Un titlu bombastic – clickbait, ar spune mulți –, dar lăsați-mă să vă explic de ce antreprenorii români sunt cei mai proști investitori.
În România avem peste 380 de partide înființate, un număr impresionant, ceea ce ne asigură un pluralism politic foarte sănătos pentru democrație. Însă, dintre acestea, relevante sunt doar 7 momentan, cele care au intrat în Parlament și hotărăsc cum este administrată România SRL, făcând sau nu parte și din Guvernul României. Acestea apără interesele celor care i-au votat, pe care-i putem grupa în câteva pături sociale, având bugetari, asistați sociali, români cu o slabă educație, corporatiști etc.
Acum, urmărind politicile publice adoptate în Parlament și Guvern, ne putem da seama interesele cui sunt apărate.
Pe de altă parte, avem contributorii la bugetul național, cei care cotizează impozite, accize și taxe la bugetele locale și naționale, pentru ca acestea să poată funcționa, oferi servicii publice și redistribui către anumite pături sociale mai vulnerabile, ceea ce este perfect normal.
În categoria contributorilor avem antreprenorii – unii, mari sau foarte mari –, a căror activitate generează profituri supuse impozitării; apoi, angajații cu salarii mari, angajații cu salarii mici, bugetarii și asistații sociali.
Ultimele două categorii – bugetarii și asistații sociali – contribuie și ele cu impozite și taxe, însă pe baza venită tot de la bugetul de stat/local. Deci, în cazul acestora, este o redistribuire a banului public; ei nu cotizează direct din buzunarul propriu, din bani produși de ei, ci din buzunarul bugetului de stat.
Așadar, avem pe de o parte contributorii, iar pe de altă parte – votanții. Unii strâng banii, ceilalți hotărăsc cum să fie cheltuiți – așa funcționează democrațiile.
În acest punct, mă întorc la antreprenorul român, care, deși este cotizant semnificativ la bugetul de stat și la cel local atât direct (prin impozitele și taxele locale plătite), cât și indirect (prin crearea de locuri de muncă și plusvaloare în cadrul companiei sale, care generează alte impozite și taxe locale), lipsește de la vot. Nefiind reprezentat politic de niciun partid relevant, putem deduce că nu se implică politic, iar interesul nu-i este reprezentat în administrarea statului, de unde putem deduce că este un investitor prost. Aruncă banii pe fereastră de fiecare dată când plătește taxe, impozite și accize, iar după fereastră sunt alții care cheltuiesc acești bani după bunul plac.
Ați putea spune că sunt puțini acești antreprenori și că din această cauză nu le sunt reprezentate interesele, dar în România sunt înregistrate peste 940.000 de firme. Așadar, există o potențială forță politică ce asistă impasibilă la ceea ce se întâmplă politic în România. Reprezentanții săi sunt călăriți cu schimbări legislative care le afectează activitățile, cu creșterea taxelor și impozitelor, pentru ca banii să fie cheltuiți și nu investiți.
Administrarea banului public nu se face la fel de responsabil cum se face în companiile private, pentru că în structura decizională a statului nu există oameni la fel de responsabili ca antreprenorii.
Pe antreprenorul român de succes nu-l interesează politica și pentru că el are acces la alternative ale serviciilor publice, “la privat”. Este un client al clinicilor private, apelează la asigurări de sănătate private, la școli private etc. În principiu, nu-l interesează serviciile publice, însă ce nu înțelege este că angajații lui, de care are nevoie în activitatea curentă a companiei sale, sunt utilizatori ai serviciilor publice. Astfel, indirect, antreprenorul este afectat și el de ceea ce se întâmplă în spitalele, școlile și celelalte instituții ale statului care oferă servicii publice.
Pe de altă parte, avem riscuri mari de a veni un partid extremist la putere și nu știm cum se va raporta la dreptul de proprietate privată, la existența sau nu a companiilor străine în România – companii care, prin prezența lor, creează cicluri economice și pentru antreprenorii români din proximitatea acestora sau pe fluxurile de aprovizionare și distribuție. Nu vom ști cum se va raporta un guvern extremist la impozitarea și taxarea celor bogați, dintre care unii sunt și antreprenori, dar există multe alte riscuri pe care nu le putem conștientiza momentan.
În concluzie, reiterez că antreprenorul român este un prost “investitor” în statul român, plătește taxe și impozite, creează plusvaloare – care este, la rândul ei, impozitată – și nu urmărește cu atenție ce se întâmplă cu banii vărsați lunar în conturile statului. Bani care nu sunt puțini, iar plata lor e percepută ca o obligație fără nici un apel la drepturile aferente oricărui cetățean român.
roman, in mare parte este adus de la Academia de fier vechi si bani de la Nufarul.
Priviti ce bloace, le mai trebuie turnuletele si cat mai mult rosu…
Iar despre rezistenta, mai vorbim dupa primul 7,4 grade.
Mai exista in Romania planuri de urbanism, oamenii astia au vizitat Europa?