După preluarea puterii de la București de către pro-sovieticii români, sub directa supraveghere a comisarilor trimiși de Stalin, Păstorel a scris o epigramă dedicată nașului său de botez, Mihail Sadoveanu, devenit atunci unul dintre vectorii puterii sovietice de la noi: „Sadoveanu, filo-rus, / Stă cu curul la apus / Ca s-arate-apusului / Care-i faţa rusului„.
De când a preluat al doilea mandat la Casa Albă, pe care s-a apucat s-o și demoleze, Donald Trump nu pierde niciun prilej să atace tot eșafodajul pe care occidentalii și l-au construit după Al Doilea Război Mondial. Nu a fost valoare occidentală pe care să n-o fi călcat în picioare pentru a face loc modelului putinist în lumea liberă.
Succesivele legitimări ale crimelor lui Putin sunt tot atâtea lovituri date civilizației occidentale ce a făcut posibilă, pentru o mare parte a lumii, viețuirea conform principiilor de drept ce privesc atât îndivizii, cât și statele.
Or, de când dezvoltatorul imobiliar s-a instalat în Casa Albă, asistăm la un demers constant de a dinamita aceste principii și de a întoarce lumea liberă la dreptul forței și la modelul despotismului. Adică, la ceea ce astăzi numim generic putinism. Trumpismul este fața occidentală a putinismului.
Mizeria de proveniență moscovită a „planului american” de pace în Ucraina este cea mai recentă dovadă a putinismului pe care-l reprezintă trumpismul. Nu are rost să reiau aberațiile scrise acolo, fiindcă nu sunt diferite de cele repetate mereu de Putin în discursurile sale.
Mă interesează și, totodată, mă îngrijorează, reacția liderilor europeni la acele aberații. Să rezumăm: Rusia invadează Ucraina, ale cărei integritate teritorială și independență se obligase să le garanteze (în schimbul arsenalului nuclear), co-garanții (SUA și Mare Britanie) îngăduie această încălcare a unui acord internațional, precum și a altor acorduri internaționale mai importante (cum ar fi Actul final de la Helsinki), întârzie în reacțiile lor, iar când încep s-o facă, apare ruptura: garantul SUA acceptă tot ce face co-garantul Federația Rusă împotriva Ucrainei, iar celălalt garant își revine cu greu din șoc.
Că Trump are mari probleme cu sine și cu lumea e un fapt evident; că cercul din jurul lui Trump îi cultivă această nebunie, iar este evident. Dar ce facem cu restul, care acceptă premisele agresorului doar pentru că Trump este fața occidentală a lui Putin? În joc este viitorul Occidentului, nu doar al Ucrainei.
Adică: Putin păstrează ceea ce a invadat, împarte producția Centralei de la Zaporojie cu Rusia, iar Ucraina trebuie să-și limiteze forțele armate. Asta pentru a da posibilitate Rusiei să nu se prăbușească, ba să-și revină pentru un nou asalt. Cât depre integrarea în NATO a Ucrainei și despre teritorii, acestea se vor decide într-o discuție Zelenski-Trump. Deci, NATO = Trump, iar Ucraina a devenit un bun imobiliar pe care a pus ochii Trump. Bravos!
Cine-l poate crede pe Trump în ceea ce spune? Cine-i poate crede pe oamenii lui Trump când spun că situația de pe front evoluează în defavoarea Ucrainei, când aceiași afirmă că Ucraina este vinovată de pornirea războiului? Au citit știrile despre situația din Trezoreria Federației Ruse?
Mesajul este următorul: dacă nu-i dați lui Putin ce vrea, situația pe front va evolua în defavoarea voastră, pentru că noi… (și urmează amenințările). În acest caz, ce-ar urma să mai facă forțele militare americane într-o Ucraină invadată? Să garanteze pentru următorii ani invazia? Să-i dea lui Trump posibilitatea să negocieze cu Putin prada?
Să revenim la europeni. Dădeau semne de revenire din pumni, dar observăm că au mușcat din spiritul documentului dictat de la Moscova Whashingtonului. „Moscovei nu i se poate lua ceea ce a cucerit cu forța armată”, s-a tot repetat această mantră. Chiar așa? Dar a încercat asta cineva cu puterea necesară de a face acest lucru sau contabilizăm doar marile victorii ale Rusiei împotriva micilor republici foste sovietice?
Putin nu va renunța niciodată la planul său inițial, fiindcă știe că asta îi va aduce moartea. A începe discuțiile acceptând măcar una dintre condițiile absurde puse de el înseamnă să deschizi ușa pentru toate. Pentru că, pentru ruși, a negocia înseamnă a lua prin forță tot ce vor și să le mai și rămâi dator pentru asta.
Este evident faptul că și „planul europenilor” trebuie rediscutat până nu mai rămâne nimic rusesc în el. Este, în fond, o câștigare de timp. Iar timpul le va rezolva pe toate, ca de fiecare dată, fiindcă nici Putin nu-i veșnic, nici fața lui de la Casa Albă.
