Trompetele Rusiei în România trag din toate pozițiile, cu arme calibrate rusește, în Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, după ce aceasta a obținut trei victorii electorale consecutive în războiul hibrid declanșat de Rusia lui Putin: alegerile prezidențiale și referendumul pro-Europa (în 2024), alegerile parlamentare (în 2025). După zvârcolirile muscălești ale lui Robert Turcescu, și Radu Moraru etalează un discurs decupat 100% din propaganda Moscovei.
În emisiunea „Să vorbim despre tine” de miercuri, 1 octombrie, de la Nașul TV (VIDEO, AICI), moderatoarea-preș Gabriela Calițescu l-a avut ca invitat pe patronul televiziunii-fantomă, Radu Moraru (55 de ani). Acesta a produs un spectacol dizgrațios, completat de scurte replici tâmpe ale „gazdei”. Duhnea a studio de la televiziunea Rossiya 1 – mult mai sărăcăcios, dar la fel de îmbâcsit de afirmații toxice.
Radu Moraru lansează minciuni în rafală, ca o mitralieră rusească. Un potop de fake news comparabil cu al marilor propagandiști de la Moscova, gen Vladimir Soloviov și Margarita Simonian. Singura dlemă e răspunsul la întrebarea: abjecția lui Moraru e rodul unei scrânteli, al unor frustrări, al unor convingeri toxice sau al unui șuvoi de ruble? Individul eșuat este un trădător scârbos sau un idiot util?
17 idei bolnave propagate de Radu Moraru, pliate 100% pe propaganda rusă:
- Rusia vrea pace, dar Maia Sandu e războinică și „bagă bățul prin gard”, cerând retragerea trupelor rusești din Transnistria;
- Republica Moldova nu are niciun drept în Transnistria, unde „88% au votat împotriva lu’ Maia Sandu”;
- Rusia nu reprezintă o amenințare pentru România, nu e interesată de țara noastră, nu vrea să ne facă niciun rău, deși noi o tot provocăm, în loc să „stăm pe fundul nostru”;
- Rusia vrea pace, Uniunea Europeană vrea război; practic, Europa a declarat război Rusiei;
- Rusia nu poate fi învinsă, deci „nu te pune cu Rusia!”;
- Putin poate ajunge „a doua zi” la Kiev, dar nu vrea;
- dacă Europa se înarmează, Germania se rupe iar în două (RFG și RDG), iar rușii pot ajunge la Berlin;
- dacă Polonia contină pe „drumul greșit”, o va păți rău, Rusia n-o poate ierta la nesfârșit
- la rachete, „Rusia bate America la fundu’ gol”;
- rușii au tot dreptul să omoare oameni, pentru că Europa se înarmează;
- Ucraina nu există;
- trebuie oprită finanțarea Ucrainei, ca să se ajungă la pace;
- Rusia ar trebui să dea cu rachete nucleare în Ucraina, că așa nu se mai poate;
- Zelenski, Macron și Ursula vor război pentru că nu ei luptă pe front; uite, nici Zelenski n-a murit, doar ucrainenii mor „cu milioanele”; nimic despre Putin și rușii morți pe front;
- președntele Ucrainei nu e Zelenski, ci „Zelinski” și mai ales „Zubilinski”.
- populația ucraineană vrea să trăiască sub ocupație rusească, dar se teme s-o spună;
- Viktor Orban este modelul de conducător european înțelept, care trebuie urmat.
Deși emisiunea e, practic, un monolog, se mai aud și câteva gângureli ale moderatoarei Gabriela Calițescu. Aceasta produce două șocuri galactice.
1. Nefericita întreabă „pe ce bază” cere Maia Sandu armatei ruse să plece din Transnistria. Răspunsul pe care ar fi trebuit să i-l dea Radu Moraru înainte de a o concedia: Rusia s-a angajat în noiembrie 1999, la summitul OSCE de la Istanbul, să-şi retragă trupele şi armele din Transnistria. În plus, regiunea dun stânga Nistrului aparține de drept Republicii Moldova, la fel ca Donbasul și Crimeea – Ucrainei, iar Abhazia și Osetia de Sud – Georgiei (toate, ocupate de ruși).
2. Ca să întărească o nerozie spusă de Moraru (în loc s-o combată), Calițeasca a gângurit: „A fost o declarație, mi se pare în 2023, când un general american a spus că Rusia este mult mai evoluată decât America, din punctul ăsta de vedere”, adică din punct de vedere militar. O prostie colosală.

Lunga vomă pro-rusă a lui Radu Moraru se înscrie pe linia predicatelor propagate de un alt putinist, Robert Turcescu, după victoria PAS (partidul Maiei Sandu) în Republica Moldova.
Iar instigarea la folosirea armelor de distrugere în masă, de către Rusia, în Ucraina, completează demența nucleară a deputatului Mihail Neamțu (AUR).
