De câteva zile, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române lasă impresia că este grav afectat de temperaturile de „Cod Roșu” din această vară, iar comunicatorii Patriarhiei Române au reacțiile unor rătăciți prin grotele întunecate ale istoriei, manifestând comportamente evadate din anii de glorie ai Mișcării Legionare.
Se spune că drumul spre iad e pavat cu bune intenții… Exact asta a făcut Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) cu introducerea pe lista personalităților propuse pentru canonizarea ca Sfinți ai BOR a unor personaje controversate. Prezența în această listă a legionarilor pr. Ilarion Felea, pr. Ilie Lăcătușu și a slujitorului de ideologii extemiste, pr. profesor Dumitru Stăniloae (a promovat eficient, consecvent și fără absolut nicio tresărire morală ideologia și interesele criminale ale tuturor formelor de extremism din istoria recentă a României: Mișcarea Legionară, Dictatura Regală, Statul Național Legionar, Dictatura Mareșalului Antonescu și Dictatura Comunistă!), această murdărire a memoriei victimelor Holocaustului și ale Gulagului comunist din România, a provocat tulburare atât printre preoții și credincioșii ortodocși, cât și în agora românească.
Firesc și previzibil, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW) a reacționat public și a criticat această aberație comisă de cei 58 de ierarhi care conduc BOR într-un mod arbitrar, fără absolut nicio consultare reală cu preoții, profesorii de religie și, în general, cu cei peste 16 milioane de români care se declară membri ai BOR.
Institutul „Elie Wiesel” a transmis public un comunicat prin care anunță că a luat act „cu mâhnire de decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 iulie 2024 de a include pentru aprobarea canonizării, act premergător proclamării acestora prin tomosurile sinodale în 2025, a unor clerici care au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar, în anii ’30 și ’40”.
Conducerea Institutului – cu o diplomație elegantă, pe care comunicatorii de la Patriarhie nu o merită – face apel la Prea Fericitul Daniel, Patriarhul României, pentru a rezolva situația, reamintindu-i aceastuia propriile vorbe despre definiția canonizării:
„În 11 iulie 2024, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirma la ședința Sfântului Sinod al BOR: «Canonizarea (…) înseamnă că persoana respectivă e dată ca model, ca normă. Canonul era o măsură. Așadar, sfinții canonizați sunt dați ca dreptar, măsură sau model de urmat. De aceea, ei sunt și învățătorii noștri prin cuvântul dreptei credințe, prin viețuire sau faptă și prin modul lor de a fi. (…)» (www.ziarullumina.ro, 11 iulie 2024).
Așa cum foarte bine a menționat Patriarhul Daniel, sfinții canonizați sunt dreptar; ne întrebăm, deci, dacă ridicarea între sfinți a unor persoane care, pe parcursul vieții, au împărtășit, prin vorbă sau faptă, valorile fascismului este consonantă cu etica creștină?”
Răspunsul comunicatorilor Patriarhiei Române (unde ești tu, frate Bănescu, să-i scoți din grotă?) nu a întârziat să apară și se dovedește a fi o mostră de impertinență și aroganță care provoacă șoc și greață!
Răspunsul Patriarhiei Române către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” – țâfna unei țațe din mahalaua insalubră a naționalismului legionar
Patriarhia Română a transmis publicității, ca răspuns la reacția Institutului „Elie Wiesel”, un comunicat de presă cu titlul „Punct de vedere asupra canonizărilor recente ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”.
Hârtia cu pretenție de comunicat, din textul căruia irupe o țâfnoșeală de țață, începe cu o precizare legată de dreptul BOR de a canoniza Sfinți, deși ABSOLUT NIMENI, nici măcar Institutul „Elie Wiesel”, nu a contestat acest drept. Cităm:
„a) În lumina principiilor libertății religioase și autonomiei bisericești cuprinse atât în legislația internațională (Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 18), cât și în cea națională (Constituţia României, art. 29; Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor), Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de cult recunoscut, are dreptul de a analiza și a se pronunța, potrivit propriilor criterii religioase, în ceea ce privește canonizarea unor persoane din Patriarhia Română”.
Ne întrebăm siderați: unde au auzit, văzut, citit etc. comunicatorii Patriarhiei Române că a fost contestat dreptul BOR de a canoniza Sfinți? Bănuim tentativa acestor comunicatori de a prezenta BOR în postură de victimă, de „cetate sub asediu”, de cult religios căruia, of, of, îi este contestat dreptul de a canoniza Sfinți…
În continuarea textului, comunicatorii Patriarhiei, pe un ton ex cathedra, oferă explicații despre procesul de canonizare, în cadrul căruia „Biserica Ortodoxă Română desfășoară o activitate de cercetare minuțioasă a vieții persoanelor propuse prin raportare la modul în care acestea și-au schimbat viața. Procesul de canonizare constă exclusiv în recunoașterea sfințeniei pe baza dovezilor consistente și mărturiilor credibile”.
Precizarea este necesară, dar nu este suficientă. Onest ar fi fost ca Patriarhia Română să prezinte integral dosarele de canonizare (reamintim comunicatorilor BOR că aceste documente se pot scana și publica în format PDF pe site-ul Patriarhiei!), insistând pe dovezile de sfințenie din viața personalităților propuse pentru canonizarea ca Sfinți ai BOR.
Prestând o echilibristică de circ, comunicatorii Patriarhiei Române încearcă să rezolve problema incompatibilităților evidente dintre activitatea de legionar (naționalist, filetist și antisemit) și calitatea de Sfânt, oferind o altă precizare ridicolă. Cităm:
„b) Menționăm, de asemenea, că unii sfinți care sunt cinstiți în Biserica Ortodoxă au avut, în anumite momente ale vieții, atitudini și gesturi greu de înțeles sau contrare chiar învățăturii creștine, însă Biserica ia în considerare schimbarea vieții păcătosului și, mai ales, modul în care și-au încheiat viața, fără însă ca, prin această atitudine, să fie încurajate (sanctificate) anumite derapaje pe care respectivele persoane le-au avut în timpul vieții”.
Un fragment de text pios… dar nu se prezintă CUM și CÂND și-au schimbat viața preoții legionari pr. Ilarion Felea, pr. Ilie Lăcătușu și slujitorul de ideologii extemiste, pr. profesor Dumitru Stăniloae, renunțând explicit și public la rătăcirile legionare, naționaliste, filetiste, antisemite și (cazul lui Stăniloae) la gravele compromisuri comise în relația cu dictatura comunistă.
Care sunt dovezile că pr. Ilarion Felea și pr. Ilie Lăcătușu s-au căit că au slujit activ și eficient o ideologia legionară (naționalistă, antisemită și implicit anticreștină)? Există mărturii, scrieri, mărturisiri ale celor doi, documente etc., adică probe incontestabile că cei doi preoți legionari s-au căit, cu subiect și predicat, de implicarea lor în Mișcarea Legionară?
Care sunt dovezile că pr. profesor Dumitru Stăniloae s-a căit, cu subiect și predicat, pentru că a slujit (atât prin articolele publicate în „Telegraful Român”, revista pe care a coordonat-o între 1934-1945, cât și în revista de propagandă comunistă „Glasul Patriei”, publicată de regimul comunist pentru manipularea românilor din Exilul occidental!), fără ezitare și fără absolut nici cea mai mică tresărire morală, rând pe rând, ideologia naționalist-filetistă și antisemită a Mișcării Legionare, aberațiile autoritariste ale Dictaturii Regale, extremismul naționalist și antisemit ridicat la rang de politică de stat al Statului Național Legionar, Dictatura Regală și regimul dictaturii comuniste?
În finalul comunicatului de presă, Patriarhia Română încearcă să apeleze – penibil și mediocru – la exemple de Sfinți ai Bisericii și la cuvântul Sfintei Scripturi. Cităm:
„Așa cum observăm din exemplul Sfântului Apostol Pavel, cel al Sfintei Maria Egipteanca sau chiar din cel al Sfântului Proroc și Împărat David, chiar și sfinții au avut unele căderi, de aceea trebuie să privim în special la cum și-au încheiat viața – adică la o înaltă măsură a desăvârșirii –, nu doar la greșelile sau păcatele săvârșite pe parcursul existenței lor pământești. De altfel, aceasta este și mărturia Sfintei Scripturi: «Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința!” (Evrei 13, 7)”.
Foarte adevărat, însă comunicatorii Patriarhiei uită un „mic” amănunt atunci când amintesc de Sf. Ap. Pavel, de Sfânta Maria Egipteanca și de Sf. Proroc și Împărat David, anume acela al „căinței asumate public”!
Când lui Saul i s-a descoperit Mântuitorul, cel dintâi s-a lepădat de ura față de creștinism și a devenit creștinul Pavel, Apostolul Neamurilor!
Sfânta Maria Egipteanca a renunțat la prostituție, s-a căit public, cu lacrimi, în fața ușilor bisericii unde Dumnezeu nu-i îngăduise să intre și a mers în pustie, dedicându-și restul vieții lui Hristos.
Sfântul Proroc și Împărat David s-a căit de rătăcirile lui, a compus majoritatea Psalmilor și a pregătit construirea Primului Templu din Ierusalim, operă finalizată de fiul său, Regele Solomon.
Unde sunt dovezile că cei doi preoți legionari, pr. Ilarion Felea și pr. Ilie Lăcătușu, s-au lepădat de legionarism, naționalism și antisemitism? Deocamdată, nu cunoaștem astfel de dovezi!
Unde sunt dovezile că pr. profesor Dumitru Stăniloae și-a asumat public și prin căință vinovăția de a fi slujit, ca ideolog și predicator, toți demonii extremismului românesc – Legionarismul, Dictatura Regală, Statul Național Legionar, Dictatura fascistă a lui Antonescu și Dictatura Comunistă? Deocamdată, nu cunoaștem astfel de dovezi! Știm însă, din viața lui Stăniloae, că acesta s-a plimbat liniștit și fără opreliști, la studii și conferințe, prin Occidentul „capitalist și decadent”, în vremurile dictaturii comuniste, pe când majoritatea românilor erau obligați să trăiască într-o țară prăbușită economic și sub teroarea Securității!
Se poate concluziona că acest comunicat de presă emis de Patriarhia Română reprezintă un amestec de impertinență și gravă sfidare la adresa memoriei victimelor Holocaustului comis în România de Mișcarea Legionară și Dictatura Mareșalului, o sfidare trufașă pe care cei 58 de ierarhi ai BOR o aruncă în obrazul celor peste 16 milioane de membri ai Bisericii Ortodoxe Române!
Altfel spus, onor ierarhii BOR vor să-i credem „pe cuvânt de pionier” că lista personalităților propuse spre canonizarea ca Sfinți ai Bisericii a fost verificată și că e… „kosher”!
Se confirmă criteriile canonice, istorice și pastoral-misionare în dosarele preoților legionari și în cel al preotului profesor Dumitru Stăniloae?
Comunicatorii Patriarhiei Române au făcut apel, cu trufie, la dreptul BOR de a canoniza Sfinți, deși nimeni nu i-a contestat acest drept.
Vom lua în serios acest drept și vom încerca să facem o foarte scurtă analiză (anticipând ceea ce vom prezenta în viitoarele episoade ale seriei) a aplicării criteriilor privind canonizarea ca Sfinți ai Bisericii în cazurile contestate de Institutul „Elie Wiesel”.
În impertinentul comunicat de presă al Patriarhiei Române (iarăși zicem: unde ești tu, Bănescule?), se menționează că:
„În cazul trecerii fiecărei persoane în rândul sfinților (canonizare) s-a ținut cont de mai multe criterii canonice, istorice și pastoral-misionare, din care reținem următoarele:
- Viața sa curată și sfântă;
- Mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții;
- Aspru nevoitor, împodobit cu multe virtuți;
- Dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie;
- Mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste;
- A dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni;
- S-a bucurat de o cinstire constantă din partea credincioșilor”.
Aplicarea acestor criterii la cele trei cazuri produce întrebări foarte incomode.
„Viața curată și sfântă”
Care ar fi „viața curată și sfântă” în cazul preotului legionar Ilarion Felea, în perioada în care a fost șef al Cuibului legionar „Sf. Ioan” din cadrul Academiei Teologice Ortodoxe din Arad?
Care ar fi „viața curată și sfântă” în cazul preotului legionar Ilie Lăcătușu, în perioada în care a participat activ la Rebeliunea Legionară, în calitate de șef legionar al unui grup insurecțional de legionari?
Care ar fi „viața curată și sfântă” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, în perioadele în care a susținut, prin scrieri, articole, cărți și predici, rând pe rând, toate formele de extremism politic cunoscute în Istoria de până acum a României – Mișcarea Legionară, Dictatura Regală, Statul Național Legionar, Dictatura Mareșalului Ion Antonescu și Dictatura Comunistă?
„Dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie”
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului legionar Ilarion Felea, în perioada în care predica și scria despre „distrugerea parazitismului iudaic”, colportând viziunea statului etnocratic și antisemitismul lui Nichifor Crainic?
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului legionar Ilie Lăcătușu, în perioada în care a fost misionar al BOR în Transnistria (1942-1943) și a privit fără absolut nicio reacție cum erau exterminați zeci de mii de evrei și țigani, în timpul Holocaustului comis în regiune de dictatura Mareșalului Ion Antonescu?
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, care a promovat antisemitismul specific Mișcării Legionare, Statului Național Legionar și Dictaturii Mareșalului Ion Antonescu?
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, atunci când a acceptat să se implice activ în acțiunea de reeducare (în „cheie” comunistă!) a preoților deținuți politici din închisoarea Aiud?
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, atunci când lăuda, în paginile revistei securiste „Glasul Patriei”, „libertatea oferită Bisericii” de regimul comunist care, de fapt, a controlat brutal și a prigonit preoții și credincioșii Bisericii?
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, atunci când milita, prin scris, predică și faptă, cu o ură aproape viscerală, pentru desființarea Bisericii Greco-Catolice?
„Mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții”
Asumarea teoretică și practică, în mod public, a naționalismului, filetismului și antisemitismului de către cele trei personaje propuse pentru canonizarea ca Sfinți ai Bisericii, precum și slujirea propagandei dictaturii comuniste de către Stăniloae, au vreo legătură cu „mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții”?
Alături de aceste întrebări, trebuie mărturisite și confuziile (evident, intenționate) pe care le face Sinodul în aplicarea altor criterii de sfințenie.
Faptul că legionarii au continuat, în temnițele comuniste, să practice misticismul fanatic specific Mișcării Legionare NU REPREZINTĂ o mărturisire veritabilă a lui Hristos. Atâta vreme cât preoții legionari pr. Ilarion Felea și pr. Ilie Lăcătușu NU S-AU CĂIT pentru faptele comise în slujba Legionarismului și NU AU RENUNȚAT la naționalism, filetism și antisemitism, NU SE POATE DISCUTA despre o așa-zisă mărturisire a lui Hristos făcută de aceștia în închisoarea comunistă.
Reamintim că anticomunismul și fanatismul (inclusiv cel religios) sunt specifice mișcărilor extremiste de Dreapta – Fascismul lui Mussolini, Falangismul lui Franco, Nazismul lui Hitler.
În cazul preotului profesor Stăniloae, implicarea acestuia în activitățile de reeducarea inițiate de Securitate în închisoarea comunistă de la Aiud ANULEAZĂ ABSOLUT ORICE PRESUPUNERE că Stăniloae ar fi „mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste”!
Despre „dobândirea de la Dumnezeu a darului facerii de minuni” spunem atât: Sinodul confundă o falsă credință populară (de multe ori încurajată de foarte lumești interese financiare) în așa-zise minuni făcute de preotul legionar Ilie Lăcătușu cu certificarea științifică (inclusiv medicală, unde este cazul!) și sociologică (studierea obiectivă a unui eventual fenomen de minuni atribuite unei persoane propusă pentru canonizare). Această confuzie e posibil să existe și în alte dosare de canonizare…
Nu cunoaștem să existe argumente solide, de netăgăduit, despre „minuni de vindecare” atribuite preotului Stăniloae sau preotului Felea.
Câteva concluzii
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române aduce dovada supremă că NU este interesat să intre într-un dialog real și onest nici cu proprii credincioși și preoți, nici cu societatea românească, în ansamblu.
Statutul de elită, puterea discreționară și avantajele materiale și financiare smintitoare de care se bucură cei 58 de episcopi care formează forul suprem al BOR reprezintă tot atâtea pietre de poticnire în coborârea acestor ierarhi printre oamenii cetății românești, în onestitate și reală slujire a lui Hristos și a semenilor.
Prin impunerea pe lista de canonizare a unor personaje controversate, a căror viață este îmbibată de extremism legionar, naționalist, antisemit și filetist, dar și de compromisuri grave și incompatibile cu morala creștină (în cazul lui Stăniloae), Sinodul BOR arată de fapt românilor care este modelul de societate spre care aspiră cei 58 de episcopi care-l compun. O societate închisă, controlată de „simfonia bizantină” (a se citi „complicitatea”) dintre un stat naționalist-autoritarist și BOR, proclamată ca unic și atotputernic cult religios. O societate populată de „românul verde”, posesor al unei purități genetice, obligatoriu și exclusiv credincios ortodox, organizat într-o familie patriarhală și supusă așa-ziselor virtuți țărănești strămoșești, protejat de un stat care exclude sau cel puțin marginalizează orice altă opțiune religioasă sau civică, proclamând „Ortodoxia și Românismul” (obsesia lui Stăniloae) ca ultime, singure și absolute realități.
În contextul în care România este asediată de propaganda putinistă – în cadrul căreia promovarea naționalismului are un rol foarte important –, iar pe scena politică românească se afirmă tot mai puternic extremismul naționalist de inspirație legionară (al cărui portdrapel este AUR, partid extremist mângâiat cu blândețe pe creștet inclusiv de ierarhi ortodocși!), Sinodul BOR aruncă benzină peste focul extremismului, care amenință să incendieze statul de drept în România.
(Va urma)
Un articol tendentios, răutăcios si prost cap-coada.
Da babacu TROLL RUS 🤢
Un articol corect cap-coada.
trimite-l pe vladimir acolo la parintii lui. Astia ne confisca si sfintii, nu le ajunge ca ne-au luat tara?
Sfinți ?…. Doar Domnul Isus Hristos este sfânt 🙏
Nu cunosc activitatea celor trei preoti pe care Sfantul Sinod i-a propus spre canonizare.
Nu stiu daca au sustinut prigoana impotriva evreilor, sau li se pune fara temei in cont. S-a mai intamplat cu unele personalitati, aproapee excluse din lista intelectualilor romani despre care ai voie sa vorbesti.
Dar un lucru este foarte clar: autorul acestui articol este stapanit de o ura si de un dispret la adresa celor aflati in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane, cum rar am mai intalnit. Isi permite un limbaj de o extrema obraznicie la adresa unor oameni care nu sunt fi chiar niste nulitati.
In plus, desi se arata total dedicat stabilirii adevarului si inversunat pe cei despre care sustine ca l-ar ascunde, se preteaza la speculatii, la interpretari la moda, la apropierea fortata cu Putin, Simion si Sosoaca.
Nu cunosc adevarul despre cei trei preoti. Dar felul in care se exprima autorul acestui articol nu este cel al unui om demn de incredere, de la care poti afla adevarul.
Iar ura aceasta si inversunarea de a se razbuna, nu trimite la profilul autorilor oribilelor crime pe care ei le denunta.
ne trimite
Depinde de tine, crezi ce vrei tu . Dar dacă ai fi citit niște cărți de istorie despre perioada aia tristă când regimul legionaro -antonescian a început prigoana antisemită și deportarea țiganilor și atitudinea unor prelați BOR ,dar nu cred că te interesează. .. așa că fă ce zice popa nu ce face 😋
Eu zic ca Max Goldstein, Leon Lichtblau si Saul Ozias erau perfecti de sfinti ortodoxi.
Doar au aruncat Parlentul in aer si luptau pentru dezbinarea romanilor si distrugerea statului. Perfect! Te mai pui pentru cativa romani morti si raniti.
Atunci poate ca institutul W ar fi trebuit sa zica nu sunt buni astia propusi sfinti cum nu sunt buni nici cei pe care-i enumerati in comentariu. Neghina si neghina. E si brucan printre ei?
Citind cateva randuri ce se gasesc la indemana inteleg ca cei trei anarhisti erau niste sarantoci iar coministii si presa lor au umflat si folosit atentatul. Au murit vai steaua lor de foame sau in inchisoare. Stelian Tanase citesc ca a scris o carte despre ei. Poate ca in vremea aia erau niste personaje din care se inspirau, imitau poate pe Yakov pe care-l amintiti, cel cu interesantul motto ca daca inamicu nu exista trebuie invent, Yakov putin intrlectual, ucigas de intelectuali, poate fi unul dintre cei din care cei trei se inspira. (Voltaire a zis ca daca divinitatea nu exista…? )Poate ca faptele lor par mari tocmai pentru ca sunt gonflate si folosite de cei ce aveau nevoie de astfel de fapte rasunatoare ca pocnitorile.
Interesant personajul Yezhov. Cameleon, sadic extrem daca se poate spune asa. Sef de bordel !!! croitor si vopsitor, acar si alte ocupatii, “piticul rosu” ajunge sef servicii. Astea sunt personaje extraordinare pentru film. Si cand credeam ca am gasit sursa de inspiratie pentru piticul de azi am gasit altul. Ma intrebam cum arata vremea aia cu totul. Iar personajele m-au facut sa ma gandesc la Demonii lui Dostoievski, si el putin revolutionar in vremea unui tar absolutist Nicolae I, contextul in care traieste scriitorul, tar care pune pe butuci armata si dezorganizeaza toate si mai trimite si tinerii evrei religiosi la razboi. Istoria se repeta. Nicolae I fiind a doua sursa de inspiratie pentru piticul zilelor noastre. Ndp cu asdp de azi par praf in ochi pe langa sadicii vremurilor alora.
Concluzia mea, a cuiva care a trait putin in comunism, suficient cat sa inteleaga ca nu e bun, e ca tot ce exista pe piata faptelor poate fi gomflat si folosit dupa cum o cere vremea. Suna a istoria e scrisa de invingatori. Presa si ce vor partidele sa propage se ocupa de treaba asta. E greu si presei sa fie obiectiva, aia care isi doreste asta, pentru ca e greu sa discerni.
Vorbeati de scopul si binele suprem. Marturisesc ca personal ma intereseaza faptele, cine si ce a facut, in ce context ca sa ajungem cat mai spre adevar. Ce facem cu adevarul e alta poveste. Insa fara claritate nu e bine nimanui, indiferent de unde vine, raul facut de oricine iese la iveala, exista plata pentru orice rau facut, asa cum nu exista crima perfecta. A te razbuna sau a face rau e a te sinucide mai devreme sau mai tarziu. Insa la cate nuante de gri exista in lumea asta ( n-am vazut filmul) adevarul faptelor poate sa nu placa si sa iste razboi. Ce e de facut, vorba dictatorului..? Care e root cause? Simplu, dracul. Am citit de doua ori Demonii acum niste ani dar o voi redeschide.
Articol hubristic de razboire cu mortii din morminte. Ca astia nu mai pot sa se apere.
In loc de continut, adica ceea ce trebuie sa aduca un articol, autorul a ales sa ne furnizeze un articol de incriminare in cel mai scarbavnic stil STALINIST.
Extrema stanga isi urmeaza idolii genocidari.
Cum te mai potrivesti matale la gandire cu Putin, mai rar …
Scarbosenii staliniste, cum va spalati voi de gernocidul antiromanesc.
Mai învață românește scârbosenie puutinistă
Care ar fi acea limba Romana, defecatie stalinista?
STALINIST este cel mai potrivit cuvînt.
Nu am deloc incredere in Institutul „Elie Wiesel”. Vad că metodele acestei instituții seamănă izbitor cu metodele comisarilor sovietici (in majoritate evrei si unguri) care au venit în România după al doilea război mondial.
Povești peremisto securiste….PCR FSN PSD PD PNL AUR sos 🤢👎
Ai mare dreptate !
Sunt neintelegeri ce provin din sistemul diferit de gindire.
La crestini exista iertare pentru cineva care a gresit, daca ulterior recunoaste cu sinceritate ca a gresit si se caieste. Iar apoi unii chiar pot ajunge sfinti. Sa ne amintim de apostolul Pavel. Nu spun ca e cazul celor de fata. Poate ca e, sau poate ca nu, as cerceta mai mult. Nu ar strica sa vedem dosarul de canonizare. Ca nici sa te dezici de crimele comuniste dupa ce a trecut comunismul nu are valoare.
BOR nu neaga pacatele lor ci spune ca s-au corectat iar apoi au contribuit mult pentru cauza crestina si umanitate.
Pe de alta parte evreii nu au institutia iertarii. La ei e ochi pentru ochi si dinte pentru dinte, adica razbunarea. De aici abordarea diferita.
BOR aduce ura,excesele și samavolnicia în societatea românească …HAUR și SOȘoșoacă. … Rușine BOR ,!!!!
Comentariu pentru Grigore Cartianu, de la un amic
Incet-incet si in cele din urma, cu saitul asta ai luat-o pe panta cea usoara a muntelui: saitul ti se transforma intr-unul de propaganda stangista (nu ma refer specific la acest articol). Propaganda d-aia pe care o poate face oricine (si chiar o si face) de douazeci de ani incoace, ca nu pateste nimic. Pentru ca e „corecta” (si chiar woke, pe alocuri). In plus, ca sa fie totul… ca la carte, saitu-ti a ajuns impanat cu reclame la jocuri de noroc. Cumva, mi se pare firesc, dar si oribil. Nu pot sa spun ca era si ceva predictibil, ca nu a fost. Tu iti mai citesti satul?
Stiu ca e greu de facut fata, in situatia data din Romania. Dar mai exista pe lume si altceva decat jurnalism. Observa, te rog, ca nu am pus ghilimele. Inca.
Sa fii sanatos!
Foarte interesant mesajul amicului anonim. Putin invidios, poate, pentru succesul in crestere a acestui « sait »? (Va costa prea mult sa spuneti « jurnal de opinie » , « ziar virtual » ? )
Felicitari domnului Cartianu pentru « sait », una dintre putinele voci nealterate de banii mogulilor de presa din Romania, unde adevaratul merit devine rar.
Un articol foarte curajos, pentru care autorul merita sustinere. Cu atat mai curajos cu cât societatea romaneasca nu este cu adevarat laica, separarea Bisericii de stat e mai mult sau mai putin formala.
Nu-ti trebuie multa acuratete ca sa observi ca latura zis progresista, « moderna » a BOR ( a care-i imagine e perfect reprezentata de Vasile Banescu) pierde grav teren in fata componentei ultra-ortodoxe. Bineinteles ca totul e legat de viata publica si societala romaneasca, profund schimbata dupa adeziunea Romaniei la UE.
Uniunea Europeana a adus prosperitate pentru multi romani, a scos din saracie pe unii conationali care altfel ar fi muncit pe nimic (si deci ar fi fost condamnati la saracie), a impus reguli de functionare si corectitudine (pe care diriguitorii nostri se chinuie sa le incalce).
Iar banii proveniti de la UE pentru Români nu pica de undeva din cer: contribuabilul francez, cetateanul german, olandez, ….platesc pentru drumuri in Romania, sau pentru restaurarea monumentelor, pentru spitale romanesti si asa mai departe.
( in paranteza fie spus, nu sunt in stare autoritatile romane si ia banii pusi pe tava de ceilalti europeni).
In realitate, contribuabilul european face ceea ce nu face BOR: pune umarul sa scoata Romania din saracie , sa aduca bunastare, SA AJUTE romanul de rand.
Din cauza asta panicheaza latura filetista din BOR: românii trebuie sa ramana prosti si saraci, ca daca ies din saracie si se lumineaza putin, isi dau seama ca nu au nevoie de BOR. Si cine le mai pupa lor mainile, si le mai putinii bani pe care ii au la Biserica.
In Europa vestica, rolul bisericilor e strict spiritual, ne-materialist, fara putere decizionala in stat/societate. Statul occidental isi ajuta ajuta proprii cetateni, le furnizeaza asistenta si tot ce au nevoie, fara sa ceara nimic in afara de plata impozitelor si corectitudine.
