Tabăra pro-Iohannis din PNL, apropiată de PSD și de serviciile secrete, a încercat luni, cu sprijinul partidelor extremiste, să-l dea jos pe Ilie Bolojan din poziția de șef al Senatului, pentru ca acesta să nu ajungă președinte interimar al României, au dezvăluit mai mulți senatori USR. Aceștia relatează că s-a încercat ca întreaga manevră să fie făcută cu mâna celor de la POT (partidul putinistului Călin Georgescu), dar tentativa a eșuat. Așa se poate explica și de ce Iohannis și-a anunțat demisia luni, dar începând cu ziua de miercuri. Aștepta ca Bolojan să nu mai fie șeful Senatului.
Despre puciul încercat de „tabăra Lucian Bode” au vorbit senatorii Cristian Ghinea (47 de ani) și Cyntia Păun (37 de ani), ambii de la USR. Ei au povestit cum s-a încercat atragerea parlamentarilor din acest partid în tentativa de schimbare a lui Bolojan.
Scopul puciului inițiat de partidele extremiste era ca președinte interimar al României să nu ajungă PNL-istul Ilie Bolojan (55 de ani), reprezentantul Senatului, ci PSD-istul Ciprian Șerban (39 de ani), președintele Camerei Deputaților. S-ar fi creat o gravă criză politică în România, ceea ce ar fi fost pe placul Rusiei putiniste. USR a blocat manevra.
Cyntia Păun a făcut o relatare detaliată a întâmplărilor din Senat, luni seara, pe Facebook.
Cyntia Păun: „Puci ca să-i fie luat capul lui Bolojan. Cum am trăit azi un thriller la Senat”
![](https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2025/02/Cynthia-Paun-682x1024.jpg)
„Iohannis și-a anunțat demisia, toată presa scrie că Bolojan va prelua interimatul. Numai că planurile peneliștilor par să fi fost cu totul altele.
De la «firul ierbii», ce-am trăit azi:
– POT a lansat dimineață ideea că trebuie demiși șefii celor două camere. Noi, USR, n-am prea înțeles ce i-a apucat, mai ales că aveau semnăturile necesare ca să fie pusă pe ordinea de zi suspendarea lui Klaus Iohannis.
– Iohannis demisionează la 14.15.
– Noi, senatorii USR, ne pregătim de Plenul de la ora 16.00, după ce am avut ședință de grup unde am discutat despre proiectele înscrise pe ordinea de zi.
– La ora 16.00, ajungem în fața plenului, dar cei de la POT, AUR și SOS erau deja foarte agitați pe la ușă și ne ziceau să nu mai intrăm în sală, că nu se mai ține plenul (a fost anulat de Comitetul Liderilor).
– Noi nu i-am crezut, pentru că liderul nostru de grup, al USR, a fost cu noi în ședință, nu în altă parte, la altă ședință a liderilor.
– La 16.02 primim notificare pe Whatsapp. Nu doar că nu se mai ține plenul, dar că avem liber pentru restul săptămânii (toate ședințele de plen, ședințele comisiilor etc.).
– Ne-au luminat parlamentarii de la SOS: senatorii PNL voiau să voteze cererea de demitere a lui Ilie Bolojan de la șefia Senatului, cea inițiată de POT. Mai mult decât atât, erau siguri că-i vom sprijini în acest demers. Serios??
Care să fie rostul mișcării? Cu Bolojan demis, n-aveam timp să votăm până miercuri alt «al doilea om în stat», astfel că PSD-istul șef de la Camera Deputaților (Ciprian Șerban – n. red.) ar prelua interimatul de «șef al statului».
Așa că Ilie Bolojan a anulat tot programul Senatului pe săptămâna asta.
Mai departe? Mai departe stăm și urmărim thriller-ul politic.”
Cristian Ghinea: „Să nu facă Bode jocuri cu mâna noastră! USR nu negociază cu nimeni demiterea lui Ilie Bolojan de la șefia Senatului”
![](https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2025/02/Ciprian-Serban.png)
Cristian Ghinea, senator USR, afirmă că în spatele manevrelor se află fostul ministru de Interne al PNL, Lucian Bode (50 de ani), actual deputat.
Om al lui Iohannis și parte din sistemul transpartinic care leagă o parte din fosta conducere liberală de PSD și de serviciile secrete, Bode a uneltit împotriva președintelui propriului partid, Ilie Bolojan, care nu e din gașca veche. Obectivul era ca la Cotroceni, ca președinte interimar, să ajungă omul numărul 3 în stat – Ciprian Șerban (PSD), deputat de Neamț și președintele Camerei Deputaților.
„Vreau să nu facă Bode jocuri cu mâna noastră! USR nu negociază cu nimeni demiterea lui Ilie Bolojan de la șefia Senatului. Și dacă ajunge o astfel de cerere în plen, votăm contra demiterii lui Bolojan!“, a precizat Cristian Ghinea.
Miza este poziția de președinte interimar al României. Ilie Bolojan nu e omul Sistemului și, în plus, susține idei reformatoare.
Tabăra care a controlat țara din 2012 încoace nu e resemnată după înfrângerile din ultimele zile și încearcă să rămână la comandă, obiectivul general fiind ca la Cotroceni să nu ajungă un civil sau o persoană din afara Sistemului.
Același motiv a stat și la baza anulării turului 2 al alegerilor prezidențiale – Elena Lasconi, calificată surprinzător în finală, nu trebuia lăsată cu niciun preț să câștige alegerile pentru Cotroceni.
Dosarul NORDIS. Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă nu deţin nimic în ţară, iar conturile lor sunt goale. Procurorii caută în paradisuri fiscale
ISI INCHIPUIE CINEVA CA NOMENKLATURA PARTIDULUI SI SECURITATII ARE BANII IN romania ?
romania E DOAR FEUDA DE UNDE ISI EXTRAG AVERILE!
Se intoarce Vandu & Co? Sa aiba tara continuitate la tunuri?
In cazul lui Orban au reusit si iata unde am ajuns..sa speram ca ccrul ii „aproba” demisia acestui fost presedinte care si-a batut joc de 7 milioane de alegatori in al 2lea mandat.
Una caldă una rece. DUpă lovitura de stat dată de CaCaR în frunte cu Enăchiță Marinel ex-ceaușist, purtator de servietă al lui Iliescu și Meleșcanu,. lingău de clanțe pe la 7 partide, iacă puciul ăata a eșuat…
USR sa tina aproape de Bolojan si de tabara reformatoare din PNL(daca e), sa reia legaturile cu Orban, Tomac, minoritati, sa-l sustina pe Nicusor Dan, ca, altfel, doar cu Leana-zuză… nu fac nicio branză!
Bolojan ar trebui sa tina aproape de USR, ai ramas un pic in urma …
Usr franeaza intotdeauna, iar in pauze se mânca intre ei.
Eu vad ca pnlistii se „manca” intre ei si nu doar in pauza.
Cu mandria lor desarta, vor merge, sigur, la groapa!
Si-odata cazuti in ea, nimeni nu-i va mai salva!!!
Poate Dan, cu Primaria… daca va vrea… Doamna Lia!
Nu-i nevoie sa-mi replice: stiu sigur cam ce mi-ar zice!!!
Multi tovarasi le-au cantat prohodul dar realitatea a aratat ca USR bate la poponel PNLul 😂Dupa rezultatele la prezidentiale, daca as fi PNList mi-ar fi rusine sa mai deschid gura 😂
Tocmai pentru ca tin la USR, nu vreau sa-l vad izolat. Vreau sa-l vad intr-o alianta, pentru ca, singur, nu poate sa faca decat opozitie!
Prezidentialele nu sunt un motiv de ingamfare ( la parlamentare sunt pe locul 4, dupa PNL) si, daca nu sunt destepti, vor pica de… fazani!
PSD+PNL-Bode+AUR+SOS+POT+UDMR= Securitatea PCR
„Florin Petre, primarul din Crevedia acuzat de trafic de persoane și exploatare prin muncă, trimis în judecată de DIICOT”
primarul nu i-a improprietarit pe Bode, Rafila, etc prin Crevedia?
PSD=PNL=USL=FSN, urmașii asasinilor care au comandat crimele din 1989 pentru ca sa își anexeze țara și să poată fura în voie, ei, camarila și progeniturilor lor. Principalii lor complici âunt secăturile îmbuibate din Justitia românp, aliată cu hoții si criminalii, si reptilele securoide din CaCaR, în frunte cu Enăchițiă MArinel ot Vaslui, ex-activist ceausist, lingău de clanțe și purtator de servietă al lui Ilicescu și al lui Melescanu, traseist pe la 8 partide, o târâtoare simbolica pentru clasa ticaloasa care a distrus Ro.
a mai existat in istorie un asemenea egoist si cinic si hraparet. Poate doar profesorul lui, varanul.
Au inceput descinderile la voluntarii lui kremlinovici,sa il caute de ruble,ca leii sunt de negasit.. 😁ar trebui sa ajunga si pe la Partiduletul Oamenilor Tampiti,nu de alta,dar sa afle cum au ajuns in parlament fara campanie electorala! asa ca Joe de Kremlin…
Nu vor afla. Mobilizarea s-a fācut sub sutana si sub taina spovedaniei.