duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăOpiniiO țară condusă de o juntă militară interlopă în stil feudal

O țară condusă de o juntă militară interlopă în stil feudal

-

Comasații propun tot soiul de interlopi. Păi și dl. gen. Ciucă, militar, vorba aia, acceptă ca orașele țării – București, Constanța – să fie conduse de interlopi?

Bineînțeles. Fiindcă România este precum o țară din America Latină, o țară condusă de o juntă militară interlopă în stil feudal. Exact ce e la ăia este și la noi. Exact contrabanda, securismul, mizeria, demagogia de acolo sunt și aici. Un pic mai vopsită aici situația fiindcă, deh, suntem la periferia Europei, însă aceeași situație în esență.

Cine nu vrea să fie condus de interlopi și de prostovani plagiatori (care, în mod evident, nu au cum să conducă ei ceva, ci alții îi conduc pe ei) are de ales între a pleca din țară și a vota opoziția democrată.

Eu, unul, sunt prea bătrân să plec din țară.

- Advertisement -

UPDATE: la Timișoara e aceeași situație, vedeți ce scrie presa despre Simonis!

***

„În anul 2007, PIB/loc. era 95% din media UE, iar consumul individual efectiv era mai mare decât media UE! – mai precis, 103%. Plecasem de jos, dar am parcurs un proces de convergență. Astăzi, însă, consumul individual reprezintă 78% din media UE; am regresat considerabil”.

- Advertisement -

Această informație este adevărată, dar se referă la Grecia!

Morala? Să nu ne mai lăudăm că a crescut PIB, că am depășit Ungaria, că mai avem un pic și prindem de coadă Japonia. Grecia, la vremea ei, făcuse exact același lucru, ba chiar mai tare decât noi. După care s-a ales praful. De ce? Fiindcă creșterea economică era nesustenabilă, bazată pe deficite uriașe și pe acumularea datoriei publice.

Bre, și economia lui Ceaușescu creștea, dar când a picat comunismul am descoperit cât de ineficientă era.

Ce naiba creștere economică e aia când trebuie să mărești birurile an de an? Ce stat în istorie a mărit birurile când economia mergea bine?! Hai, că nu suntem toți analfabeți!

8 COMENTARII

    • Vor să schimbe numele țării in Dacia Felix 😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃

  1. Timis s-a facut voia lui Grindeanu baricadatu’-ordonanta13, la fel ca la nerespectarea protocolului. Au gasit sacul de box in 60 de votanti penelisti. Pentru ca pot.

  2. Românii NU trebuie sa se mai lase pacăliți de acesti prostivani-plagiatori Fara nicio legătură cu realitatea economica.!
    Cele două partide PSD( fost PCR-FSN-PDSR) și PNL CARE au distrus țara cu totul au tupeul sa conducă in continuare neținând cont de faptul ca nici nu mai au majoritatea deci nu sunt reprezentativi.!
    Nenorocirea ca nu exista astazi un partid care sa reprezinte cu adevarat un program politic și economic care sa ducă la revigorarea economiei, capitalul străin practic a sufocat capitalul românesc.!
    Am spus-o și repet doar resursele in interesul tarii mai poate salva într-un fel aceasta țara.
    Cine poate salva Romania?
    Doar românii care sperăm sa meargă masiv la vot!
    Doamne ajută!!!!

  3. vrea alungarea romanilor tineri, locul lor sa fie luat de imigranti asiatici si din umbra papusarii de peste mari si tari, sa dea cu biciul.
    In filmul Columna, un sef navalitor spunea, imi place tara asta, are campii manoase, ape, paduri…
    Doar ca atunci traiau dacii, acum traiesc fugarii.

  4. Anghelica aproape ne obliga sa primim nu stiu cate zeci de mii, poate sute, de imigranti. Nu mai este nevoie. Prin plecarea tinerilor, forta de munca s-a diminuat drastic si chemam noi imigrantii, fara sa ne oblige nimeni, pentru a acoperi lipsa fortei de munca. Slava conducerii de 2 bani PSD-PNL. Sa nu uitati sa-i votati !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -