O nouă gafă neforțată comisă de echipa lui Mircea Geoană: fiica acestuia a recitat marți seară, în emisiunea electorală a Antenei 3, un discurs plagiat masiv după cel rostit de Kai Trump, nepoata lui Donald Trump, pe 17 iulie 2024, la Convenția Națională a Partidului Republican din SUA. Este un moment extrem de stânjenitor, care nu face decât să readucă în prim-plan plagiatul comis de Mircea Geoană însuși în lucrarea sa de doctorat, cazul fiind scos la lumină astă-vară de jurnalista Emilia Șercan.
E o situație de necrezut la acest nivel, care arată superficialitate și tendința de fâșăreală a celor responsabili de campania lui Geoană. Cel mai probabil, ori Ana Geoană – fata candidatului –, ori persoana care i-a compus discursul nu s-au ostenit să scrie ceva original, au căutat pe Google ori au pus Chat GPT să le livreze ceva gata făcut. Rezultatul este un dezastru.
În noul context, întreaga scenetă din platoul Antenei 3 devine de-a dreptul comică. Mihaela Geoană, ambițioasa soție a lui Mircea Geoană, a plâns chiar în direct, când fiica sa, Ana, recita discursul ținut de Kai Trump în urmă cu trei luni.
Mai jos, postarea lui Patrick Andre de Hillerin (jurnalist din siajul PSD), pe pagina sa de Facebook, după emisiunea de la Antena 3 în care a fost omagiat Mircea Geoană.
Fragmentele din discursul nepoatei lui Trump recitate marți seara, la Antena 3, de fiica lui Geoană
„«Eu aș vrea să vă vorbesc despre o parte din tata pe care voi nu o vedeți. Pentru mine tata este un tată, nu un politician și nici omul care a obținut cea mai funcție de vreun român vreodată în istoria țării noastre.» – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.
«Hi, everyone. My name is Kai Madison Trump. I am the granddaughter of Donald Trump. I’m speaking today to share the side of my grandpa that people don’t often see. To me, he’s just a normal grandpa.» («Salutare tuturor. Numele meu este Kai Madison Trump. Sunt nepoata lui Donald Trump. Vă vorbesc astăzi pentru a vă împărtăși o parte a bunicului meu pe care oamenii nu o văd. Pentru mine, el este un bunic obișnuit.» – Kai Trump, 17 iulie 2024.
«[…] când părea relativ surprins că mă descurcam chiar bine trebuia să îi aminteasc că, totuși, sunt fiica lui Mircea Geoană.» – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.
«And he is always surprised that I don’t let him get to me, but I have to remind him I’m a Trump too.» («Și este mereu surprins că nu îl las [să intre în mintea mea], dar trebuie să- reamintesc faptul că și eu sunt o Trump.») – Kai Trump, 17 iulie 2024.
«În ultimii ani, în timpul mandatului său la NATO, când s-a suprapus chiar cu un moment cam tulbure din istorie, tata nu uita niciodată să mă sune zilnic și să mă întrebe: ‘Dar, tu ce faci? Cum ești?’. Tata este omul care mă susține zilnic, mă încurajează să îmi urmez visurile oricât de departe m-ar duce ele de el și mă împinge să devin cea mai bună versiune care pot fi.» – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.
«Even when he is going through all these court cases, he always asks me how I’m doing. He always encourages me to push myself to be the most successful person I can be.» («Chiar și când trece prin toate aceste acuzații la tribunal, întotdeauna mă întreabă cum o ami duc. Mă încurajează mereu să-mi depășesc limitele și să fiu cea mai de succes persoană care pot fi.») – Kai Trump, 17 iulie 2024.
«[…] mulți au încercat să-l dărâme pe tata, însă azi astăzi este în picioare și mai puternic ca niciodată.» – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.
«A lot of people have put my grandpa through hell and he’s still standing.» («O mulțime de oameni ia-u făcut viața un iad bunicului meu iar ele încă stă în picioare.») – Kai Trump, 17 iulie 2024.
«[…] va lupta fără încetare și cu tot ce are să pună această țară acolo unde are potențialul să fie, apreciată și recunoscută la nivel mondial.» – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.
«He truly wants the best for this country, and he will fight every single day to make America great again.» («El vrea cu adevărat tot ce este mai bun pentru această țară și va lupta fără încetare să facă America măreață din nou.») – Kai Trump, 17 iulie 2024.
«Tata, ești o inspirație și te iubesc!» – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.
«Grandpa, you are such an inspiration and I love you!» («Bunicule, ești așa o inspirație și te iubesc!») – Kai Trump, 17 iulie 2024.
Este jenant, este rușinos și plin de penibil în același timp.
Momentul Anei Geoană din timpul emisiunii de la Antena 3 CNN a fost copiat integral după momentul discursului lui Kai Trump, nepoata lui Donald Trump, de la Convenția Națională a Partidului Republican din SUA, discurs ținut pe 17 iulie anul acesta.
Nu am văzut așa ceva niciodată la acest nivel. Mircea Geoană, fiica lui și echipa de campanie nu sunt decât niște plagiatori triști. Iar doamna Mihaela Geoană a mai și plâns la discursul fiicei sale, un discurs copiat după discursul unei fete de 17 ani din SUA. Absolut jenant!“
Doar e fata lui tata
Mi-e tot mai mare silă.
Ne așteaptă vremuri tulburi.
se naste din pisica, soareci mananca!
Ppenelopooo, dragostea mea, unde-mi esti; aspirrr.