Delirul putinist al lui Radu Moraru
„A venit Maia Sandu acuma cu bățul prin gard”
- „Maia Sandu zici că acum a vorbit cu Putin. Maia Sandu, azi, primul lucru la care s-a gândit ea – a cerut retragerea trupelor ruse din Transnistria! (Calițeasca: «Pe ce bază?»!!!!! – n. red.) Păi, așa a zis ea: «Uite, eu sunt Maia Sandu și… plecați!». Deci, nu pleacă rușii de 80 de ani de acolo, sau de câți ani sunt, și a venit Maia Sandu acuma cu bățul prin gard.”
- „Bă, securiștilor din Moldova, țineți-o pe femeia asta, că ne aruncă în război! Ne aruncă în război!”
„Pe Maia Sandu s-o lase să plece singură, cu pieptul gol, în Transnistria! Ea vrea război, război, război, război”
- „Eu credeam că lu’ Maia Sandu i-au închis gura securiștii, i-au zis: «Bă, taci dracu’ din gură!». Nu, domn’e, ea s-a trezit astăzi că ea vrea să plece rușii de-acolo! Și nu pleacă. O să zică rusu’: «Bine, mă, bine…». Ce-o să faci? Intri în Transnistria? Bazându-te pe ce? (…) Da’ uite că ăștia-și urmăresc agenda, nene, nu contează. Scopul tuturor, de fapt, ăsta e: război. Război, război, război, război!”
- „Maia Sandu asta e un pericol, un mare pericol. Așa că securiștii de la Chișinău trebuie s-o țină… sau s-o lase să plece singură, cu pieptul gol, în Transnistria. Să intre ea singură în Transnistria, să-i dea la o parte pe ruși, tancurile și arsenalul nuclear (nu există arme nucleare în Transnistria – n. red.)!”
„Ce să cauți în Transnistria? Ce treabă ai tu în Transnistria?”
- „Dacă Maia Sandu va provoca ceva în Transnistria, rușii se vor ocupa de Maia Sandu, nu de noi. Doar că Maia Sandu bagă bățul prin gard cât să ațâțe focul, la comanda Kremlinului (!!!!! – n. red.).”
- „Ce să cauți în Transnistria? Ce treabă ai tu în Transnistria? Acolo, 88% au votat împotriva lu’ Maia Sandu.”
„A doua zi, Putin se duce direct la Kiev”
- „Mai vine și Zubilinski ăla (Volodimir Zelenski – n. red.), care a zis acum două zile că el atacă Moscova, și te gândești: băi, ce-au pățit ăștia?! În condițiile în care America și acum face business cu Rusia. Da, uite (citește o știre – n. red.): «Rusia rămâne principalul furnizor de combustibil nuclear pentru Statele Unite».”
- „Poa’ să cumpere UE și Ucraina oricâte rachete vor pentru Ucraina (de la SUA – n. red.), nu vor apuca să le instaleze. Cre’ că nu vor apuca nici să ajungă în Ucraina, pentru că a doua zi Putin se duce direct la Kiev. Că vrăjeala asta că armata rusă nu poate, nu știe… – bă, oamei buni, ăstea sunt povești de adormit copii!”
„E posibil ca rușii să ajungă și la Berlin, că nu au de ales. Bă, cu rușii nu te pui, când e vorba de război!”
- „Dacă ăștia (europenii – n. red.) votează bugetu’ și se dă drumu’ la înarmare, n-o să stea rușii deloc pe scăunelul lor. Deloc! Adică, e posibil să ajungă și la Berlin. E posibil. Că nu au de ales.”
- „În criza rachetelor (în 1962, URSS a plasat rachete nucleare în Cuba, aproape de coasta SUA – n. red.), Kennedy a înțeles că rușii vor apăsa butonul. Și el, Kennedy, a renunțat (fals! – n. red.), pentru că și-a dat seama că nu te pui cu rușii. Păi, la fel și acuma, n-au înțeles ăștia: bă, cu rușii nu te pui, când e vorba de război! A, cu rușii te pui pe ale planuri…”
„La rachete, Rusia o bate pe America la fundu’ gol!”
- „La rachete, Rusia o bate pe America la fundu’ gol! Singura supremație pe care o are, în acest moment, America față de Rusia este, într-adevăr, la nivel de submarine nucleare. Atât! Dar în rest, credeți-mă că – din surse americane știu – Rusia stă mai bine, la multe capitole, față de armata americană (Calițeasca: «A fost o declarație, mi se pare în 2023, când un general american a spus că Rusia este mult mai evoluată decât America, din punctul ăsta de vedere» – n. red.) La multe… nu vreau să enumăr toate capitolele – numai la rachete, vreau să spun, o bate pe America la fundu’ gol!”
- „În acest război cu Ucraina, rușii n-au pornit 5% din ce arsenal au. Iar ăștia, europenii, în loc să caute pacea…”
„Trebuie să fii tâmpit, tu, Putin, să aștepți să-i lași pe ăștia: «Înarmați-vă, băi! Noi stăm frumos, mâncăm semințe…»”
- „Ungaria spune clar: «Domn’e, Bruxelles-u’ pregătește războiu’». Păi, trebuie să fii tâmpit, tu, Putin, să aștepți să-i lași pe ăștia: «Înarmați-vă, băi! Noi stăm frumos, mâncăm semințe… voi înarmați-vă!». Și să înceapă ce? Că arme nucleare n-au (două țări vest-europene, Franța și Marea Britanie, sunt puteri nucleare – n. red.).”