Ultra-ortodocsii din BOR n-au chef sa-si piarda de aceeasi maniera influenta si puterea pe care o detin inca in Romania. Trebuie deci mentinute cu orice pret religia in scoli, broboada in capul femeilor, supunerea si ascultarea fata de preot, credinta care salveaza din pacat, saracia… ca nu cumva romanii sa devina prea prosperi si prea independenti de BOR.
Nu degeaba Sosoaca agita icoanele la Bruxelles si urla pe culoarele Parlamentului: » in god ui toast »: latura filetista BOR a inteles ca pericolul pentru privilegiile lor vine de la UE.
Deci, haideti sa-i intoxicam pe români cu cât de criminala este UE asta, hai sa scoatem patriotardismul de la naftalina ( cine-l reprezinta mai bine decat miscarea legionara) si hai sa ne apropiem de Rusia si sa facem ca ei, ca Biserica Ortodoxa Rusa, ia uite ce putere colosala a castigat dupa caderea comunismului!
Deci Rusia, nu UE.
Totul e la vedere si simplu de inteles.
Banescu nu e progresist.
Este. Din unghiul de vedere bisericesc « traditional » ( ca nu spun habotnic) este un progresist. Se vede de la o posta, dupa dusmanii pe care si i-a facut.
In pandemie, i-a indemnat pe romani sa asculte de Medici ( ne amintim habotnicia ultra-ortodocsilor cu potirul sfintit si lingurita care nu transmite covidul) si a combatut fake-new-surile cu solzii de peste si vacinurile facute din foetusi umani, propagate de unii confrati inter-ale religiei.
Banescu e acuzat de ultra-ortodocsi ca relativizeaza fumatul si avortul, pacate considerate de traditionalisti ca find capitale. E enorm in spatiul ortodox, un preot care spune ca avortul se justifica uneori ( in caz de viol, de exemplu).
In cazul homosexualitatii, Banescu a afirmat, scandalizand habotnicii, ca homosexualitatea e existat dintotdeauna, inca de pe vremea lui Hristos si a salutat decizia Papei de a-i binecuvanta si pe acestia. De altfel, Banescu e un ecumenist, care doreste apropierea de catolicism si un Paste la o data comuna, ceea ce ii face sa urle pe ultra-ortodocsi care-i detesta organic pe « papistasi ».
Lista poate continua, de la sustinerea Ucrainei, la eliberarea femeilor de vechile precepte de « nesfintenie « fizica, criticile fata de politicienii ipocriti religios etc.
Din pacate aveti dreptate. Cred ca articolul a fost scris din frica. Cine a fost ales patriarh in Bulgaria? Cum e posibil ca pe bordul bombardierilor sa stea cusma de mitropolitul in miniatura si teancul de cruci peste muschii umflati cu steroizi? Pe cine valideaza azi o institutie, pe care o vad urmand niste legi nu niste karme, daca nu chiar astfel de specimene? Vezi toate exemplele de vrednic este.
Cu mare parere de rau vad o institutie ca oricare alta, cu interese cat se poate de pamantesti, prea inalt pamantesti. Nu trebuie generalizat dar chiar un preot zicea in predica ca erau inainte 9 buni si unul rau iar azi e invers. Poate ca ortodoxismul a intrat iar in catacombe.
Cea mai mare investitie e in educatie, si nu neaparat in toaleta scolii. Si ei au esuat sa conttibuie, au esuat sa fie nepartinitoari.
Treaba asta cu avortul, de exemplu. Ce-ti mai pasa de copilul nenascut daca ala care se naste nici nu creste bine ca intra in tocatorul social tampit cu ajutotul tuturor institutiilor, e nevoie de carne de tun si nu avem curaj sa o zicem pe sleau?
E o ciocnire intre ochi pentru ochi si iertare? Dar cainta mai mare decat pacatul e o adevarata pilda pentru toti, de ce sa nu aflam prin ce se fac vrednici cei trei pe care nu-i judecam noi, ce greseli au facut si cum s-au cait?
As spune ca cei ce contesta contesta mai degraba pe cei ce propun, si se tem. Conteaza cine sunt cei ce contesta atat timp cat ceea ce spun este adevarat? Este adevarat? Nu stim nimic despre cei trei , poate ne lumineaza autorul articolului.
Români, creștini, oameni curați!
Vă amintiți de unul Nicolicea. Parlamentar român. Creștin!? Român!?
Mă îndoiesc. Acest om (!?) a pus în Legea Colaboratorilor cu Securitatea un amendament prin care dosarele preoților erau excluse din această Lege.
Atât. Vă rog ghidați-vă în răspunsuri după dictonul latin NON MULTA SED MULTUM.
Mulți fraieri au mai pus botul la trucajul securist cu biserica strămoșească 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Credeam că perioada tristă a comisarilor sovietici a trecut demult, dar Institutul Elie Wiesel nu ne lasă s-o uităm.
Ce utilitate mai are acest asa-zis „institut”? Nici una, solicităm desființarea.
Vorbeste in nume propriu. TU soliciti desfiintarea, nu poti vorbi in numele tuturor românilor.
Institutul Wiesel are un rol de restabilire a istoriei, Wiesel a fost un român de-al nostru, din Sighetu Marmatiei, deportat in lagarele naziste de carte Antonescu, premiu Nobel pentru pace.
Institutul Wiesel, prin filiala sa bucuresteana are meritul de a restabili istoria adevarata, aia care deranjeaza falsii patrioti, cea care dovedeste cu probe istorice si stiintifice ceea nu vrem sa acceptam din istoria noastra ca popor: ca Românii, acest neam blajin si primitor a numarat in randurile sale numerosi monstri care au ucis fara mila zeci de mii de evrei. Ca armata româna a fost capabila sa masacreze zeci de mii de evrei in timpul celui de-al 2lea razboi mondial, pe teritoriul sau si in afara granitelor sale ( vezi masacrul de la Odesa din 1941, sau cele din Transnistria despre care vorbeste autorul articolului).
In una din zile, va trebui sa facem ce au facut toate tarile civilizate: va trebui sa ne infruntam istoria, sa ne asumam ororile trecutului, pentru ca in realitate un exista neam cu trecut nepātat pe lumea asta, si Românii nu fac exceptie.
Doar Rusii cred asta despre ei insisi, intr-o distorsionare si rescriere a istoriei operata de Putin si ideologii sai.
Wiesel a fost deportat de unguri, nu de Antonescu nici de Romani.
Sighetul Marmatiei a fost ocupat de unguri.
Vai de mama istoriei pe care ne trimiti tu sa o invatam.
Absolut penibil.
Lamurit si cu tine. Done and out!
@Dunn are dreptate, plus că Wiesel a aruncat în cîrca României toate victimele evrei (400.000) inclusiv pe cei deportați sau uciși de stăpânirea ungara din Transilvania. De ce Wiesel n-a spus nimic de asta cind a fost in Romania? Pentru ca ar fi întrat în conflict cu puternicul lobby maghiar din SUA.
Prea mulți urechii își dau cu părerea pe aici.
Iar vorbești din referate? Asta-i tot ce știi despre Odesa? Știai ca acolo a fost atentatul împotriva Cartierului general al Armatei romane de la Odesa? Știi citi militari romani au murit acolo? Știi cine au fost atentatorii? Mai citește, vorbești în stilul judecatoarelor tocilare care fac de rîs justiția româneasca. Prezinți părți de adevăr amestecate cu închipuirile tale, cum ar fi ca Armata romana a ucis zeci de mii de evrei. Nu ai credibilitate.
Serios?
Plin de negationisti si de revizionisti ofensati pe aici.
Foarte bine, ungurii i-au trimis in lagare pe evreii din nordul Transilvaniei ei sunt responsabili.
Dar statul român, care a ocupat Transnistria, care a constituit si administrat singur, independent de Germania nazista, lagarele mortii de pe teritoriul Ucrainei de azi, e responsabil sau nu, dupa parerea voastra, de exterminarile in masa?
Ati auzit, frumosilor, de lagarele romanesti de la Bogdanovka, Berezovka, Dumoanovka, etc? De prefectul Isopescu si satrapii lui?
Astea cum le mai « justificati »? ( daca in ochii vostri, moartea a aprox. 100 militari români la Odesa, ucisi de Armata rosie, justifica moartea a 22000 de evrei ( femei, copii, batrâni)
« Nu ai nicio credibilitate », nu mai spune, Babacule.
Maresalul Antonescu insusi a recunoscut in timpul procesului sau masacrul de la Odesa. Ordinele si corespondenta intre Antonescu si administratia romaneasca din teritoriile ocupate stau marturie in arhive. Da’ pentru revizionistii nostri, totul e o facatura, nu-i asa?
Câteva lecturi recomandate pentru tine, Babacule. Si o marturie in direct, de la cine a vazut si trait masacrele. Hai, ca poti!
https://www.ushmm.org/m/pdfs/20080725-romania-commission-postwar-romanian.pdf
http://www.inshr-ew.ro/ro/files/Raport%20Final/Raport_final.pdf.pdf
https://fr.scribd.com/document/384043745/Holocaustul-in-Romania-Radu-Ioanid
https://www.youtube.com/watch?v=UO8sBTo_Vmo
@Mj
Tovarase kaghebist, delirezi.
E război murdar anti-creștin, anti-românesc !
Câți criminali nepocăiți dintre activiștii sioniști sunt „legende” ale unui stat totalitar, lumini ale „institutului” wiesel ??
este un oportunist scolit, atat. Ocoleste orice il atinge personal.
Nu este. Voi aveti cate o teorie si gresita si ridicola despre oricine nu e de acord cu trollul suprem userist.
In fapt trebuie sa existe un singur criteriu. Binele poporului Roman. Criteriu pe care voi il refuzati aberind presupuneri despre cel ce va contrazice.
Puteti urla securitate, militie, comunisti, Ceausescu, Puzzin pana nu mai puteti. Pentru ca toate chestiile astea sunt absolut ridicole. Si atunci ce sa va raspunda oamenii?
De fapt nici macar nu cred ca sunteti chiar sanatosi la minte. Paranoia este prima chestie pe care o sugerati. Si apoi NPD cu accente ASPD – nu toti dar cu siguranta „cativa” dintre voi. Altii se comporta ca niste elevi abuzati psihic. Ce sa vi se raspunda si cum? Cand voi aveti nevoie de doctor.
Dreapta judecata si echilibrul sunt intampinate cu mascari. Daca vi se raspunde creativ tot cu mascari incepeti sa cereti cenzura. Primul simptom de NPD. Ipocrizia si dublul standard.
Concluzia mea este ca USR este un partid de extrema stanga, fara ideologie si fara sistem economic declarate pe fata. Esenta USR sunt tehnicile subversive si provocatoare, cu o doza zdravana de manipulare si paranoia. Un partid care a inselat electoratul pozind in ceva ce nu este nu va fi, si nici nu a avut intentia sa fie.
USR = LGBTQ+extrema stanga+tradatori.
Cei cativa rataciti si pacaliti, ca si mine, si-au, sau isi vor revizui cat de curand atitudinea fata de USR. Si asta numai cu ajutorul vostru. Pentru care trebuie sa va multumesc.
Ca si AUR, SOS, nici USR nu trebuie sa ajunga la putere, cele trei organizatii fiind periculoase pentru poporul Roman si pentru Statul Roman.
Am auzit că după europarlamentare USR a mai scăzut 1-2 procente. La mai mare!
Eu, in umila mea parere, vreau dictatura de muiere!
Caci va intreb, fara pricina, ce e un stup, fara regina?!
Dar nu Lasconi, nici Sosoaca, ci una zvelta – padureanca!
Sa tina sceptrul intr-o mana, iar in cealalta… o teapa buna!!!
Versuri bune, dar sa ne pazeasca zeii. Am avut-o pe Lenuta de ne-a nenorocit, si l-a dus pe barbasu’ in fata plutonului de executie, in zi de Craciun.
Tot mai bine fara dictatura, muiereasca sau nu.
Articolul asta este abuz psihologic si spalare pe creier pentru a forta acceptarea unor vini imaginare. Asta e o morala bolnavicioasa de tiip religioasa, culmea, specifica tocmai crestinismului pe care se presupune ca l-ar combate.
totus ar trebui introduse si ceva oprelisti, macar maximum un comentariu pe zi. Altfel te vei trezi cu toti comentatorii Cotidianului pe cap.
Buna idee.
@Plici
Pai de ce sa nu fie buni cei trei? Ii urau pe Romani, au facut tot ce au putut sa rastoarne oranduirea, iar doi dintre ei au fost executati pe vremea lui Yezhov, daca nu ma insel. La epurari. Foarte buni. Poate si Yezhov, Yagoda. Alexander Mikhailovich Orlov da, da foarte bun.
Saul Bruckner era doar un burghez rosu, casatorit cu sora sefului strajerilor – Isidorovici, bine ancorat in camarila regala. Bine hranit si invatat cu aspectele fine ale traiului intr-o capitala Europeana. Fie si pe timp de razboi. meh…
Spre deosebire de Marcel Pauker care a dat traiul bun si palatul de familie din Bucuresti doar ca sa ajunga in fata plutonului de executie pe mana iubirii vietii lui. Sadica tovarasa Ana Rabinsohn. Ura pentru poporul Roman care ii facuse bogati, si dragoste pentru o nebuna sadica. Asta este. Tot la epurari tot de mana lui Yezhov. Numai bun de sfant.
In fine. Personaje si personaje.
Inainte ca „institutul” sa acuze pe cineva poate ar fi bine sa lamureasca implicarea unora in destabilizarea statului roman si genocidul antiromanesc. Sau anti ukrainian de ex.
Institutul nu e in stare sa spuna ca Ungaria a deportat evreii din Ardealul de Nord, jucand un joc foarte urat al confuziei.
Institutul nu e in stare sa spuna cati evrei au fost omorati in URSS cu participarea lui Yezhov de exemplu. Sau cati evrei polonezi au fost omorati la Katyn, de exemplu. Caci boshevismul si URSS trebuie aparate cu orice chip.
Sunt chestii urate, complicate ce sunt trecute cu vederea.
Pur si simplu nu te poti pune in postura de etern acuzator. Nu e institutul respectiv nici Tribunalul de la Nuremberg (care nu a acuzat Legiunea). Iar o crima este o crima indiferent cine este victima si cine este criminalul. Si mult prea multi Romani au fost victime la randul lor! Prea multi!
Acesta nu e un atac la cei trei preoti care NU AU OMORAT PE NIMENI sau la BOR. E un atac la adresa poporului Roman.
Ma intreb in ce masura operatiunea nu a fost ordonata de la Moscova. Romanii cei antisemiti si fascistii ce trebuie bombardati nuclear.
Și eu cred că Institutul Elie Wiesel face jocurile Moscovei. Scopul lor coincide cu scopurile kaghebiste: divizarea societății, inducerea unui sentiment de vinovăție și în final „divide et impera”.
Exact. Ceea ce sperie e naivitatea romanilor.
Sunteti dusi cu sorcova, baieti. Care « vinovatie »?
Institutul Wiesel spune clar ca nu atribuie nicio vina poporului român, si ca responsabilitatea pentru holocaustul din România o poarta statul fascist-legionar din perioada 1940-1944.
Dictatura legionara pe care au sustinut-o public, cei trei noi sfinti controversati.
Ba da. Vina colectiva, pedeapsa colectiva, si inveninarea relatiilor dintre oameni. Exact indicatiile KGB.
Uita-te la tine. Spui enormitati si astepti ca altcineva sa demonstreze ca sunt false. Mai bagi doua epitete si s-a terminat argumentatia.
Ciudat ca nu te-a deranjat cand un scelerat numeste Romania satra buna de sters de pe harta. Nu te-ai aratat deranjat.
Apoi ceri cenzura. Ce mai poate fi discutat si mai ales de ce?
Tu esti ala care vorbesti fara probe, argumente sau dovezi. Iti prezinti propriile suspiciuni ca fiind adevarul absolut.
Eu ti-am pus in integralitate raportul Wiesel pe site, cateva sute de pagini, negru pe alb, in care institutul aduce dovezi istorice si spune ca dictatura fascista poarta vina, nu poporul român, cu atat mai putini poporul român al zilelor noastre, care nu are nicio vina pentru ce a facut Antonescu la vremea lui.
Ce spui tu sunt elucubratii. Istoria e istorie, faptele sunt fapte, indifferent ca tu le crezi sau le accepti, sau nu. Esti liber. Nu-i crede pe istorici, nu crede arhivele, asta nu schimba cu nimic, nici istoria, nici viata celorlalti. Fa cum ti-e bine, prietene 🙂
Numai bine!
Mai tovarase @MJ, inceteaza cu prostiile. Pentru tine raportul „institutului” este demn de luat in serios? Aia scriu ce li se dicteaza, indiferent cine le dicteaza, evreii, rusii, americanii etc. Ti-am spus si de Wiesel ca era un om duplicitar. Ti-am spus ca tot „institutul” lucreaza duplicitar, ei se leaga de romani dar nu se leaga si de unguri. Ce au facut ei cind Miklos Horty a fost adus si inmormintat din nou in Ungaria cu mari onoruri si chiar si astazi este considerat un mare erou in Ungaria? De ce acum „institutul” nu zice nimic de comandourile paramilitare ucrainene care in vremea razboiului ucideau evrei in masa (cel putin 50.000) la margine de localitati ca sa-i „ajute” pe nemti? Nu vezi ca totul este un scenariu jegos menit sa-i puna cu botul pe labe pa romani? Deviza lor este „dati in romani ca astia suporta orice”! Greu de cap…
Ai mare și multă dreptate !!
Pentru Babacu:
A propos de Miklos Horthy: extras din Yadvashem:
« Când Ungaria a intrat în război împotriva Aliaților, aproape 20.000 de evrei din Kamenetz-Podolsk cu naționalitate poloneză sau sovietică au fost predați germanilor și uciși. Faza de exterminare, însă, nu a început în Ungaria decât puțin mai târziu, după invazia germana asupra Ungariei din martie 1944. Până atunci, Horthy a refuzat să cedeze presiunilor lui Hitler pentru a-i preda pe evrei. Ungaria găzduia atunci peste 800.000 de evrei, datorită anexării anumitor regiuni din Slovacia, România și Iugoslavia. În mai 1944, au început deportările la Auschwitz. În doar opt săptămâni, aproape 424.000 de evrei au fost deportați la Auschwitz-Birkenau. «
Extras din biografia lui Horthy si un rapel istoric:
« În 1942, Horthy și prim-ministrul său Miklós Kállay au început negocieri secrete cu aliații anglo-americani la Lisabona, Berna și Istanbul: delegația maghiară condusă de Albert Szent-Györgyi s-a întâlnit acolo în secret cu britanicii. Aceste negocieri au devenit cunoscute și naziștii au început să nu aibă încredere în Horthy.
La 19 februarie 1942, fiul amiralului Horthy, István Horthy, a fost ales regent adjunct (fără drept de succesiune a tatălui său) pentru a-l ajuta pe acesta din urmă în funcția sa. Naziștii nu au vazut cu ochi buni aceste alegeri și Joseph Goebbels a notat în jurnalul său că aceste alegeri au fost „o mare nenorocire”, pentru că „fiul lui Horthy este chiar mai filosemit decât tatăl”. Pe 20 august 1942, avionul lui István Horthy s-a prăbușit la scurt timp după decolare, probabil sabotat de naziști.
Pe 18 aprilie 1943, Hitler l-a întâlnit pe Horthy la Castelul Klessheim, lângă Obersalzberg, și i-a reproșat măsurile slabute anti-evreiești din Ungaria.
La 17 martie 1944, Hitler l-a chemat din nou pe Horthy la Klessheim: el dorea ca acesta din urmă să se implice mai mult în efortul de război și să accepte ocuparea Ungariei de către trupele naziste. Horthy a refuzat să semneze, dar Hitler anticipase în orice caz reacția regentului: la 19 martie 1944, în timp ce Armata Roșie continua să înainteze în Ucraina, Wehrmacht-ul l-a răsturnat pe premierul Kállay favorabil Aliaților și a instituit încă trei zile mai târziu un guvern complet aservit germanilor condus de Döme Sztójay, până atunci ambasador la Berlin. Adevarata putere a trecut în mâinile germanilor, reprezentați de Edmund Veesenmayer.
Între 15 mai și 8 iulie 1944, peste 430.000 de evrei au fost ghetoizați și apoi deportați în lagăre de exterminare conform directivelor lui Eichmann cu ajutorul jandarmeriei maghiare. Miklós Horthy s-a opus apoi acestor deportări, opunand veto-ul sau la începutul lunii iulie 1944.
În urma loviturii de stat din 23 august 1944, România a părăsit Axa și a declarat război Ungariei și Germaniei. De asemenea, s-a lăsat ocupata de Armata Roșie care s-a apropiat în scurt timp de granița cu Ungaria. Horthy a dizolvat guvernul, a declarat sfârșitul ostilităților și a început negocierile cu sovieticii. Câteva săptămâni mai târziu, al Treilea Reich a lansat Operațiunea Panzerfaust în timpul căreia un comando condus de Otto Skorzeny l-a răpit pe un alt fiu al lui Horthy și l-a forțat pe acesta din urmă să-l numească pe Ferenc Szálasi ca nou prim-ministru înainte de a abdica. Horthy este apoi obligat să-și retragă declarațiile și să abdice.
Horthy și-a petrecut sfârșitul războiului într-o închisoare aurita din Bavaria unde americanii l-au găsit la 1 mai 1945, la sfârșitul conflictului.
