Doctoratul e ritul de trecere între studenție și profesoratul universitar. Pentru mulți oameni, e cea mai importantă întreprindere intelectuală din viața lor. Un doctorat se scrie cu mult efort, în mulți ani, într-o perioadă grea din viață, în care nu ai nicio siguranță. Te animă cel mai adesea speranța că vei accede în lumea universitară, că vei putea să-ți dedici viața celor mai frumoase ocupații existente: cercetarea liberă a frumosului, adevărului și binelui, precum și îndrumarea unor tineri pe aceeași cale.
Am lucrat 6 ani la doctoratul meu, la Paris.
În primul an de doctorat, am primit cursuri de istoria limbii engleze la Sorbona și la Institutul Catolic. Și s-a născut fiul nostru, Matei. Nu am scris nicio singură pagină în acel an, dar am citit zilnic la ENS (École Nationale Supérieure), Sorbona, Bibliothèque Nationale și am adunat mii de pagini de fotocopii, clasate meticulos în dosare. Am participat și la vreo două-trei conferințe, care s-au publicat.
În al doilea an, n-am avut unde să locuim toți trei la Paris, așa că Matei și Cristiana au locuit la București, iar eu am rămas singur într-un cămin al École Normale Supérieure, la Montrouge. Am scris în acel an 100 de pagini despre Beowulf. Am primit cursuri și la Paris VII, și aveam 5 elevi în privat, cărora le predam engleză, germană, latină și franceză.
În anul al treilea, Cristiana a obținut un post temporar de asistent (ATER) la Lille III și a revenit cu Matei la Paris. L-am dat în grupa mică la grădiniță lângă Saint-Germain-des-Près și am închiriat de la o colegă new-yorkeză un apartament minuscul în spatele Fântânii St. Michel, pe rue des Poitevins. Am scris în acel an greu, de reacomodare familială – în care aveam maximum de cursuri, iar Cristiana făcea o navetă grea (o oră de TGV) –, doar 30 de pagini din teză, despre splendidul poem Solomon & Saturn.
În anul al patrulea, am obținut și eu un post de asistent (ATER), la Versailles, am renunțat la elevii particulari și la numeroasele cursuri de la Sorbona, Paris VII și Catho. Cristiana și-a continuat naveta la Lille III, dar eram mai aproape de Gare du Nord, ceea ce i-a simplificat puțin viața. Ne-am mutat lângă Place de la République, într-un excelent apartament cu trei camere, închiriat de la un cuplu de profesori americani din Seattle. Am lucrat excelent în acel an și am scris cam 150 de pagini despre glosele și proza engleză veche, în special incredibila traducere a Consolării Filozofiei în engleza veche, patronată de Regele Alfred la sfârșitul sec. IX. De asemenea, mergeam des la Bibliothèque Nationale, pe rue Richelieu, și studiam manuscrisele carolingiene ale Consolării Filozofiei, care au devenit proiectul meu postdoctoral. Am transcris integral atunci glosele (latine și în germana veche) din manuscrisul Lat. 13953, pe care le-am publicat ulterior.
În anul al cincilea ne-am mutat din nou la parterul unei vile (nemobilat: am strâns mobilă de la rude și prieteni; am dormit anul acela în patul lui Petre Guran), în Issy-les-Moulineux, la trei stații de metrou de marginea Parisului. Cristiana și-a încheiat ATER-ul, dar nu și-a mai luat job ca să poată finaliza teza, pe care a susținut-o cu brio la Paris III. Am trăit greu și am făcut datorii la bancă și la prieteni. Dar, pentru prima dată, am avut patru camere, iar eu aveam biroul meu. Am lucrat fabulos în acel an și am scris vreo 200 de pagini, despre poezia engleză veche. Continuam cursurile de ATER (doar luni și marți, și aveam vacanțe lungi).
Am terminat teza în anul al șaselea, la Cluj, unde ne-am refugiat fiindcă nu ne mai permiteam chiriile pariziene și, terminând doctoratul, nu mai aveam un statut care să ne permită să obținem permisul de sejur (România nu era încă în UE și nu aveam automat drept de muncă). Am redactat atunci capitolele despre destin în literatura antică, precum și în poezia scandinavă, saxonă și germană veche. La începutul lui 2006, am trimis teza (vreo 600 de pagini) la Sorbona și profesorilor din comisii.
Am primit, în luna martie, pre-rapoartele elogioase scrise de prof. Malcolm Godden de la Oxford, cel mai important specialist mondial în proza engleză veche, și de regretatul prof. Hans Sauer de la LMU München, alt reputat specialist pe glosele germanice, Beowulf, Alfred etc.
A urmat, în luna aprilie 2006, susținerea la Sorbona. În aceeași lună, cel mai important anglo-saxonist al Franței, regretatul prof. André Crépin, mă invitase să conferențiez despre manuscrisele boethiene la Académie des Inscriptions et Belles-Lettres (o imensă onoare pentru cineva care abia urma să-și susțină doctoratul).
Cum teza a obținut calificativul maxim („foarte onorabil, cu felicitările unanime ale comisiei”) și predasem mult în Franța, am obținut fără probleme, în același an, „Qualification”, adică dreptul de a candida pentru posturi de conferențiar. Între timp însă decisesem să rămânem la Cluj, decizie pe care nu o regret până astăzi.
Așa a fost viața mea de doctorand.
Tare as vrea, d-le Papahagi, ca acest articol sa fie citit si de cei de-alde Talvar, Marinescu, Ponta, etc., care si-au luat doctoratele plagiind sau , mai nou, scrise de altcineva (Talvar)…
Cati impostori mai sunt in tarisoara noastra romaneasca, Doamne!!!!