- „Ucraina nu există! O spune și Viktor Orban: «Ucraina nu există». O spune Viktor Orban: «Păi, domn’e, dacă noi mâine oprim finanțarea, s-a terminat cu Ucraina!»”
„Dăm cu rachete nucleare? Dăm! Ce-o mai frecăm atâta? Dă-le, bă, tată, trei rachete și la revedere, s-a terminat!”
- „Rușii, ca nație, așa gândesc: preferă să se bată decât să se lase învinși… sau să se lase cuceriți (nu vrea să-i cucerească nimeni, ei vor să cucerească regiuni din Ucraina! – n. red.). Ei sunt… «Da, bă, mergem și rupem! Dăm cu rachete nucleare? Dăm!».”
- „Dacă faci azi un sondaj în Rusia – mi-a zis cineva: domn’e, rușii sunt supărați că Putin încă n-a scos rachetele pe care le are. «Ce-o mai frecăm atâta? Dă-le, bă, tată, trei rachete și la revedere, s-a terminat!» – cam asta e mentalitatea rusului.”
„Europa declară război oficial Rusiei”
- „Macron, Ursula ajung la pușcărie clar, își pierd averile.”
- „Ăstora (liderilor europeni – n. red.) le convine războiul, că ei știu un lucru: ei n-o să moară pe front, în război. Nici Zelinski (Zelenski – n. red.) n-a murit! Au murit un milion de ucraineni, alți un milion – răniți, dar el n-a murit! De aceea le convine acest scenariu. (Minciuni în serie: n-au murit nici pe departe un milion de ucraineni, nici nu sunt un milion de ucraineni răniți; la acest capitol, mult mai rău stau rușii, dar nici Putin n-a murit, realitate pe care Radu Moraru o ignoră total – n. red.).”
- „Europa declară război oficial Rusiei prin bugetul de război care se votează acum în Danemarca.”
„Dacă se oprește finanțarea Ucrainei, practic se obținea pacea”
- „Viktor Orban a cerut Uniunii Europene să oprească finanțarea Ucrainei. Și, oprind finanțarea Ucrainei, practic se obținea pacea. O pace agreată, culmea, și de ăia din Ucraina care compun nivelul 2. O pace impusă în actualele teritorii cucerite – și s-ar opri totul. Dacă nu, Putin a și zis: «Domn’e, cred că mergem și la Odesa», că mai sunt zone unde populația e speriată să declare că vrea să trăiască sub Rusia, dar noi știm că vor.”
- „În loc să se fi făcut pacea cum era antamată și cum Zubilinski (Zelenski – n. red.) agrease în fața lui Trump (minciună! – n. red.), până l-au răzgândit europenii și stăpânii lui globaliști (afirmație imbecilă – n. red.), acuma va fi mai mult.”
„Dacă Polonia continuă pe drumul greșit, rușii intră și în Polonia!”
- „Dacă ăștia vor război, atunci eu estimez că Ucraina va cădea de tot și Polonia va avea coșmarul vieții ei: va avea graniță directă cu Rusia (Polonia are deja graniță cu Rusia, mai exact cu enclava Kaliningrad – n. red.). Rușii sunt gata să intre și în Polonia, dacă Polonia continuă pe drumul greșit pe care e – greșit față de Rusia.”
- „Polonia nu e o forță care să se pună cu Rusia. Așa că Polonia trebuie să se gândească foarte bine ce are de gând.”
- „Eu nu înțeleg cum polonezii, care erau atât de abili în politica externă, nu înțeleg că nu e bine să aibă graniță directă cu Rusia. Nu e bine deloc! Eu nu înțeleg de ce polonezii nu stau pe fundul lor.”

„Dacă începe o paradeală, vorbim din nou de ruperea Germaniei”
- „În schimb, polonezii mai au o problemă. În RDG, ăia țin mai mult cu rușii decât cu UE. Și nu cred că Poloniei îi convine menghina asta, în care nu știi ce se întâmplă, că odată își declară RDG-u o rupere din asta…”
- „Dacă începe o paradeală, vorbim din nou de ruperea Germaniei. Și Rusia a amenințat voalat: «Bă, noi v-am făcut Germania mare, noi v-o facem mică!». Deci, oricând e posibilă o revoltă în Germania – RDG versus RFG.”
„Putin nu are treabă cu noi, nu-l interesează România”
- „Rușii nu sunt interesați de România. Deci, nu vin rușii peste noi. Cât timp stăm pe fundul nostru, e OK.”
- „Eu cred că suntem suficient de inteligenți să înțelegem că rușii nu au nicio treabă cu noi.”
- „Cel mai important e că Putin nu are treabă cu noi, nu-l interesează România.”
- „Eu le spun guvernanților noștri: bă, nu vă bazați prea tare pe asta (pe un conflict cu Rusia – n. red.), că poate nu iese război, chiar dacă băgați voi bățul prin gard!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!