vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaÎncă un mit distrus. Celebrele rachete hipersonice Zirkon, care zboară cu de...

Încă un mit distrus. Celebrele rachete hipersonice Zirkon, care zboară cu de 9 ori viteza sunetului și au fost prezentate de Putin ca „invulnerabile”, au fost doborâte în Ucraina de sistemele americane Patriot

-

Sistemele Patriot folosite de ucraineni au doborât luni două rachete hipersonice Zirkon lansate de ruși asupra Kievului. Acest eveniment demontează unul din ultimele mituri ale propagandei rusești cu privire la „armele-minune“ puse la punct de industria de armament a Kremlinului. Kinjal, celălalt tip de rachetă hipersonică, fusese doborât încă din toamna anului trecut.

Zirkon zboară cu fenomenala viteză Mach 9, adică 11.040 kilometri/oră (de 9 ori viteza sunetului) și este imposibil de interceptat câtă vreme se află pe traiectorie, după ce a fost lansată. Dmitri Medvedev, omul de încredere al lui Putin, a început să amenințe Occidentul cu acest tip de rachete (care au rază de acțiune de 1.000 de kilometri și pot transporta încărcături nucleare) încă din 2022.

Numai că racheta 3M22 (Zirkon în terminologia NATO) are, ca și Kinjal, această slăbiciune: e nevoită să-și scadă viteza în ultima parte a traiectoriei, când începe să coboare spre țină. Acesta e momentul când interceptorii lansați de sistemele Patriot modificate de ucraineni le distrug.

Datele rachetei hipersonice Zircon, care tocmai s-a demonstrat că nu e deloc imposibil de doborât

Și în această privință, regimul Putin seamănă foarte mult cu regimul lui Hitler din anii 1930-1940.

- Advertisement -

Propaganda nazistă a întărit moralul poporului, în ultimii ani, cu ideea apariției unor arme-minune care vor schimba miraculos soarta războiului. Dar nici tancurile (Panther și Tiger), nici rachetele (V-1 și V-2), nici armele antitanc (Panzerfaust și Panzerschrek), nici măcar celebrele avioane cu reacție Me-262 n-au reușit acest lucru.

Avioanele Messerschmitt 262 merită o atenție specială pentru că situația lor semăna cu cea pe care o au acum rachetele hipersonice ale lui Putin.

Inițial, aliații s-au speriat. Me-262 zbura cu peste 850 de kilometri la oră, o viteză fenomenală pentru anii ’40. Depășea cu peste 150 de kilometri la oră cele mai rapide avioane cu elice aliate.

- Advertisement -

Dar, curând, piloții aliați și-au dat seama de câteva lucruri. În primul rând, Me-262 erau nevoite să reducă foarte mult viteza la aterizare, ceea ce le făcea vulnerabile în acest moment. Multe au fost doborâte astfel, Mustangurile americane așteptau ca jet-urile nemțești să se apropie de aeroport, iar când începeau coborârea erau atacate.

Aceasta e și problema hipersonicelor lui Putin. Sistemele Patriot produse de americani începând de acum 40 de ani (anii 1980) au fost modificate și acum interceptează Zircon-urile despre care rușii spuneau că sunt vârful tehnologiei mondiale în materie de armament.

În această privință, experții occidentali au ajuns de mult la concluzia că toate armele produse de ruși au un „jack-in-the-box“, adică o „surpriză“ în interior. În traducere liberă, au defecte ascunse care sunt descoperite abia când se ajunge la proba practică.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

  1. „Celebrele rachete hipersonice Zirkon… au fost doborâte în Ucraina de sistemele americane”.
    Daca nu dati si o statistica cu cite au fost lansate si cite au fost doborite atunci textul asta nu are valoare. Ba mai mult suna mincinos. Din titlu se intelege ca toate rachetele Zirkon au fost doborite. Ori noi stim ca multe au ajuns la destinatie.
    Nu va desconsiderati audienta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -