Elena Lasconi a gafat incredibil în dezbaterea de luni seara: etalând un tupeu de piață agroalimentară, a încercat să-l miștocărească pe Nicușor Dan (și) pe tărâmul școlii, al propriei educații, al propriilor studii, în condițiile în care avea în față un medaliat cu aur la Olimpiadele internaționale, iar ea e absolventa unei „private” neacreditate de la Deva!
În dezbaterea de luni seară, organizată de Digi 24 la Palatul Cotroceni, Elena Lasconi (53 de ani) n-a făcut anunțul retragerii din cursa electorală (așa cum făcuse Ludovic Orban tot într-o seară de luni, tot la Digi 24, tot cu 6 zile înaintea turului 1 prezidențial, în favoarea președintei USR) și al îndemnului de a fi votat Nicușor Dan (55 de ani), ci și-a întețit atacurile la adresa primarului general al Capitalei.
Pe parcursul celor trei ore de dezbatere, Elena Lasconi (încă președinta USR) a părut obsedată de Nicușor Dan (fondatorul și primul președinte al USR). L-a atacat în cele mai diverse moduri, fiind mult mai preocupată de el decât de Crin Antonescu.
În dialogurile directe din timpul dezbaterii, Nicușor Dan a menținut o decență și o sobrietate, adresându-i-se respectuos Elenei Lasconi, inclusiv prin apelativul „doamna Lasconi”.
În schimb, primărița Câmpulungului Muscel i s-a adresat în zeflemea primarului Capitalei, cu „Nicușor”, așa cum pe membrii conducerii USR i-a numit „băiețași”, asigurându-ne că „eu băieți din ăștia mănânc pe pâine la micul dejun”.
La dezbaterea de luni, Elena Lasconi a vociferat permanent când vorbea Nicușor Dan, l-a întrerupt de zeci de ori pe acesta, vorbind peste el (reciproca nefiind valabilă).
Elena Lasconi a avut chiar mojicia de a i se adresa lui Nicușor Dan astfel: „Nu te scot la tablă, stai liniștit!”. Și asta, în condițiile în care ea s-a școlit la o obscură „fabrică de diplome” de la Deva (Universitatea Ecologică, o „particulară” neacreditată), iar el a absolvit Facultatea de Matematică a Universității București, apoi École Normale Superieure din Paris, plus masteratul și doctoratul la Universitatea Paris, plus medalia de aur la Olimpiadele internaționale de matematică din 1987 și 1988.
La acest capitol, într-o seară a interjecțiilor și onomatopeelor, Elena Lasconi s-a autosabotat, atacându-l pe Nicușor Dan și la capitolul la care raportul dintre el și ea este cel dintre elefant și țânțar.
În prima parte a dezbaterii, Elena Lasconi a produs un dialog cu Nicușor Dan pe care-l prezentăm atât video, cât și în trascript.
Ulterior, ea l-a comparat pe Nicușor Dan cu Adrian Năstase! „Nu-mi plac politicienii care nu răspund la întrebări, care vorbesc nimic, doar ca să ocupe spațiul. Așa făcea și Năstase”, a articulat încă președinta USR, incapabilă să realizeze ridicolul afirmației. Apropo: Adrian Năstase era smbolul corupției în România, Nicușor Dan are o imagine total opusă.
VIDEO: Dialogul Nicușor Dan – Elena Lasconi, în intervalul 30:40 – 34:50
Dialogul cel mai fierbinte dintre Nicușor Dan și Elena Lasconi
Elena Lasconi: O întrebare ușoară… Nu te scot la tablă, stai liniștit! Voiam să te întreb: când te-ai milogit de PSD și PNL să te susțină fii candidatul unic, erai anti-sistem, reformator sau oportunist? Și dacă se împacă politica cu moralitatea.
Nicușor Dan: Stimată doamnă Lasconi, aș vrea încep prin a vă aduce aminte…
Elena Lasconi: Puteți să vă uitați în ochii mei?
Nicușor Dan: … încep prin a vă aduce aminte că în data de 25 noiembrie, la ora 4 dimineața, pe contul meu de Facebook am trimis un mesaj către toți susținătorii mei – pe care l-au citit 300.000 de oameni –, în care am îndemnat românii din Statele Unite și din Canada să vă voteze, pentru a evita să avem o finală între George Simion și domnul Ciolacu.
Elena Lasconi: După ce a insistat domnul Ciucu!
Nicușor Dan: Dincolo de toate umorile, sentimentele pe care fiecare dintre noi le trăiește, eu cred că trebuie să ne uităm la poporul român, să vedem care sunt așteptările poporului român, de ce poporul român a dat un uriaș vot de blam clasei politice și care sunt opțiunile reale în acest moment. Și aici mă îndrept către susținătorii Elenei Lasconi: opțiunile reale, în acest moment, sunt Crin Antonescu, George Simion, Victor Ponta sau Nicușor Dan – și vă rog să votați în consecință.
Elena Lasconi: Eu vă rog să votați în consecință și să vă gândiți cum s-a grăbit Nicușor Dan să-și anunțe candidatura. (…) Nicușor, tu ai fi candidatul care ai trece de orice detector de minciuni! Și nu ai răspunde niciodată la o întrebare direct. Îmi pare rău, pentru că mi-am pus multă speranță în tine, în urmă cu mai mulți ani. Îmi pare rău că am aflat de la televizor… deci, imaginați-vă următorul scenariu: aveți un prieten foarte bun care știți că candidează, merge, dă concurs pe un post… și ne trezim că vine altcineva peste. Asta spune foarte multe despre caracterul lui Nicușor.
Nicușor Dan: Îmi pare rău că o spun, că nu e locul cel mai potrivit pentru tipul acesta de telenovele. Însă în data de 8 decembrie, știind că există o discuție în cadrul USR, într-un for statutar, și punându-mi-se întrebarea dacă intenționez să candidez, am dat primul telefon Elenei Lasconi…
Elena Lasconi: Hai să verificăm!
Nicușor Dan: … ca s-o informez de intenția mea de a candida…
Elena Lasconi: Doaaamne!
Nicușor Dan: Ulterior i-am sunat pe liderii coaliției, crezând în acel moment – cum au spus toți – că există în România un pericol izolaționist, care se manifestase prin domnul Călin Georgescu…
Elena Lasconi: Nu înțeleg de ce minți!
Nicușor Dan: … și crezând că un independent care are o cotă de încredere importantă în electoratul român, un independent care câștigase Primăria Capitalei, poate să o susținere și să închidă toată discuția cu izolaționismul.
Elena Lasconi: Minciunile nu sunt OK!
Decat , vorba PSD-ilor o tzatza ordinara plina de nesimtire si tupeu. Care e dusa rau cu capul pentru ca iar a afirmat ca va ajunge Presedintele Romaniei. Poate la Balaceanca unde sunt si multi Napoleoni !
Lasconi și Căcărău=mult tupeu și enormă frustrare.
Atât.
Elementar raspunsul la intrebarea de ce au spalat putina ceilalti doi catindati. Atacul lor ar fi fost redundant sau chiar mai slab. De ce sa nu scoti castanele din foc cu ghearele pisicii, daca tot este la indemana.
Cum sa faci politica in stil mare daca nu iti dai seama ce te joaca?
Vai si amar de noi!
N.D: „Și aici mă îndrept către susținătorii Elenei Lasconi: opțiunile reale, în acest moment, sunt Crin Antonescu, George Simion, Victor Ponta sau Nicușor Dan – și vă rog să votați în consecință.”
Cu alte cuvinte, ne spune că Simion e o opțiune mai bună decât Lasconi, dar declarația asta aiuritoare n-o taxează nimeni. 🙂
Păcat că oamenii ăștia au ales să atace între ei, iar adevăratul pericol va trece pe sub radar.
N-a spus că Simion o opțiune mai bună decât Lasconi, a spus că doar patru candidați au șanse REALE de a intra în turul 2, iar Lasconi nu se numără printre ei.
Presupui greșit. Lasconii nu mai reprezintă nici o opțiune ptr România. Păcat dar asta e nivelul școlii dela Deva neacreditate fata de universitățile din Franța. Votez Nicușor Dan nu circari de tip Lasconi,căcarau,Simion idiotul sau mitomanul Dottore. Nicușor Dan evsingura șansă reală a României
asta va ajunge vreo ambasadoare a FSN ului! Ca deh, totul se plateste!
Puschea pe limbā.
Este de neimaginat, in opinia mea, cata mizerie / ca sa nu spun putreziciune si neputinta/ a acumulat societatea românească .
Poti sa ai cea mai sanatoasa democratie, daca cei ce aleg si alesii nu au un nivel minim de virtute, lumea se prabuseste.
Au zis-o mari intelepti.
Aici suntem noi: nu mai este virtute nici la alesi si nici la alegatori. In toti anii trecuti de la marea schimbare Virtutea a fost indepartata.
Si apare in 2025 un candidat cu virtute, care nu e doar speranta seaca, si vedem cum sar toti pe acesta.
A fost pur si simplu o revarsare de tupeu si de rautate agresiva la adresa lui Nicusor Dan, a carui atitudine a fost remarcabil de calma, civilizata, adecvata unui adevarat om de stat, oricat de multa rautate, minciuna, tupeu si toparlanie au utilizat cei doi adversari.
Lasconi, plina de o nemasurata admiratie de sine, acaparata doar de ideea ca EA trebuie sa fie presedinte si ca trebuie sa se razbunepe ND, a dat un adevarat recital de rautate, tupeu si toparlanie. Si de prostie.
