Apar detalii teribile în crima sălbatică de la Borşa, județul Maramureş.
Atât criminalul (Gheorghe Timiş), cât şi victima (Florin Danci, zis Tioară) au avut condamnări la închisoare, dar au ieşit din arest anul trecut, înainte de termen – eliberare condiționată -, beneficiind de clemența guvernării PSD-ALDE. Concret, de recursul compensatoriu promovat de ministrul Justiției, Tudorel Toader.
Gheorghe Timiș (foto stânga), criminalul, a fost condamnat la 3 ani, pentru tentativă de omor, dar a stat după gratii doar 8 luni. Mai are un frate, care e tot în puşcărie, şi tot pentru omor.
Florin Danci (foto dreapta), victima, era cunoscut ca un „taur comunal”. Avea trei copii cu actuala soție, o fetiță dintr-o relație extraconjugală, iar amanta lui e însărcinată. Era bogat, nu muncea nimic, dar avea bani. Fusese condamnat în dosarul „Excavatorul” – făcuse parte dintr-o rețea care fura excavatoare din Occident, le demonta şi le vindea în Ucraina sau în Republica Moldova.
Slăbiciunea pentru femei i-a fost fatală lui Florin Danci la începutul acestui an. A fost omorât de Gheorghe Timiş tocmai pentru că se afla în cu soția acestuia. Orbit de gelozie, Timiş l-a înjunghiat cu o şurubelniță, l-a lovit în splină.