A intrat în politică după Marea Gazare din 10 august 2018

A intrat în politică în 2018, după evenimentele din 10 august, când a înțeles că fără implicarea politică a fiecăruia dintre noi, lucrurile în țara asta nu se vor schimba. Primul membru al grupului de inițiativă care a înființat organizația PLUS Constanța, Cristina Rizea a coordonat pentru PLUS campania de alegeri europarlamentare, încheiată cu câștigarea primului loc pentru Alianță, înaintea PNL și a PSD, într-un județ dominat de mulți ani de PSD.

Candidează pentru prima oară la alegerile parlamentare și are multe proiecte în agendă. Printre cele la care ține foarte mult sunt proiectele de protecție socială a persoanelor vulnerabile, precum și cele privind egalitatea de șanse.

- Advertisement -

Consideră că rădăcina celor mai multe probleme cu care se confruntă România este în legislația stufoasă, incompletă și învechită, care poate fi ușor interpretabilă, în funcție de interesul unuia sau al altuia. De asemenea, militează pentru o administrația publică transparentă, astfel încât oamenii să știe ce se întâmplă cu banii publici.

Spune că România are nevoie de o clasă politică nouă, de oameni implicați, care să apere interesele celor care i-au votat. Și crede că trebuie schimbați vechii politicieni care își urmăresc propriile interese.

“Dacă ne implicăm cu toții, vom reuși să schimbăm țară în bine, din toate punctele de vedere. Vreau să aducem România la normalitate, iar pentru aste trebuie să scăpăm țara de corupție. Vreau o Românie fără hoție!”

Să vedem cum se autodescrie Cristina Rizea și cum vede ea postura de actual candidat și pe cea de viitor parlamentar, cu responsabilitățile și obiectivele pe care și le asumă ferm, împreună cu toți colegii de partid și de alianță.

Candidez din același motiv pentru care am întrat în politică în 2019: din furie. Vreau ca atunci când se supun la vot legile care anulează toate relele de până acum, să fiu acolo și să spun tare: «Da, vreau să se anuleze!»”

„De ce candidez? Candidez din același motiv pentru care am întrat în politică în 2018: din furie! De asta candidez.

Nu vreau să fac o carieră din a fi politician, dar am un scop pentru care vreau să merg în Parlament în această legislatură, iar scopul meu este clar: vreau să terminăm cu abuzurile pe care a trebuit să le suportăm de la politicienii de până acum. Vreau să terminăm cu imunitatea parlamentară, cu inflația de privilegii și cu grupurile de interese pecuniare.

Vreau ca atunci se supun la vot legile care anulează toate relele de până acum, să fiu acolo și să spun tare: «Da, vreau să se anuleze!».

Am demonstrat că știu să lupt și că pot să lupt la nesfârșit cu resurse inepuizabile. Am abilitatea de a mobiliza oamenii, adevărații profesioniști, de a-i aduce alături de mine pentru o idee și un proiect comun”

„Ce mă recomandă pentru Parlament? Am demonstrat că știu să lupt și că pot să lupt la nesfârșit cu resurse inepuizabile. Poate că nu sunt cel mai bun profesionist, dar am abilitatea de a mobiliza oamenii, adevărații profesioniști, de a-i aduce alături de mine pentru o idee și un proiect comun. Și nu mă dau bătută, orice ar fi și peste oricâte piedici ar trebui să trec.

Noi, la USR-PLUS, suntem o echipă. Fiecare contribuie în felul lui și toți avem un crez comun. Nu mergem în Parlament pentru interesul propriu. Avem 40 de angajamente asumate pentru această legislatură, care pentru noi sunt literă de lege și crez de urmat.”

Cristina Rizea alături de Dacian Cioloș

„La USR-PLUS sunt oamenii alături de care am ieșit în stradă după Colectiv, la OUG 13 și tot împreună am luat bătaie și am fost gazați pe 10 august” 

„De ce USR-PLUS? Pentru că aici sunt oamenii alături de care am ieșit în stradă după Colectiv, la OUG 13 și tot împreună am luat bătaie și am fost gazați pe 10 august.

Așa ne-am cunoscut. Le știu determinarea și altruismul, știu cât de perseverenți și intransigenți sunt când vine vorba despre reforma justiției, a învățământului, a sănătății. La fel de bine, știu cât de calzi, de inimoși și de sinceri sunt. Și cât de buni profesioniști sunt, în viața de zi cu zi.” 

