joi, septembrie 11, 2025
AcasăOpiniiContraofensiva

Contraofensiva

-

E deja istorie: pe 6 septembrie s-au împlinit trei ani de la începutul spectaculoasei contraofensive ucrainene împotriva invadatorilor ruși. La 6 septembrie 2022, după ce reușiseră mai întâi să stabilizeze frontul și apoi să-i alunge pe atacatori din nordul țării, ucrainenii au lansat o contraofensivă-surpriză în zona Harkov.

În 3 săptămâni și 4 zile, trupele ucrainene au pătruns în adâncime și au provocat un haos de nedescris printre putiniști. Au eliberat circa 12.000 de kilometri pătrați cu 500 de localități. Rușii au pierdut nu doar o parte foarte importantă din teritoriul pe care reușiseră să-l cucerească în atacul lansat prin surprindere pe 24 februarie 2022, dar și peste 10.000 de militari și sute de vehicule blindate, cantități impresionante de muniție, sisteme de artilerie și multe echipamente.

Lovitura a fost atât de rapidă, încât mare parte din arme au fost abandonate în stare de funcționare de rușii puși pe fugă. Ulterior, ucrainenii au folosit ei înșiși tancurile, autotunurile și vehiculele blindate capturate de la inamic.

Pentru Putin și banda sa de criminali de la Kremlin, era sfârșitul celui de-al doilea plan. Primul fusese de a cuceri Ucraina în trei zile și eșuase în februarie 2022, când rușii descoperiseră cu stupoare că ucrainenii nu-i așteaptă cu brațele deschise, ci dimpotrivă, se bat pentru libertatea lor.

- Advertisement -

După eșecul primei strategii, generalul Gherasimov i-a pus pe masă lui Putin o nouă hartă de operațiuni. Trupele rusești urmau să ocupe jumătatea estică a Ucrainei, până la Nipru.

Încă din vara lui 2022 a devenit destul de clar că această a doua variantă e greu de atins, dar a fost spulberată definitiv prin ofensiva ucraineană din septembrie. Marea armată rusă, în care se investiseră atâtea zeci de miliarde de dolari, se dovedise, de fapt, o butaforie. Corupția devastatoare patronată de regimul Putin rosese pe interior nu doar Rusia, ci și armata.

Dacă vă aduceți aminte, propaganda rusă a încercat să arunce în derizoriu, la vremea respectivă, contraofensiva ucraineană. S-a spus batjocoritor că a fost eliberat, de fapt, doar echivalentul a două județe din România.

- Advertisement -

În realitate, prin acea ofensivă, ucrainenii au eliberat peste 10% din teritoriul pe care reușiseră să-l ocupe rușii din 2014 până în acel moment (circa 120.000 de kilometri pătrați).

Și mai relevantă devine această reușită a armatei comandate la momentul respectiv de Zalujnîi menționând că, dacă ucrainenii au eliberat 12.000 km pătrați în cele trei săptămâni ale ofensivei din septembrie 2022, în schimb rușii au izbutit în următorii trei ani (din noiembrie 2022 până în august 2025) să ocupe 5.840 km pătrați.

Aceste cifre ne arată, de fapt, și dimensiunile propagandei rusești. Zi de zi ne spun Dungaciu, Tucă, Cristoiu, Gușă, Hartmann și armatele de putiniști că Ucraina pierde, că n-are nicio șansă, că rușii înaintează, că dacă nu capitulează azi, atunci sigur va capitula mâine etc.

Realitatea este cea de mai sus. Marea Rusie a cucerit în trei ani, cu eforturi supraomenești și pierderi de aproximativ 1.000.000 de oameni, aproape 6.000 de kilometri pătrați. Adică 0,8% din teritoriul Ucrainei.

Dacă atacul din februarie 2022 n-ar fi fost dat prin surprindere, iar în zona Herson n-ar fi existat trădarea comandantului ucrainean din acel moment, probabil că rușii n-ar controla azi nici măcar sud-estul Ucrainei.

DE ACELAȘI AUTOR:

Moștenirea lui Iliescu

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -