marți, septembrie 9, 2025
AcasăSportA înnebunit fotbalul: Israel - Italia 4-5, după 2-1, 2-4 și 4-4!...

A înnebunit fotbalul: Israel – Italia 4-5, după 2-1, 2-4 și 4-4! Golul victoriei – în minutul 90+1

-

Italiei i-a trecut glonțul pe la urechi: a fost pe punctul să piardă cel puțin două puncte în partida cu Israel, disputată la Budapesta, după ce a înregistrat deja o înfrângere în preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Azzurii s-au salvat in extremis luni seară, dar n-au scăpat de pericolul de a lipsi de la al treilea turneu final consecutiv, după cele din 2018 și 2022.

Preliminariile Campionatului Mondial de fotbal, ediția a 23-a, ce va fi găzduită anul viitor de SUA, Mexic și Canada (11 iunie – 19 iulie 2026) și la care vor participa în premieră 48 de națiuni (față de 32 la ultimele 7 ediții), sunt un spectacol total. Luni seară, a venit rândul Italiei să producă un scenariu bulversant.

Două autogoluri în poarta Italiei!

Teoretic, Italia a jucat în deplasare. Practic, a jucat pe teren neutru, pentru că naționala Israelului nu poate evolua pe teritoriul țării sale, din cauza complicațiilor războinice din zonă.

Meciul de la Budapesta a fost unul ce poate fi încadrat la capitolul „nebuniile fotbalului”. Italia avea neapărată nevoie de victorie, pentru a nu pierde contactul cu liderul Grupei I, Norvegia (punctaj maxim după 4 etape, inclusiv o victorie cu 3-0 în fața „squadrei azzurra”).

- Advertisement -

Dar partida de pe „Nagyerdei Stadion” a început prost pentru italieni: Locatelli (de la Juventus Torino) și-a dat autogol după un sfert de oră!

La pauză s-a intrat totuși la egalitate, grație lui Moise Kean, atacantul Fiorentinei. Se părea că lucrurile vor reintra în normal, iar victoria Italiei nu va fi pusă sub senul întrebării.

Dar nebunia abia urma să înceapă. Mijlocașul Dor Peretz a readus Israelul în avantaj imediat după pauză, însă Moise Kean și Politano au întors rezultatul în doar 6 minute!

- Advertisement -

Ca să nu mai aibă emoții, Italia a mai lovit o dată spre final: 4-2 în minutul 81, gol Raspadori.

Minutele 87 și 89 au adus însă șocul major: Israelul a egalat din nou! Încă un autogol italian (Bastoni de la Inter Milano) și încă un gol al lui Dor Peretz.

Ziariștii italieni făceau calcule febrile: 5 puncte sub Norvegia, iarăși vine un baraj, după cele care au evacuat „squadra azzurra” de la Mondialul din Rusia 2018 (0-1 și 0-0 cu Suedia) și de la cel din Qatar 2022 (0-1 cu Macedonia de Nord).

Și totuși, a venit miracolul! Tonali, care joacă în Anglia, la Newcastle, a punctat imediat, asigurând cele trei puncte care țin Italia aproape de Norvegia.

Israel – Italia 4-5: Locatelli (16 – autogol), Peretz (52, 89), Bastoni (87 – autogol) / Moise Kean (40, 54), Politano (58), Raspadori (81), Tonali (90+1)

După 4 meciuri, Italia are un golaveraj neobișnuit: 12-7. În medie, aproape două goluri încasate pe meci!

Clasamentul Grupei I

O mare surpriză s-a înregistrat la Priștina: Kosovo a învins Suedia cu 2-0, în Grupa B! Acest rezultat, înregistrat la trei zile după Slovenia – Suedia 2-2, consfințește naufragiul scandinavilor în Balcani. După doar două etape, Suedia a rămas la 5 puncte în urma Elveției, care are și un golaveraj grozav, 8-0, deși a jucat cu aceleași Kosovo și Slovenia (e drept, pe teren propriu, nu în deplasare).

Celelalte rezultate de luni, din zona europeană

  • Elveția – Slovenia 3-0: Elvedi (18), Embolo (33), Ndoye (38)
  • Kosovo – Suedia 2-0: Rexhbeçaj (26), Muriqi (42)
  • Grecia – Danemarca 0-3: Damsgaard (32), Christensen (62), Hojlund (81)
  • Croația – Muntenegru 4-0: Jakici (35), Kramarici (51), Kuc (85), Perisici (90+2)
  • Belarus – Scoția 0-2: Adams (43), Volkov (65 – autogol)
  • Gibraltar – Feroe 0-1: Agnarsson (68).

În Europa, preliminariile CM 2026 sunt organizate în 12 grupe: 6 cu câte 4 echipe, alte 6 cu câte 5 echipe. Prima clasată din fiecare grupă se califică direct la turneul final, iar cele 12 formații de pe locul 2 vor participa la un baraj în două tururi (semifinale + finale), alături de 4 echipe venite din Liga Națiunilor. Astfel, Europa va trimite la Mondiale reprezentativele a 16 națiuni (o treime din totalul celor 48 de participante).

Programul de marți

  • Cipru – România
  • Bosnia – Austria
  • Serbia – Anglia
  • Franța – Islanda
  • Ungaria – Portugalia
  • Norvegia – Moldova
  • Azerbaidjan – Ucraina
  • Armenia – Irlanda
  • Albania – Letonia

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Calculele experților: România va juca barajul-semifinală pentru CM 2026 în deplasare, cu unul dintre ce mai puternici 4 adversari

CFR Cluj – FCSB nu mai e derby pentru titlu, ci baraj la retrogradare! Becali dă vina pe draci, dar îi alungă cu post și rugăciune

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -