vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaRusia încearcă febril să-și refacă stocurile de armament, dar la o calitate...

Rusia încearcă febril să-și refacă stocurile de armament, dar la o calitate mult mai scăzută. Prețul plătit: neglijarea și prăbușirea totală a infrastructurii civile

-

Kurt Campbell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA, a anunțat că „Rusia s-a reconstituit aproape complet din punct de vedere militar” după pierderile teribile suferite în cei peste doi ani trecuți de la invadarea Ucrainei. Acest lucru a fost posibil prin scăderea calității noilor echipamente, trecerea industriei pe picior de război și tăierea aproape totală a banilor pentru infrastructura civilă, care a intrat în colaps și se prăbușește pretutindeni în țară.

Imaginile din satelit arată că depourile rusești pentru blindate, golite spre sfârșitul anului 2022, sunt acum din nou populate. Se creează noi unități militare și a crescut uriaș producția de drone.

Ceea ce se vede într-un anumit fel din satelit arată altfel de la nivelul solului. În depozite, tancurile T-72 din 2022 au lăsat locul unor modele mult mai vechi, de tip T-62 sau chiat T-55. Mașinile blindate de la început sunt înlocuite acum cu vehicule civile, fără blindaj.

În ansamblu, însă, Rusia continuă să surclaseze Ucraina ca resurse.

- Advertisement -

Războiul n-a însemnat doar pierderea a sute de mii de militari cât de cât instruiți și înlocuirea lor cu alții fără experiență, ci și sacrificarea condițiilor de trai ale populației civile. Pretutindeni în Rusia, infrastructura se prăbușește. În foarte multe orașe, salubrizarea a fost sistată. Neîntreținute, podurile se prăbușesc, iar digurile se sparg, lăsând locul unor inundații devastatoare. Banii pentru despăgubirea sinistraților au fost tăiați. Astă-iarnă, lipsa pieselor de schimb a dus la oprirea centralelor termice în numeroase orașe, pricinuind suferințe aproape insuportabile populației când afară termometrele arătau -20 până la -30 de grade Celsius. Fabricile civile își încetează activitatea, iar transportul în comun și liniile aeriene sunt tot mai greu de menținut.

Bloggerul militar care publică sub pseudonimul Tatarigami – de fapt, un fost ofițer ucrainean din serviciile de informații – a scris o analiză pornind de la remarca oficialului american Kurt Campbell.

Vă prezentăm traducerea textului publicat de acesta pe Twitter.

„Forțele rusești au trecut printr-o transformare, dobândind noi drone și echipamente de război electronic, dar și o experiență valoroasă. În același timp, au pierdut zeci de mii de vehicule, precum și ofițeri și soldați experimentați“

- Advertisement -

„Frontelligence Insight a observat cu sârguință forțele rusești, componența acestora și resursele disponibile. Am dori să împărtășim câteva puncte importante:

Deși este adevărat că Rusia își reconstruiește în mod constant forțele și încearcă să înlocuiască pierderile, inclusiv prin recrutarea de personal nou și crearea de noi unități și districte militare, realitatea diferă semnificativ de ceea ce apare pe hârtie.

Frontelligence Insight a monitorizat îndeaproape mai multe unități rusești și a observat o problemă care a devenit mai evidentă începând cu 2023 și continuă să se agraveze în 2024: blindatele pierdute sunt înlocuite cu vehicule civile, cum ar fi camioane, camionete și alte vehicule neblindate.

Am documentat dovezi ale înlocuirii tancurilor T-72 cu diferite modificări cu T-62 și T-55 în cel puțin o unitate de tancuri. Deși nu cunoaștem situația în toate unitățile, înregistrările video ocazionale cu T-55 și T-62 în diferite zone sugerează că acesta nu este un caz izolat.

Potrivit Oryx, de la începutul invaziei, numărul vehiculelor pierdute (de Rusia – n. red.) a depășit 15.000 în jurul datei de 2024/03/24, inclusiv 2.856 de tancuri, 135 de elicoptere, 106 avioane și 20 de nave. Rusia nu poate înlocui un asemenea număr în doi ani, în ciuda moștenirii sovietice.

În mod corect, Rusia încă păstrează un avantaj față de Ucraina în ceea ce privește înlocuirea și substituirea, deoarece Ucraina a primit înlocuiri minime începând cu 2023, iar producția sa internă, deși s-a îmbunătățit semnificativ, este încă în urmă în ceea ce privește satisfacerea nevoilor din prima linie.

În ciuda pierderilor suferite la nivelul vehiculelor terestre, navale și aeriene, Rusia și-a extins serios arsenalul de UAV (drone), potențial unul dintre cele mai numeroase din lume, format din sute de mii de drone tactice de recunoaștere, sinucigașe și de bombardament.

Cu toate acestea, unitățile nou formate nu primesc vehicule conform structurii lor organizatorice, semănând uneori mai mult cu unități de pușcași decât cu unități motorizate sau mecanizate. Mai mult, în timpul bătăliei de la Avdiivka, nou formatul al 25-lea CAA (Armata a 25-a Arme Combinate – n. red.) a trebuit să își transfere echipamentul către Armatele 2 și 41.

Având în vedere cele de mai sus, forțele rusești au trecut printr-o transformare, dobândind noi capacități UAV și EW (drone și echipamente de război electronic – n. red.), dar și o experiență valoroasă. În același timp, au pierdut zeci de mii de vehicule, precum și ofițeri și soldați experimentați

Rusia va avea nevoie de mai mulți ani pentru a-și reconstrui armata. În plus, având în vedere experiența acumulată în invazia Ucrainei, forțele sale de după 2022, organizate anterior în unități BTG (Grupuri de Batalioane Tactice – n. red.), vor arăta foarte diferit – mărimea și compoziția viitoare vor depinde de rezultatele războiului.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Am ajuns în situația Greciei: cel mai mare deficit și cea mai mare inflație din UE! Ultimul trimestru din 2023 s-a terminat cu minus 6,9 miliarde de euro

Comisia Europeană a blocat și a treia tranșă din PNRR. 2,7 miliarde de euro sunr „în aer” din cauza refuzului Guvernului PSD-PNL de a face reforme

Șoc: regimul Iohannis-PSD le cere românilor să nu se îmbolnăvească în ultimele trei luni ale anului! Casa Națională de Asigurări de Sănătate are bani doar până în septembrie

Mârlanul Turcescu despre Clotilde Armand: „nenorocită”, „împuțită”, „mitomană”, „scârbă ordinară”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -