Adevărata problemă: München – ba, Washington – da

Problema cea mai gravă este aceea că Președintele Nicușor Dan nu s-a dus la München, dar se duce la Consiliul Păcii.

Acest dezechilibru de reprezentare prezidențială, pe care Cotroceniul îl oferă publicului relativ la ecuația SUA–UE, mi se pare extrem de grav fie și numai pentru că poartă cu sine, în subsidiar, satisfacții „suveraniste” deja exprimate zgomotos în narațiunile publice MAGA-iote ale aurolacilor aplaudaci.

Unde se sfârșește diplomația și unde începe inepția?

Așadar, președintele Dan merge să ia parte la prima reuniune a Consiliului Păcii. Da! La șușaneaua aceea ridicolă, dar extrem de bănoasă pentru Trump, inventată de El, Supremul, întru gloria perpetuă a Lui Însuși, întru retragerea liniștită și îndestulată la pensie, tot a Lui Însuși, ca președinte al Consiliului cu pricina (Council of Peace).

Cum participarea ca membru fondator ne-ar fi costat un miliard de dolari, bine măcar că România nu va avea decât statut de observator, ceea ce ne scutește de plata miliardului.

Măcar, atât!

Carevasăzică, la Conferința pentru Securitate de la München a fost prezent ministrul român al Apărării – ceea ce nu este deloc rău! –, iar președintele Dan, nu. Ce să înțelegem de aici!? Este, oare, ceva de înțeles?

Cu siguranță!

În primul rând, putem presupune că șeful statului nu a înțeles pe deplin importanța prezenței lui alături de aproape toți liderii europeni, în cadrul celui mai mare summit consacrat securității europene, având inevitabil și o proiecție care excede spațiului euroatlantic și problematicii războiului din Ucraina – alături de Volodimir Zelenski și, la rigoare, de Marco Rubio.

Incapacitate analitică? Influență nefastă din partea cine știe cărui consilier prezidențial? Hm…

În al doilea rând, teamă-m este că mai putem deduce și existența unei anume prioritizări, cel puțin, discutabile la nivelul diplomației noastre, a anumitor interese ale României în acest context geopolitic extrem de haotic și foarte greu de decelat, uneori. Spun acest lucru, deoarece acest „Council of Peace” inventat de Trump se referă exclusiv (!) la problema conflictului din Gaza, care chiar dacă ocupă spații largi pe agenda internațională, nu este nici pe departe o prioritate pentru România. În orice caz, nu una care să eclipseze prioritatea războiului din Ucraina.

Prin absența de la München și, apoi, prin prezența la Washington se poate lesne identifica o anume conduită prezidențială susceptibilă a vulnerabiliza postura europeană a lui Nicușor Dan, prin montarea unui narativ public de tip „suveranist” – și așa extrem de vocal și de toxic – pe deplin afin criticilor adresate recent de Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA la adresa presupuselor imixtiuni europene în alegerile prezidențiale din România.

Așadar, republicanii de tip MAGA din Camera Reprezentanților sugerează, fie și voalat și indirect, că Nicușor Dan ar putea fi oarecum un președinte ilegitim, din cauza „imixtiunii” Bruxelles-ului în procesul electoral autohton, iar președintele Nicușor Dan dă fuguța la Washington… să ce…!? Să explice, cumva, administrației americane că alegerile de la noi au fost, de fapt, copios carotate de intervenția Rusiei, via TikTok, și a anumitor grupuri supra și subterane de sorginte securistoidă cu robuste nostalgii national-comuniste – și nicidecum de Uniunea Europeană!? Da!?

Și le va arăta, oare, președintele României oficialilor americani Raportul cu pricina, adică mult așteptatul Raport despre cine și cum și cu ce susținere externă și internă a instrumentalizat o încercare de lovitură de stat armată? Da!?

Hai, nu mă-nnebuniți!

Dacă acesta este motivul real al deplasării în capitala Statelor Unite a șefului statului, atunci așteptăm în consecință și cu frenetică nerăbdare o reconsiderare ulterioară și imediată a poziției Congresului American și – de ce nu? – a președintelui Trump față de România. Nu!? Nu așa ar fi normal?

Dar ar mai fi încă o problemă delicată legată de prezența lui Nicușor Dan la această întâlnire de clacă trumpistă.

Fie și numai dacă vom consulta lista cu participanții la șezătoarea de zeci de miliarde de dolari, organizată de „Donald J. Trump Institute of Peace” – cum altfel s-ar putut numi „institutul”!? –, vom observa că din spațiul euroatlantic nu participă nicio țară care susține de facto și de jure efortul militar de apărare al Ucrainei împotriva invaziei ruse. Și, cu siguranță, nicio mare putere europeană care a fost prezentă la München.

În schimb, vor fi prezente țări cu democraţii reprezentative sau monarhii constituționale deosebit de „vibrante” și profund „consolidate”, țări în care libertățile și drepturile omului și statul de drept sunt „respectate cu sfințenie”, cum ar fi Azerbaijan, Bahrain, Belarus, Cambodgia, Egipt, Ungaria, Indonesia, Iordania, Kazahstan, Kosovo, Maroc, Mongolia, Pakistan, Paraguay, România, Arabia Saudită, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Uzbekistan și Vietnam.

Se află în stand-by China, Rusia, India și Cipru, în timp ce Canada, Franța, Germania, Grecia, Norvegia, Polonia, Slovenia, Suedia, Marea Britanie și Ucraina nu vor participa.

Italia s-a hotărât, finalmente, să participe, dar tot cu statut de observator, ca noi.

Acestea fiind scrise, întrebarea fundamentală din perspectiva rolului și locului nostru în realitatea euroatlantică, care s-au manifestat plenar și eclatant prin absența președintelui de la München, este: unde se sfârșește diplomația și unde începe inepția?

DE ACELAȘI AUTOR:

* Golanul zâmbăreț vrea neprihănire