Ilie Bolojan și Nicușor Dan nu sunt perfecți. La trei luni după ce i-am pus în vârful statului, încep să ne dezamăgească. Unii au impresia că președintele a fost deja anexat de securime, sau că Bolojan n-are forța să intre în adâncimea reformelor, ci se mulțumește cu ajustări administrativ-contabile.
Președintele pare că face concesii nepermise aurismului și sistemului securist, iar prim-ministrul – socialismului (fiindcă e mai simplu să crești taxele și impozitele decât să reduci statul). Sigur, timpul presează, finanțele țării sunt praf, majoritatea e precară. Nu-i simplu să prezidezi sub amenințarea suspendării sau să guvernezi cu PSD.
De aceea, eu le mai acord încredere o vreme. Să nu uităm că ambii se află la strânsoare din două părți, ca într-un clește securist: un braț e PSD, altul e AUR, extensiile politice ale aceluiași sistem feudal-mafiot-securist.
Așa că să fim, măcar o vreme, indulgenți. Ilie Bolojan se luptă cu sistemul și face ce trebuie, chiar dacă nu destul. Nicușor Dan își îndeplinește corect măcar funcția majoră, de a ține România pe linia occidentală, ceea ce nu e puțin lucru în contextul agresiunii putiniste și al derivei trumpiste.
Ieri, fiecare a făcut ce trebuia: unul la Constanța, alături de Ursula von der Leyen, cu avioane militare nemțești în fundal, celălalt în Parlament, asumându-și răspunderea pentru măsurile care vizează, cu disperare, să asaneze puțin finanțele publice (că mare reformă nu se poate numi).
Nu e destul, dar măcar direcția e corectă. Și, încă o dată, închipuiți-vă țara condusă de cuplul delirant Georgescu – Simion, de această infectă emanație a tot ce e mai sinistru, mai securist, mai putinist, mai nostalgic comunist, mai legionaroid și mai corupt în România!
Degeaba le acordati incredere, in special lui ND.
Eu n-am avut niciun pic de incredere in ND, chiar daca am fost nevoita sa-l votez.
Imi place ca sunt si voci care se ridica impotriva lui ND.
https://www.aktual24.ro/tudor-chirila-il-ataca-pe-presedintele-nicusor-dan-sistemul-nostru-functioneaza-doar-pentru-mafioti-v-au-facut-farmece-serviciile/#goog_rewarded
Dumneata nu l-ai votat pe Nicusor Dan, pentru ca erai o fanatica sustinatoare a Elenei Lasconi. Eu sunt un veritabil votant al lui Nicusor Dan si am mai multe lucruri sa-i reprosez, dar nu sa-i dau in cap asa cum o fac latrai precum Tudor Chirila.
1. ND s-a detasat prea usor de problemele tarii. A ales sa se plimbe cu familia in loc sa puna jugul pe partide. Nu ma refer la separatia puterilor in stat, ci la faptul ca traversam o perioada grea care are nevoie de schimbari majore, ce nu ai facut in 35 de ani nu poti face intr-un an si jumatate. Se vrea un presedinte normal, insa as prefera sa vad un presedinte plimbaret cand sunt rezolvate problemele societatii.
2. Afirmatia legata de magistrati, cum ca acestia muncesc de 2 – 3 ori fata de cei din UE, este nedemna de un presedinte care se pretinde ca ar avea ceva logica in cap. In primul rand are el un raport cat muncesc aia in Franta, Germania, Italia? Ca sa facem o comparatie echidistanta. In plus degeaba muncesti de 2 – 3 ori daca ar fi pe bune, daca rezultatele sunt proaste. Deficitul bugetar se repara in timp, pe o perioada determinata, fara majorari de taxe si impozite, sa nu mai spun de strangularea mediului economic. Avem un prejudiciu enorm, zeci de miliarde de lei, facut de magistratii care nu duc dosarele la final timp de 10 ani. Daca un magistrat are minim 25 de ani, inseamna ca aproape 40% din timpul petrecut in functie este alocat unui dosar pe care il tranteste. Citeam ca o companie are 1.2 miliarde datorie si nimeni nu o atinge.