A aratat cat de putin respecta si iubeste tara. Nu s-a gandit o clipa si care ar fi binele acestei tari, interesul de a-l alege pe cel mai bun pentru tara nu a contat deloc.
Logoreicul Crin Antonescu, desi desi mai dotat si mai expermentat in demagogie decat Lasconi, desi si-a propus sa joace rolul de om inteligent si rezonabil, si-a pierdut controlul si s-a dedat la o atitudine de mahalagioaica autentica, uitand de staif cand ND a atins punctul nevralgic la care erau necesare raspunsuri clare, dar nu le avea. A tipostat cu un tir ametitor de minciuni, atacuri, intimidari.
Emisiunea nu si-a atins scopul evident de a-l scoate castigator pe C A, pentru care Digi24 se vede ca a prestat.
Daca si Nicusor arata ca om de stat… Olimpiadele la matematica nu au nicio relevanta pentru functia de presedinte.
O fi sarit si Lasconi calul, dar nici gafe nu a facut, asa cum scrie autorul. Din contra, cred ca a avut niste raspunsuri mai bune la intrebarile importante, spre deosebire de Nicusor care evita o pozitionare clara pe aproape orice subiect. Si da, Nicusor minte mult, dar nu e nicio desosebire intre nicusoristi si georgisti.
Pentru cei nehotarati inca le mai recomand sa vada pe YouTube documentarele scurte ale lui Valeriu Nicolae. Cine sunt Simion, Ponta, Antonescu si Lasconi? Avem doi politruci nemernici slugi la Ghita si Varan, un smecheras huligan rusofil care a facut din tiganie o arta si o vipera needucata cu relatii pe la smecherii serviciilor. Nicusor Dan, din pacate, reprezinta normalitatea, pacat ca nu avem mai multi astfel de oameni sa curatam tara de jegul uman acumulat in 35 de ani de neo-comunism.
Am vazut intalnirea de aseara.
Simion a venit dupa el cu Lulea Pulea si cu … Garcea, da ma cu acest cabotin care si-a turnat familia si prietenii la Securitate inca de cand avea 19 ani. A venit ca un imparat aratand cat de superior este. Derbedeul asta care a pacalit multi oameni naivi este creatia in mare parte a PSD si acensiunea AUR i se datoareaza lui Ciolacu.
Cacarau pus langa mai tinerii Dan si Lasconi arata ca o epava, o fosila din alta epoca, acelasi texte expritate. Somnul de 10 ani nu i-a adus si frumusete. Nu este de acord cu alegeri in 2 tururi la primarie, cu canabisul medical, cu impozitarea veniturilor bisericilor. Ar pune-o fara nicio ezitare prim-ministru pe Olguta Vasilescu. Nepoliticos, nesimtit, conflictual.
Lasconi este o tzatza care isi pune poalele in cap. Adresare nepoliticoasa fata de Nicusor Dan, atacuri, ranjete isterice. Atat ea cat si Antonescu a cautat sa-l juleasca pe Nicusor Dan care si-a pastrat calcul. Intrebata fiind ce va face legal daca primeste legea cu majorarile de taxe, nu a stiut care este procedura. Asta nu a citit atributiile presedintelui! Faptul ca nu vrea sa directioneze alegatorii catre ND sa fie mai usor, sa il sprijine, arata ca este o distrugatoare, totul pentru ea si pentru dusmanii sai care au mangaiat-o parinteste pe la Antena 3 unde a povestit telenovela sa. Cum ma sa te duci la Gadea si sa dai in ND si in USR? Sper ca dupa 4 mai sa fie data afara din partid, iar daca o sa alegem intre un somnoros si un tuci sa i se puna bila de picior ca a distrus o natie.
Puie Monta las ca l-ar fi tocat cu inundatia insa aplica tactica Ciolacu, Ciuca si Georgescu sa nu se prezinte. Prosti sunt cei care voteaza plagiatorul.
In concluzie, avem o singura optiune si votul in turul 1 trebuie sa se duca spre acestea – NICUSOR DAN. Daca nu sunteti cu Simion, Ponta si Antonescu, nu va irositi votul cu alti candidati. Traim vremuri grele si nu trebuie ca rotativa PSDNL care a dus tara in faliment sa mai continue. Simion si Antonescu sunt garantii mafiei ca lucrurile vor ramane neschimbate. Asa se spunea de Trump ca lasa sa vedem ce face si asta. Uitati ce a facut a dat economia mondiala peste cap, lasa o tara suverana in bratele agresorului, deporteaza americani, distruge institutiile statului.
