Două declaraţii de la tribuna Consiliului Naţional al PSD de astăzi arată clar că presiunile asupra premierului Dăncilă de a da ordonanţa amnistiei şi graţierii devin practic imposibil de refuzat.
Baronul PSD de Vrancea, Marian Oprișan, a cerut deschis premierului Viorica Dăncilă amnistie și grațiere. Într-un discurs rostit la tribuna Consiliului Național PSD la Palatul Parlamentului.
”Doamna premier, domnule ministru al Justiției, eu vă rog, vă încurajez să facem dreptate – amnistia și grațierea în România anului 100”, a spus Oprișan, citat de G4Media.ro.
La finalul declaraţiei sale halucinante, baronul PSD de Vrancea a făcut apel către serviciile secrete SRI şi SIE: „Lăsaţi România să aibă un preşedinte român!”, aluzie la originea sasă a preşedintelui Klaus Iohannis.
La rândul lui, Tăriceanu a încurajat guvernul să nu mai aştepte alt moment pentru ordonanţă:
„Trebuie să existe un moment zero, să tragem o linie și să o luăm de la capăt. România trebuie vindecată de nedreptăți și abuzuri, să se uite mai mult înainte și mai puțin înapoi. Am ajuns în ultimul ceas în care ne putem așeza la masă, putere și opoziție, pentru a hotărî măsurile ce trebuie luate pentru eliminarea abuzurilor și îndreptarea nedreptăților”, a declarat azi, la şedinţa Consiliului Naţional al PSD, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE şi al Senatului României.
Mesajul arată clar determinarea actualei puteri PSD-ALDE de a da ordonanţa amnistiei şi graţierii, care să-i scape pe toţi de închisoare.
la puscarie cu voi.. grup infractional organizat
O noua revolutie. Altfel nu scapam de astia ! E insuportabil ceea ce se-ntampla!
Si totuși dacă justiția își făcea datoria de la început nu se ajungea aiciPunct