3. Toata lumea este cu cuvantul reforma in gura. Ce reforma este aceea cand maresti taxele si impozitele, cand maresti birocratia, cand explodeaza inflatia si banii de acum 5 ani astazi sunt la jumatate? Ce reforma este aceea cand un pensionar contributiv nu beneficiaza de indexarea pensiei cu inflatia. Da, nu se face ca nu sunt bani, dar de ce Statul nu-i recupereaza, de ce nu reduce cheltuielile?
S-a ajuns ca in numele asa zisei reforme sa se promulge lucruri abominabile. Nicusor Dan ar face bine sa vada de mandatul sau, ca atunci cand a candidat stia ca nu va mai fi timp pentru familia sa. De la PSD nu am asteptari si nici de la creatia sa artificiala AUR. In prostia lor tot mai multi vor vota AUR iar votul se va duce la PSD, care va controla un guvern din umbra. Au fost destepti PSD cand au creat AUR si l-au crescut ca o plasa de siguranta.
Degeaba ma acuzi ca nu l-am votat pe ND.
L-am votat cu foarte multa neincredere, cu „mana rupta”, impotriva lui Simion.
In continuare cred ca Elena Lasconi ar fi fost mult mai potrivita pentru functia de presedinte.
Ma bucur ca cei care l-au votat pe ND din convingere, nu din obligatie, au inceput sa aiba indoieli si chiar reprosuri.,
Mai ai cel putin 4 ani de scrasnit din dinti .Rabda !
„Mogulul media Adrian Sârbu scapă, a doua oară, de dosarul de evaziune fiscală după ce Tribunalul București a decis anularea tuturor probelor și restituirea cazului la DNA.”
MISIONARII „NOII” „justitii” ISI DUC CU ZEL LA INDEPLINIRE MISIUNEA !
Prejudiciul din dosar este de 14 milioane de euro.
CE MAI SUNT AZI, 14 MIOLIOANE DE EURO ?
mirea alexandru costin si mirea sorina liana, copii fostului director de la hidroconstructia olt (judetul feudalilor stanescu) si-au facut firma de cumparat si vandut energie, EDS. „cumparau” de la hidroelectrica cu 270 lei / MW si vindeau la electrificare cfr cu 840 lei / mw. hiroelectrica a ajuns sa nu aiba e unde sa le dea cantitatea contractata asa ca au cumparat de la nuclearelectrica cu 450 lei / mw ca sa vanda copiilor cu 270 si astia sa revanda cu 840 lei /mw. afacerile continua. CA SA FACI ASTA TREBUIE SA AI ACOPERIRE, NU ? SA SE INDESTULEZE TOT LANTUL TROFIC DE PRADATORI AI „statului”
CIFRA DE AFACERI IN 2023 4 MILIARDE DE LEI.
MUNCESTE „justitia” IN romania CEL PUTIN DUBLU FATA DE CELELALTE TARI.
FIECARE DOSAR AL INFRACTORILOR NOMENKLATURII E LUAT DE LA ZERO CEL PUTIN ODATA, APOI MERGE LA PRESCRIERE.
Toți sînteți… „grămadă”. Folosesc expresii elegante că așa fac oamenii civilizați.
Concluzie Toti romanii sunt prosti ,numai babacu … e cel dintai !
Sarmanul Bolojan! Fiara cu care se lupta are ghearele bagate atat de adanc in aceasta biata tara, incat nu poate fi scoasa fara a-i face zgarieturi sau rani adanci bietei victime, incat isi uraste salvatorul.
Zambiti fericit si va credeti indulgent cu bietul Bolojan.
Cum ati fi procedat daca erati in locul lui?