Toată lumea uită scorul celor de la USR pentru europarlamentare, coincidență, după ce a fost exclusă Elena Lasconi de pe liste. Unde a fost Nicușor când partidul avea nevoie de dânsul? Dacă nu candida femeia asta în toamnă pentru un partid care luase 8%, ce ați fi făcut? Ați fi votat candidatul Nordis, pe ostaș? Tot i se reproșează Elenei Lasconi că „te-am votat pentru că nu aveam pe cine”, dar viceversa nu e valabilă? Să fim cât de cât recunoscători pentru că am avut o optiune de vot și a avut curajul să se înscrie in cursă în timp ce Nicușor a zis pas. Concluzia e că Nicusor nu a avut curaj să intre in cursă pentru un USR cu 8%, ci a intrat independent, ce-i drept, dar după ce a realizat că există șanse reale. Mie mi se pare un om ok, dar era și mai ok dacă intra in cursă în toamnă, și pentru un partid cu un rezultat dezastruos la europarlamentare. Eu o prefer pe Lasconi, dar până la urmă voi vota util cu Nicușor pentru că stă mai bine în sondaje și nu-mi doresc o finală pesedistă-auristă, care înseamnă de fapt tot pesede. Diseară avem încă o dezbatere, să sperăm că doamna Lasconi își îndreapta tirada către candidații putiniști, către adevăratul pericol, asta dacă vor participa respectivii.
Hai lasa vrajeala boss ca nu tine. Argumentele tale sunt fix adversarilor lui Nicu. Tzatza Lenutza face fix jocurile lui KaKaRau. Ea a luat 19% pentru ca a papat voturile ostasului de carton (PNL 16% vs Ciuca 8%). Cand doi alearga in aceeasi proba firesc ar fi ca in ziua intrecerii sa-l lase pe cel mai tare. Ori Lenutza nu a aratat ca poate castiga. Este doar o vuvuzea care prin actiunile sale ne aduce la un tur 2 cu doi tampiti si mai dezbina si un partid. Usereaua sa puna mana si sa trimita la domberon isterica si sa faca curatenie dupa alegeri. Cand a renuntat Orban in favoarea ei a fost bine? Acu de ce nu renunta si prompterista? Visele ei erotice in patul de la cotroceni s-au spulberat. O sa-l dea afara si pe barbat-su de la parlament.
Voturile lui Ciuca i le-au papat penticostalii din PNL, care au migrat spre Georgescu. Se poate vedea si pe harta, in toate judetele cu organizatii puternice PNL si lideri gen Sighiartau Georgescu a luat foarte multe voturi.
Ce mi-e Sosoaca ce mi-e Lasconi. Nici o diferenta.
De aia a primit si un buchet de flori de la golan.
Si eu care credeam ca smardoiu a venit sa le puna flori pe piept. Totusi sa primesti flori de la un boschetar bataus si bronzat natural basca si rusofil asta inseamna sa fi clar o molusca. Tusha Lenutza de la Cracanati Deal ca tot merge clatinadu-se ca Jokeru.
Indemn cu repetitie
(Citeste si da mai departe!)
Nu risipiti voturi in van: votati cu Nicusor Dan!
El e singurul in stare sa ne scoata din haznale.
Lasconi, desi se zbate, mai mult de-atata nu poate
ca n-o duce trasurica decat pana… la Saftica!
Lui Calin i s-a stins BEC-ul de cand „s-a ars” cu TikTok-ul
si, cat s-a zbatut Botin, n-a mai vazut alt scrutin!
Pe Simion, nici atat, ca asta-i dator vandut
si, sa-si stinga datoria… vinde Basarabia!!!
Cacarau, trezit din somn, nu mai are staif de Domn
Ca, stand 10 ani pe tusa, i-a fermentat berea-n gusa.
Ponta, nici el nu-i mai breaz, chiar daca se da viteaz
Si, cat se crede de smecher, nu-l convinge nici pe Schnecker!
Cu Lavinia lui Sandru, desi-as vrea sa fiu mai tandru,
Dar, cum e de buna de gura, ii sta bine… pe centura!!!
De ceilalti nu scot o vorba ca-s picati ca musca-n ciorba.
Fiti destepti, in Noul An, si votati… Nicusor Dan!!!
Timp de 10 ani KaKaRau si-a dezactivat alarma:
„Trezeste-te putoare
Ridica-te-n picioare
Hai nu mai freca cucu
Ca tre’ sa pleci la lucru”
s-a nascut un nou personaj electoral: Crinela Lasconescu si odata cu acest important eveniment intrebarile noastre. Prima: ce anume sau cine o imboldeste pe Elena in acest demers absurd. A doua, pentru sustinatori: daca ati remarcat la Elena ceva demn de un prezidentiabil in ‘dezbaterea’ Digi.
Noi, sustinatorii lui Nicusor asteptam raspunsul dupa alegeri. Pana atunci, mult succes Nicușor Dan!