După război, Republica Populară Federală Iugoslavia a cerut ca Horthy să fie judecat ca criminal de război. Aliații au refuzat și el a fost în schimb eliberat. A plecat în exil în Portugalia unde Salazar l-a primit la Estoril, într-o frumoasă vilă apropiată de cea a lui Carol al II-lea, regele detronat al României. A murit acolo la vârsta de 88 de ani, în 1957.
Și-a scris memoriile, Ein Leben für Ungarn (O viață pentru Ungaria) în timpul exilului său. El explică că nu a avut niciodată încredere în Hitler, dar își justifică abordarea de alianță prin amputările Tratatului de la Trianon (1920) care au dus la pierderea a 72% din teritoriul maghiar în 1918 în beneficiul Austriei, Cehoslovaciei, României și Iugoslaviei.
Horthy a avut patru copii (Miklós fils, István, Magda și Paula). Doar Miklós îi supraviețuiește.
La 4 septembrie 199332, rămășițele lui Horthy au fost repatriate în satul natal Kenderes din Ungaria, conform ultimelor sale dorințe. »
@Babacu: pentru commandourile paramilitare ucrainiene, cauta singur.
O zi buna!
Fii convins ca am cautat si am gasit, dar ma bucur ca in sfirsit ai inceput sa te documentezi. O sa vezi ca variantele oficiale nu intotdeauna corepund cu variantele reale care s-au intimplat.
P.S. despre comandourile ucrainene exista si un documentar facut de BBC, dar nu numai comandouri ucrainene ci si lituaniene si croate.
… sau National Geografic, nu mai retin exact dar sigur exista, eu l-am urmarit.
… dar nu stii chiar totul despre Horty: incepind inca din 1920 in Ungaria au for adoptate mai multe legi antisemite. In toata perioada inrebelica evreii au fost discriminati in Ungaria. Multe se mai pot spune, dar „institutul” se face ca nu stie.
Discriminare nu e echivalent cu exterminare in camerele de gaz.
Institutul Wiesel studiaza pogromurile impotriva evreilor, exterminarea in masa.
Ca ne place sau nu, Horthy à facut ceea n-a facut Antonescu: a refuzat sa-si puna semnatura si sa trimita la moarte pe co-nationalii evrei. I-a livrat lui Hitler pe cei alta nationalitate, dar nu pe evreii unguri.
Mare diferenta fata de Antonescu, care, fara sa i-o ceara nazistii, a initiat « curatirea terenului » in Moldova, sudul Transilvaniei si in teritoriile transnistrene cucerite de armata româna.
Nu degeaba spunea Hitler despre Antonescu ca este cel mai fidel dintre aliatii sai: pe el n-a fost nevoie sa-l forteze sa ucida evrei, din pacate.
Asta e!
Iar vorbești enormități. Se vede că îți trebuie încă multă documentare. Antonescu a făcut greșeli dar a refuzat sa trimită trenuri cu evrei la Auschwitz. Nici un tren n-a plecat din România către Auschwitz. I-a trimis în Transnistria unde mulți au murit de lipsuri și boli. Dar nu gazati. Coordonatorii acestor acțiuni au fost germanii, dar acum e mai comod sa se pună totul în seama lui Antonescu. Asta nu-l absolvă însă pe Antobescu de greșelile lui, dar el a fost mic copil pe lingă Horty și regimul sau, care și în ultimele zile ale războiului (aprilie-mai 1945) au trimis trenuri cu evrei.
@Babacu: tu stii sa citesti?
Cum putea Horthy sa trimita trenuri cu evrei in aprilie-mai1945 daca a fost obligat sa abdice in 1944, din inchisoarea din Bavaria?
Ai citit mai sus ca Horthy a pierdut de facto puterea incepand cu 19 martie 1944, cand Ungaria a fost invadata de Germania? Eichmann i-a deportat pe evreii unguri, in ciuda veto-ului lui Horthy.
Cât despre Antonescu, acesta effectivement s-a opus lui Hitler, insa nu pentru a le salva vietile, ci pentru a rezolva singur problema. Tasteaza in google « armata romana Bogdanovka » sau Bogdanovca si ingrozeste-te.
O zi buna!
PS.: Istoria adevarata, Babacule, nu aia din manualele communiste!
Iar BOR și Mache Șpagoveanu jocurile cui ?….
Evident jocurile Rusiei.
Finantezi ambele tabere, le intarati una impotriva alteia.
Si cand s-au autodistrus vii ca eliberator si jefuiesti teritoriul. Iar papagalii raman ancorati in propriul delir.
Preotul Iosif Trifa a fost caterisit de sinodul BOR în 1937 pentru ca a refuzat să anexeze mișcarea Oastea Domnului,inițiată de el, mișcării legionare susținută la acea vreme de protopopul Orăștiei Ion Moța. Crezul pr.Trifa era că schimbarea neamului romănesc nu se putea face decât cu Evanghelia lui Hristos și nu cu pistolul. L-au caterisit și nu l-au îngropat până nu au rupt hainele clericale de pe el.
Despre el nu se pune problema canonizării pentru că a rămas incomod prin solicitarea lui ca toți clericii să se pocăiască și să se întoarcă la Hristos.
https://historia.ro/sectiune/general/oastea-domnului-sectantii-ortodoxiei-583330.html
Nu se spune o vorba despre Legiune. Ci despre frictiunile cu Nicolae Bălan. Aveti o sursa pentru ce sustineti? Multumesc.
Vedeți „Preotul Iosif Trifa – o viața de propovăduitor al lui Hristos” pr
.Gheorghe Gogan. Editura Traian Dorz -Simeria 2008.
Concedierea nepotului său Viorel Trifa de la redacți foilor Oastei Domnului este concludentă.
Multumesc. Era interesant ceva din afara Ostii Domnului, dar am sa caut cartea.
Interesanta informatia pentru ca subliniaza si mai tare ca nici macar nu vorba de legionari ci de o ura definitiva anti-romaneasca, indiferent de orientare sau faptele reale.
Am o nedumerire: de cand isi permit necrestinii, in aceasta speta evreii sau ateii, sa dicteze crestinilor pe cine canonizeaza sau nu. Necrestinii nu au decat sa nu ii considere sfinti. Este o decizie strict a crestinilor. Este cunoscut, din Evanghelie, ca Dumnezeu a iertat talharul de pe cruce care s-a cait pentru pacatele sale si l-a mantuit. O viata de pacate a talharului, i-a fost iertata acestuia pentru un moment de pocainta adevarata. Orice persoana bine intentionata stie ca un om nu poate fi judecat dupa anumite fapte, vorbe, scrieri, dintr-un anumit moment al vietii sale. Doar Dumnezeu stie viata, pocainta, gandurile si sfarsitul unui om. Pocainta este publica sau nu.
In plus, acest institut nu face decat sa fie tendentios. In mintea lor, nationalismul este sinonim cu extremismul. Chiar daca sunt si nationalisti extremisti, nu putem reduce totul la o generalizarea puerila sau… rau intentionata. Nu mai vorbesc de asa-zisele atrocitati comise de romani. Vorbim de ce s-a comis pe teritoriul acestei tari de ocupanti straini. Iar „specialistii” institutului cunosc adevarul. Doar ca, daca l-ar exprima public, si-ar pierde avantele: pecuniare, de imagine etc.