„Corupția și hoția ucid cu sânge rece, anonim, în liniște. Am trăit pe pielea mea fenomenul. Și doare cumplit”

Ce mă doare cel mai mult la România zilelor noastre? Corupția. Hoția. Ele ucid cu sânge rece, anonim, în liniște. Sunt unul dintre acei oameni care au trăit pe pielea lor fenomenul. Și doare cumplit. În 2016, eram internată împreună cu băiețelul meu născut prematur, la Spitalul «Marie Curie». Mulțumită îngrijirii impecabile a medicului Cătălin Cîrstoveanu și a echipei sale din secția de Terapie Intensivă, eram pe punctul de a pleca acasă. Doar că nenorocirea a făcut ca fiul meu să contracteze o infecție nosocomială, care în foarte scurt timp l-a ucis. Acest lucru s-a întâmplat deși, pe secție, toate procedurile de igienă erau respectate cu sfințenie. Atunci am plecat acasă cu copilul în coșciug, având inima împăcată că medicii și asistentele făcuseră tot ce le-a stat în putință să-l salveze.

La foarte scurt timp, a izbucnit scandalul Hexi Pharma, compania care, fără nicio jenă, a vândut, cu bună-știință, către sute de spitale, dezinfectanți diluați. Sute de spitale  dezinfectau cu apă de ploaie. Copilul meu nevinovat  fusese printre victimele genocidului.

Nu-i doresc nimănui să simtă ce am simțit eu când am aflat că niște necunoscuți dăduseră viața unui bebeluș nevinovat la schimb cu niște lei în plus în buzunarele lor.” 

Cristina Rizea alături de Vlad Voiculescu

Trebuie să avem un stat puternic, scuturat de birocrație absurdă, nepotisme și cumetrii, cu legi moderne și drepte pentru ca tragedii precum cele de la Hexi Pharma, Colectiv, 10 august, Piatra Neamț să nu mai fie posibile” 

„Ce vreau să fac în Parlament? Un singur lucru vă garantez: nu voi dormi în scaun. Eu merg în Parlament – nu în numele meu. Eu merg acolo în numele femeilor și al mamelor care vor să-și crească copiii în țara asta, printre rude și prieteni. În numele femeilor care vor să-și crească copiii în siguranță, acasă. Așa cum și eu vreau să-mi cresc copiii acasă. Iar pentru asta știu că avem nevoie să nu ne fie frică mai mult de spital decât de boală. Știu că trebuie să le putem oferi copiilor educația pe care o merită în școli. Știu că trebuie să avem o economie sustenabilă, care să ofere locuri de muncă și venituri decente, ca să nu mai stăm permanent cu grija plății facturilor și a zilei de mâine, ci să petrecem timp de calitate cu cei dragi. Trebuie să ne respectăm și să protejăm natura din jurul nostru, ca să ne putem bucura de ea și peste anii ce vor veni.

Dar mai ales trebuie să avem un stat puternic, scuturat de birocrație absurdă, nepotisme și cumetrii, cu legi moderne și drepte pentru ca tragedii precum cele de la Hexi Pharma, Colectiv, 10 august, Piatra Neamț să nu mai fie posibile.” 

„Voi reuși? Vom reuși ÎMPREUNĂ. Vom da piept cu sistemul, ne vom lovi, vom cădea, ne vom ridica din nou, iar și iar, până vom răzbate!” 

„Voi reuși? Da, voi reuși! Pentru că așa cum nu m-a doborât nici cancerul, nu mă doboară nimic.

Vom reuși ÎMPREUNĂ! Vom da piept cu sistemul, ne vom lovi, vom cădea, ne vom ridica din nou, iar și iar, până vom răzbate. O facem pentru noi, pentru voi și pentru copiii noștri ai tuturor.”

Cele 40 de angajamente la guvernare ale USR-PLUS

–––––––––––––––––––––––––––

– Comandat de: Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) – Filiala județeană Constanța

– Executat de: Macondo Gabo Press S.R.L. – Portal: Ziaristii.com

– Cod A.E.P. mandatar financiar (C.U.I. M.F): 11200033

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -