În 3 din primele 4 meciuri de la World Cup 2026 au jucat echipele țărilor-gazdă, care au reușit un bilanț foarte bun: victorii clare pentru Mexic și SUA, remiză pentru Canada.
Startul puternic al Americii de Nord (două victorii și un egal) contrastează cu startul modest al Europei (o înfrângere și un egal). E drept, primele două reprezentante ale Europei nu se numără printre marile puteri fotbalistice ale ”bătrânului continent”. Acestea vor debuta duminică seara (Germania, Olanda), luni (Spania, Belgia), marți (Franța, Norvegia) sau miercuri (Anglia, Portugalia).
Ziua a doua a Cupei Mondiale a introdus în scenă două gazde ale turneului final: Canada și SUA.
La Toronto, canadienii au dominat uneori sufocant, dar abia au reușit să scoată o remiză. ”Vinovat” pentru chinul lor a fost Jovo Lukici, golgheterul lui U Cluj al Superligii României, care a punctat cu capul în minutul 21, la un corner.
Ratarea meciului i-a aparținut lui Oluwaseyi, în minutul 54, la 0-1. Atacantul lui Villarreal (Spania) a șutat din interiorul careului, portarul Vasilij a deviat puțin traiectoria balonului, iar fundașul Kolasinac a respins norocos în bara transversală.
Canadienii au egalat târziu (min. 78), printr-o execuție magnifică a lui Cyle Larin, atacantul lui Southampton (Anglia). Larin abia intrase pe teren, de două minute, în locul lui Oluwaseyi.

La Los Angeles, naționala SUA a făcut spectacol cu Paraguay, în prima confruntare a doi antrenori argentinieni: Mauricio Pochettino, respectiv Gustavo Alfaro. Și probabil vor mai fi astfel de dueluri, pentru că la acest turneu sunt 6 echipe cu antrenori argentinieni (celelalte patru – Uruguay, Columbia, Ecuador și, evident, Argentina).
Vedeta serii a fost Folarin Balogun de la AS Monaco (Franța). Atacantul de 24 de ani a marcat de două ori în prima repriză, prin execuții spectaculoase.
În ultimul minut de prelungiri a punctat și Giovanni Reyna (de la Borussia Mönchengladbach, Germania), pe care antrenorul argentinian Mauricio Pochettino l-a luat în lotul pentru World Cup 2026 în ciuda contestărilor puternice. Reyna a fost pe punctul să fie dat afară din echipa SUA în urmă cu patru ani, în Qatar, din cauza atitudinii sale neprofesioniste de la antrenamente. Prin acest gol extraordinar de frumos (cu exteriorul, plasat, imparabil), Reyna a confirmat că Pochettino n-a greșit.
Rezultatele zilei a 2-a
- Canada – Bosnia 1-1: Larin (78) / Lukici (21)
- SUA – Paraguay 4-1: Bobadilla (7 – auotogol), Balogun (30, 45+4), Reyna (90+7) / Mauricio (73)
”Noaptea antrenorilor italieni” – Ancelotti și Montella
Ziua a treia a competiției e mult mai generoasă: patru meciuri. Sâmbătă seara e de așteptat o primă victorie europeană, dat fiind că Elveția întâlnește modesta Qatar (trei înfrângeri în 2022, când a fost gazdă).
La noapte debutează și prima super-putere a Planetei Fotbal: Brazilia, într-un prim derby serios, cu Maroc (semifinalista ediției precedente).
În zori e de văzut ce poate face exotica Haiti în fața Scoției, iar mâine dimineață Turcia va debuta contra Australiei, la Vancouver, pe coasta pacifică a Canadei.
Într-un fel, e ziua antrenorilor italieni: Carlo Ancelotti (Brazilia) și Vincenzo Montella (Turcia). Mă rog, în Europa îi putem spune ”noaptea antrenorilor italieni”…
Programul zilei a 3-a
- Sâmbătă, 13 iunie, ora 22:00: Qatar – Elveția (Grupa B)
- Duminică, 14 iunie, ora 1.00: Brazilia – Maroc (Grupa C)
- Duminică, 14 iunie, ora 4.00: Haiti – Scoția (Grupa C)
- Duminică, 14 iunie, ora 7.00: Australia – Turcia (Grupa D)
Programul zilei a 4-a
- Duminică, 14 iunie, ora 20.00: Germania – Curaçao (Grupa E)
- Duminică, 14 iunie, ora 23.00: Olanda – Japonia (Grupa F)
- Luni, 15 iunie, ora 2.00: Coasta de Fildeș – Ecuador (Grupa E)
- Luni, 15 iunie, ora 5.00: Suedia – Tunisia (Grupa F)
Toate aceste meciuri vor fi transmise de Antena 1.
Zig-zag Mondial
- Premierele lui Lukici. Jovo Lukici (27 de ani), bosniacul născut în Serbia și legitimat la U Cluj (golgheterul Superligii, cu 18 reușite, toate din acțiune), a marcat primul gol al Bosniei la acest turneu final. Este și primul săul gol la naționala Bosniei, în cea de-a patra partidă jucată pentru echipa țării sale. Mai mult, e primul gol înscris la Mondiale de un jucător străin din campionatul României. De asemenea, e primul gol înscris de un jucător (indiferent de naționalitate) din campionatul României în ultimii 32 de ani; ultimul fusese Ilie Dumitrescu (Steaua), în 1994, tot pe continentul nord-american, cu două goluri în poarta Argentinei, în ”optimi”.
- Recordul lui Lukici. Atacantul bosniac a reușit și un record mondial: primul atacant implicat în cel puțin 9 dueluri aeriene cu 100% rată de succes! Potrivit Opta, Lukici s-a impus în toate cele 9 dueluri la cap pe care le-a disputat în cele 62 de minute cât s-a aflat pe teren. Aceste statistici sunt înregistrate din 1966 încoace, de la Campionatul Mondial găzduit și câștigat de Anglia; așadar, de 60 de ani.

- Primul aut schimbat cu regula celor 5 secunde. Meciul Canada – Bosnia (al treilea al turneului) a mai adus o premieră: primul aut dat echipe adverse pentru depășirea celor 5 secunde în care trebuia executat! Cel penalizat a fost fundașul bosniac Sead Kolasinac, care a repus mingea cu întârziere. Arbitrul argentinian Facundo Tello le-a acordat mingea gazdelor, aplicând una din cele 8 modificări de regulament aprobate de FIFA înaintea Mondialului nord-american. Sunt penalizate astfel tragerile de timp. Mingea este dată adversarilor și pentru repunerea cu întârziere a mingii din marginea careului mic. În loc de aut de poartă pentru echipa aflată în apărare, se va executa lovitură de colț (corner) de către echipa aflată în atac!
- VAR-ul mută cartonașul galben dintr-o tabără în alta. În minutul 53 al meciului SUA – Paraguay (al patrulea al turneului), arbitrul olandez Danny Makkelie i-a arătat cartonașul galben fundașului american Tim Ream, care l-ar fi faultat pe atacantul paraguayan Miguel Almiron într-o fază promițătoare. Însă din camera VAR, spaniolul Carlos del Cerro Grande l-a avertizat pe Makkelie că a greșit, invitându-l la monitor să revadă faza. Olandezul a revăzut duelul și a decis – corect – că jucătorul din Paraguay a simulat. Astfel, i-a anulat cartonașul galben lui Ream și i l-a dat lui Almiron! A fost pentru prima dată în istorie când VAR-ul a fost folosit pentru a anula/acorda un cartonaș galben. Până acum, arbitrajul video putea interveni doar în faze de cartonaș roșu.
- Naționala Angliei a fost jefuită! Echipa antrenată de Thomas Tuchel și-a mutat cantonamentul din West Palm Beach (Florida) în baza Swope Soccer Village din statul Missouri. Acolo a avut loc furtul. Fotbaliștii au rămas fără ghete și fără o bună parte din echipamentul de antrenament. Conform publicației ”Daily Mail”, au fost furate și mingile oficiale de turneu repartizate Angliei, rămânțnd una singură. Poliția locală a făcut două arestări în legătură cu acest caz.
- Cadavru mutilat, găsit lângă cantonamentul Iranului. Polițiștii mexicani au găsit un cadavru în portbagajul unei mașini parcate în apropierea locului unde este cantonată naționala Iranului. Iranienii sunt cazați la Tijuana (aproape de granița cu SUA), oraș cunoscut pentru problemele grave de securitate. Conform statisticilor oficiale, doar în anul 2025 au avut loc peste 1.200 de cazuri de omor în Tijuana. Poliția mexicană a descoperit cadavrul (cu urme de violență pe corp) în portbagajul unui SUV înmatriculat în California (SUA), parcat lângă stadionul Caliente din Tijuana, unde se antrena echipa Iranului.
Ce s-a jucat, ce mai e de jucat (ora României)
Faza grupelor
1. Joi, 11 iunie: Mexic – Africa de Sud 2-0 (Grupa A)
2. Vineri, 12 iunie: Coreea de Sud – Cehia 2-1 (Grupa A)
3. Vineri, 12 iunie: Canada – Bosnia 1-1 (Grupa B)
4. Sâmbătă, 13 iunie: SUA – Paraguay 4-1 (Grupa D)
–––––––––––––
5. Sâmbătă, 13 iunie, ora 22:00: Qatar – Elveția (Grupa B) / San Francisco
6. Duminică, 14 iunie, ora 1.00: Brazilia – Maroc (Grupa C) / New York – New Jersey
7. Duminică, 14 iunie, ora 4.00: Haiti – Scoția (Grupa C) / Boston
8. Duminică, 14 iunie, ora 7.00: Australia – Turcia (Grupa D) / Vancouver
9. Duminică, 14 iunie, ora 20.00: Germania – Curaçao (Grupa E) / Houston
10. Duminică, 14 iunie, ora 23.00: Olanda – Japonia (Grupa F) / Dallas
11. Luni, 15 iunie, ora 2.00: Coasta de Fildeș – Ecuador (Grupa E) / Philadelphia
12. Luni, 15 iunie, ora 5.00: Suedia – Tunisia (Grupa F) / Monterrey
13. Luni, 15 iunie, ora 19.00: Spania – Capul Verde (Grupa H) / Atlanta
14. Luni, 15 iunie, ora 22.00: Belgia – Egipt (Grupa G) / Seattle
15. Marți, 16 iunie, ora 1.00: Arabia Saudită – Uruguay (Grupa H) / Miami
16. Marți, 16 iunie, ora 4.00: Iran – Noua Zeelandă (Grupa G) / Los Angeles
17. Marți, 16 iunie, ora 22.00: Franța – Senegal (Grupa I) / New York – New Jersey
18. Miercuri, 17 iunie, ora 1.00: Irak – Norvegia (Grupa I) / Boston
19. Miercuri, 17 iunie, ora 4.00: Argentina – Algeria (Grupa J) / Kansas City
20. Miercuri, 17 iunie, ora 7.00: Austria – Iordania (Grupa J) / San Francisco
21. Miercuri, 17 iunie, ora 20.00: Portugalia – RD Congo (Grupa K) / Houston
22. Miercuri, 17 iunie, ora 23.00: Anglia – Croația (Grupa L) / Dallas
23. Joi, 18 iunie, ora 2.00: Ghana – Panama (Grupa L) / Toronto
24. Joi, 18 iunie, ora 5.00: Uzbekistan – Columbia (Grupa K) / Ciudad de Mexico
25. Joi, 18 iunie, ora 19.00: Cehia – Africa de Sud (Grupa A) / Atlanta
26. Joi, 18 iunie, ora 22.00: Elveția – Bosnia (Grupa B) / Los Angeles
27. Vineri, 19 iunie, ora 1.00: Canada – Qatar (Grupa B) / Vancouver
28. Vineri, 19 iunie, ora 4.00: Mexic – Coreea de Sud (Grupa A) / Guadalajara
29. Vineri, 19 iunie, ora 22.00: SUA – Australia (Grupa D) / Seattle
30. Sâmbătă, 20 iunie, ora 1.00: Scoția – Maroc (Grupa C) / Boston
31. Sâmbătă, 20 iunie, ora 4.00: Brazilia – Haiti (Grupa C) / Philadelphia
32. Sâmbătă, 20 iunie, ora 7.00: Turcia – Paraguay (Grupa D) / San Francisco
33. Sâmbătă, 20 iunie, ora 20.00: Olanda – Suedia (Grupa F) / Houston
34. Sâmbătă, 20 iunie, ora 23.00: Germania – Coasta de Fildeș (Grupa E) / Toronto
35. Duminică, 21 iunie, ora 3.00: Ecuador – Curaçao (Grupa E) / Kansas City
36. Duminică, 21 iunie, ora 7.00: Tunisia – Japonia (Grupa F) / Monterrey
37. Duminică, 21 iunie, ora 19.00: Spania – Arabia Saudită (Grupa H) / Atlanta
38. Duminică, 21 iunie, ora 22.00: Belgia – Iran (Grupa G) / Los Angeles
39. Luni, 22 iunie, ora 1.00: Uruguay – Capul Verde (Grupa H) / Miami
40. Luni, 22 iunie, ora 4.00: Noua Zeelandă – Egipt (Grupa G) / Vancouver
41. Luni, 22 iunie, ora 20.00: Argentina – Austria (Grupa J), Dallas
42. Marți, 23 iunie, ora 0.00: Franța – Irak (Grupa I) / Philadelphia
43. Marți, 23 iunie, ora 3.00: Norvegia – Senegal (Grupa I) / New York – New Jersey
44. Marți, 23 iunie, ora 6.00: Iordania – Algeria (Grupa J) / San Francisco
45. Marți, 23 iunie, ora 20.00: Portugalia – Uzbekistan (Grupa K) / Houston
46. Marți, 23 iunie, ora 23.00: Anglia – Ghana (Grupa L) / Boston
47. Miercuri, 24 iunie, ora 2.00: Panama – Croația (Grupa L) / Toronto
48. Miercuri, 24 iunie, ora 5.00: Columbia – RD Congo (Grupa K) / Guadalajara
49. Miercuri, 24 iunie, ora 22.00: Elveția – Canada (Grupa B) / Vancouver
50. Miercuri, 24 iunie, ora 22.00: Bosnia – Qatar (Grupa B) / Seattle
51. Joi, 25 iunie, ora 1.00: Scoția – Brazilia (Grupa C) / Miami
52. Joi, 25 iunie, ora 1.00: Maroc – Haiti (Grupa C) / Atlanta
53. Joi, 25 iunie, ora 4.00: Cehia – Mexic (Grupa A) / Ciudad de Mexico
54. Joi, 25 iunie, ora 4.00: Africa de Sud – Coreea de Sud (Grupa A) / Monterrey
55. Joi, 25 iunie, ora 23.00: Curaçao – Coasta de Fildeș (Grupa E) / Philadelphia
56. Joi, 25 iunie, ora 23.00: Ecuador – Germania (Grupa E) / New York – New Jersey
57. Vineri, 26 iunie, ora 2.00: Japonia – Suedia (Grupa F) / Dallas
58. Vineri, 26 iunie, ora 2.00: Tunisia – Olanda (Grupa F) / Kansas City
59. Vineri, 26 iunie, ora 5.00: Turcia – SUA (Grupa D) / Los Angeles
60. Vineri, 26 iunie, ora 5.00: Paraguay – Australia (Grupa D) / San Francisco
61. Vineri, 26 iunie, ora 22.00: Norvegia – Franța (Grupa I) / Boston
62. Vineri, 26 iunie, ora 22.00: Senegal – Irak (Grupa I) / Toronto
63. Sâmbătă, 27 iunie, ora 3.00: Capul Verde – Arabia Saudită (Grupa H) / Houston
64. Sâmbătă, 27 iunie, ora 3.00: Uruguay – Spania (Grupa H) / Guadalajara
65. Sâmbătă, 27 iunie, ora 6.00: Egipt – Iran (Grupa G) / Seattle
66. Sâmbătă, 27 iunie, ora 6.00: Noua Zeelandă – Belgia (Grupa G) / Vancouver
67. Duminică, 28 iunie, ora 0.00: Panama – Anglia (Grupa L) / New York – New Jersey
68. Duminică, 28 iunie, ora 0.00: Croația – Ghana (Grupa L) / Philadelphia
69. Duminică, 28 iunie, ora 2.30: Columbia – Portugalia (Grupa K) / Miami
70. Duminică, 28 iunie, ora 2.30: RD Congo – Uzbekistan (Grupa K) / Atlanta
71. Duminică, 28 iunie, ora 5.00: Algeria – Austria (Grupa J): Kansas City
72. Duminică, 28 iunie, ora 5.00: Iordania – Argentina (Grupa J) / Dallas
16-imi de finală
73. Duminică, 28 iunie, ora 22.00: 2A – 2B / Los Angeles
76. Luni, 29 iunie, ora 20.00: 1C – 2F / Houston
74. Luni, 29 iunie, ora 23.30: 1E – 3ABCDF / Boston
75. Marți, 30 iunie, ora 4.00: 1F – 2C / Monterrey
78. Marți, 30 iunie, ora 20.00: 2E – 2I / Dallas
77. Miercuri, 1 iulie, ora 0.00: 1I – 3CDFGH / New York – New Jersey
79. Miercuri, 1 iulie, ora 4.00: 1A – 3CEFHI / Ciudad de Mexico
80. Miercuri, 1 iulie, ora 19.00: 1L – 3EHIJK / Atlanta
82. Miercuri, 1 iulie, ora 23.00: 1G – 3AEHIJ / Seattle
81. Joi, 2 iulie, ora 3.00: 1D – 3BEFIJ / San Francisco
84. Joi, 2 iulie, ora 22.00: 1H – 2J / Los Angeles
83. Vineri, 3 iulie, ora 2.00: 2K – 2L / Toronto
85. Vineri, 3 iulie, ora 6.00: 1B – 3EFGIJ / Vancouver
88. Vineri, 3 iulie, ora 21.00: 2D – 2G / Dallas
86. Sâmbătă, 4 iulie, ora 1.00: 1J – 2H / Miami
87. Sâmbătă, 4 iulie, ora 4.30: 1K – 3DEIJL / Kansas City
Optimi de finală
90. Sâmbătă, 4 iulie, ora 20.00: Câștigătoare 73 – Câștigătoare 75 / Houston
89. Duminică, 5 iulie, ora 0.00: Câștigătoare 74 – Câștigătoare 77 / Philadelphia
91. Duminică, 5 iulie, ora 23.00: Câștigătoare 76 – Câștigătoare 78 / New York – New Jersey
92. Luni, 6 iulie, ora 3.00: Câștigătoare 79 – Câștigătoare 80 / Ciudad de Mexico
93. Luni, 6 iulie, ora 22.00: Câștigătoare 83 – Câștigătoare 84 / Dallas
94. Marți, 7 iulie, ora 3:00: Câștigătoare 81 – Câștigătoare 82 / Seattle
95. Marți, 7 iulie, ora 19.00: Câștigătoare 86 – Câștigătoare 88 / Atlanta
96. Marți, 7 iulie, ora 23.00: Câștigătoare 85 – Câștigătoare 87 / Vancouver
Sferturi de finală
97. Joi, 9 iulie, ora 23.00: Câștigătoare 89 – Câștigătoare 90 / Boston
98. Vineri, 10 iulie, ora 22.00: Câștigătoare 93 – Câștigătoare 94 / Los Angeles
99. Duminică, 12 iulie, ora 0:00: Câștigătoare 91 – Câștigătoare 92 / Miami
100. Duminică, 12 iulie, ora 4.00: Câștigătoare 95 – Câștigătoare 96 / Kansas City
Semifinale
101. Marți, 14 iulie, ora 22.00: Câștigătoare 97 – Câștigătoare 98 / Dallas
102. Miercuri, 15 iulie, ora 22.00: Câștigătoare 99 – Câștigătoare 100 / Atlanta
Finala mică
103. Duminică, 19 iulie, ora 0.00: Învinsele din semifinale / Miami
Finala
104. Duminică, 19 iulie, ora 22.00: Învingătoarele din semifinale / New York – New Jersey Stadium.
CITIȚI ȘI:
* Deschidere cu 3 eliminări, victorie asiatică împotriva Europei
* Favoritele Campionatului Mondial: mari surprize în Top 10
* Start la World Cup 2026! Programul complet al competiției-gigant




