vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsPutin și poporul rus / Libertate au adus! Începe referendumul-parodie de o...

Putin și poporul rus / Libertate au adus! Începe referendumul-parodie de o săptămână la capătul căruia Putin va deveni președinte pe viață!

-

Referendumul pentru modificarea Constituției care îi va permite lui Vladimir Putin să rămână încă 16 ani președinte începe azi în Rusia și va dura o săptămână, anunță agențiile de presă Reuters și AFP.

Mascarada va pune astfel capăt oficial scurtei perioade de democrație de care s-a bucurat poporul rus. Putin, venit oficial la putere în 2000 (neoficial, preluase șefia statului înainte de retragerea lui Boris Elțân), a condus țara până în 2008 ca președinte.

Scamatoriile lui Putin: două mandate ca președinte, apoi unul ca premier, încă două ca președinte și, acum referendumul ca să mai obțină două

La acel moment, fostul ofițer KGB susținut de serviciile secrete căpătase deja întreaga putere, dar Constituția democratică votată în anii ’90 îi stătea în cale, prin prevederea că nimeni nu are dreptul la mai mult de două mandate ca președinte.
Așa că Putin a recurs la o scamatorie legislativă oarecum asemănătoare cu cea făcută de Iliescu în România: a făcut rocada, în perioada 2008-2012, cu omul său de încredere, premierul Dmitri Medvedev, pe care l-a pus în locul său, ca președinte, iar el s-a investit prim-ministru.

În 2012, pretextând că legea interzice, de fapt, să ai mai mult de două mandate consecutive ca președinte, și nu două mandate cu totul, Putin a candidat din nou la funcția supremă în stat. În același timp, a modificat, tot printr-un așa-zis referendum, durata mandatului de președinte mărind-o de la 4 la 6 ani. “S-a ales” în 2012 și, apoi, din nou în 2018. Actualul mandat i se termină în 2024, când va avea 71 de ani.

- Advertisement -

Cărțile cu noua Constituție au fost tipărite și puse în vânzare înainte de începerea așa-zisului referendum!

Putin nu e însă mulțumit doar cu atât și, prin referendumul-maraton de o săptămână, care începe joi, 25 iunie, va obține “încuviințarea” poporului să modifice iar Constituția, ca să mai poată candida de încă două ori.
Dacă nu va muri sau nu va fi înlăturat violent – așa cum foarte des s-a întâmplat în istoria Rusiei cu conducătorii săi tiranici –, Vladimir Putin va domni astfel până în 2036, când va avea 83 de ani.

La referendumul unde va vota fiecare ce vrea și din urnă va ieși ce trebuie, în buna tradiție rusească, sunt chemați 110 milioane de oameni.

Faptul că totul e un circ penibil și o pierdere de vreme e confirmat și de punerea în vânzare, în liberării, a noii Constituții – înainte ca referendumul să fi început măcar!

- Advertisement -

Rusia este printre statele care, în întreaga istorie, au avut cele mai scurte perioade de democrație de pe planetă. Un prim moment pasager s-a consumat în 1917, 8 luni (februarie-octombrie) în care a fost mai degrabă haos și anarhie decât democrație sub conducerea formală a guvernelor provizorii constituite după abdicarea țarului Nicolae al II-lea (februarie 1917).

Apoi, puterea a fost preluată, printr-o lovitură de stat, de sângeroșii bolșevici ai lui Lenin, Trokți și Stalin. Din 1917 și până în 1990 au urmat peste 8 decenii de dictatură sălbatică, de experimente sociale în masă, masacre, persecuții, teroare, îndobitocire și “reeducare” înspăimântătoare.

Cea de-a doua și ultima perioadă de democrație din istoria Rusiei: 1991-1999

În 1991, Uniunea Sovietică s-a destrămat oficial, iar Rusia a devenit stat independent sub conducerea lui Boris Elțân. Acesta a fost primul și ultimul președinte autentic al unei țări care-și căuta haotic drumul spre libertate și democrație.
Serviciile secrete și oligarhii emanați din Partidul Comunist, care puseseră mâna pe economia “privatizată” exact așa cum s-a întâmplat și în România după 1990, au închis scurta fereastră de libertate și pluralism în 1999, când Putin a preluat neoficial puterea de la Elțân. Bolnav, șantajat și trădat de toate instituțiile statului, Elțân a făcut pactul cu KGB, iar din 2000 la putere a venit omul serviciilor, Vladimir Putin.

În scurtă vreme, acesta a capturat toate instituțiile, readucând Rusia pe calea dictaturii.
Cea de-a doua și ultima perioadă de democrație din istoria acestei țări se încheiase după doar 8 ani (1991-1999).

1 COMENTARIU

  1. Dar cum ramane cu Romania? Probabil ca vom fi la mana Moscovei vesnic? Dupa cum se desfasoara lucrurile la noi, cu atatia agenti pro-rusi pe kilometru patrat, noua bine nu ne va fi. Tara condamnata. Imi pare rau sa fiu pesimista, dar cand ma uit ce se petrece in Republica Moldova, ma ingrozesc de lipsa de curaj a liderilor romani care au lasat totul la voia intamplarii acolo….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -