Procurorul Liviu Lascu, fostul șef al serviciului militar al DNA, dat afară după ce a pornit o anchetă care viza 6 ofițeri SRI, a rupt tăcerea. El a vorbit după ce fostul său șef, Marius Voineag, a pretins că l-a concediat nu din cauza dosarului deschis, ci pentru că ar fi condus prost direcția respectivă.
Liviu Lascu a menționat că, de când a venit șef la DNA, Voineag nu l-a evaluat niciodată, ca să poată spune dacă gestiona treburile bine sau rău. În schimb, afirmă că procurorul-șef al DNA a mințit în prezentarea cazului privind anchetarea ofițerilor SRI.
Marius Voineag dusese în derizoriu, într-un interviu acordat G4Media.ro, ancheta începută de Marius Lascu în cazul SRI, spunând că dosarul viza doi angajați, din care unul era civil, iar celălalt, „un plutonier“. „Dacă vrem să validăm teze eroice că cineva își asumă și-și fixează ca țintă un plutonier de la SRI, înseamnă că e OK, validăm tezele astea eroice. Dar din punctul meu de vedere, serviciul militar era prost condus“, a spus Voineag.
În replică, procurorul eliminat din DNA după ce a deschis ancheta privind fraudele de la SRI spune, într-o replică trimisă G4Media.ro, că dosarul nu viza „un plutonier“, ci 6 angajați, din care doi erau ofițeri superiori și făceau parte din conducerea serviciului secret. Lascu dezvăluie că frauda era de proporții: SRI plătise produse de 2,4 milioane lei (aproape 600.000 de euro), din care mai bine de jumătate nu au fost livrate!
Hăituiala împotriva lui Liviu Lascu a continuat și după concedierea de la conducerea structurii DNA. El a fost trimis la judecata disciplinară de către Comisia de Disciplină pentru trei postări pe Facebook care erau critice la adresa lui Klaus Iohannis și a șefului său de atunci, Marius Voineag. Postările datau din 2021, dar au fost invocate doi ani mai târziu!
Ceea ce prezintă procurorul Lascu arată cu totul altfel față de bagatelizarea încercată de fostul său șef.
Dezvăluirile procurorului Liviu Lascu
„Obiectul acestui dosar îl constituia achiziția de echipament pentru trupele de intervenție ale SRI, care s-a făcut prin semnarea unui acord cadru cu o societate comercială din București și a 3 contracte subsecvente cu această societate;
– suma totală achitată integral până la data de 31.12.2022 de către SRI a fost de aproximativ 2,4 milioane lei;
– au fost făcute plăți în baza unor documente de recepție semnate de angajați ai SRI care au atestat intrarea în întregime, în depozit, a echipamentului;
– din mijloacele de probă administrate în cauză (incluzând percheziții și ridicări de documente) a reieșit că până în luna martie 2023, o bună parte din numărul de repere achiziționate, mai mult de jumătate, nu intraseră în mod fizic în depozit;
– în cauză au fost cercetați în calitate de suspecți 6 angajați ai SRI, dintre care 2 ofițeri superiori (șefi ai unor compartimente și servicii), 1 subofițer și 3 angajați civili;
– suspecții fuseseră membri, pe rând, ai celor 3 comisii de recepție a echipamentului; în continuare, ar fi urmat să fie cercetați ofițeri din cadrul serviciului financiar și din conducerea unității, existând bănuiala legitimă că membrii comisiilor nu au acționat în această manieră din proprie inițiativă și fără știința șefilor lor.”
Dosarul a fost mușamalizat și închis după eliminarea procurorului Lascu. Acesta a explicat că totul s-a făcut cu complicitatea șefului DNA, procurorul Marius Voineag, acesta încercând apoi să și justifice acest lucru.
„Ceea ce precizează domnia sa (Marius Voineag – n. red.) despre inexistența infracțiunilor dacă «bunurile au venit, și au venit cu întârziere, după procedura achiziției», este de-a dreptul surprinzător, dacă nu șocant.
Carevasăzică, dacă anumite persoane atestă prin documente că echipamentul a intrat în întregime în gestiune, deși în realitate nu a intrat decât o parte, și alte persoane care au știut despre aceste aspecte au achitat întreaga sumă de bani, și nu corespunzător numărului de repere livrate efectiv, ele nu se fac responsabile penal, potrivit opiniei domnului Voineag, dacă peste câteva luni marfa este adusă, în completare.
Este surprinzător pentru o persoană având funcția domnului Voineag să nu știe că există un moment al consumării infracțiunilor, atât în cazul falsurilor, cât și al abuzului în serviciu, care în speța respectivă s-au produs la întocmirea actelor în fals, respectiv la luarea deciziei de efectuare a plății pentru marfa nelivrată.
O completare ulterioară (cu întârziere, ca să folosesc termenul domniei sale) poate fi luată în considerare doar ca o circumstanță atenuantă dar, nicidecum, ca o cauză de exonerare a răspunderii penale.
Cu alte cuvinte, dacă acesta a fost motivul clasării, atunci, el este unul profund viciat și nelegal iar circumstanțele adoptării acestei soluții trebuie să fie serios reanalizate”.
Procurorul Liviu Lascu a relatat că, în ziua în care a adresat un memoriu Secției de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a analiza modul în care a fost demis din DNA, a fost urmărit prin București.
„Cu totul întâmplător, în aceeași zi, am fost urmărit prin centrul Bucureștiului iar o fotografie în care eu mergeam pe stradă, în compania unui avocat, prieten de 25 de ani și vecin, care este și deputat, a apărut în «tabloide» online, însoțite de tot felul de comentarii absolut indecente. Ulterior, am aflat că cineva, nu vreau să precizez cine anume, făcea turul publicațiilor cu oferte de a publica acea fotografie ca pe ceva scandalos”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
E clar, si in DNA se inchid dosare la comanda. Domnul Voineag are ocazia sa se reabiliteze in perioada urmatoare. Asta daca intre timp nu-l dau pe el afara sefii de la SRI.
Romania, nu trebuie sa ne mai mire nimic. Se studiaza si se analizeaza crimele Revolutiei, Mineriadelor, jaful economiei, 10 August, etc, etc. Rezultate, zero.
In schimb se dau pentru aceasta nemunca salarii, pensii, prime, pensionari le 38 de ani, toate din imprumuturi si jupuirea amaratilor.
In 10 ani o sa mai fie in tara doar specialii si srilanchezii. Si aia cu haturile…
DACA SECURISTII NU AU DAT INCA LEGEA PRIN CARE SA NU MAI FIE JUDECATI DE „justitie” CI DOAR DE SEFI, ASTA NU INSEAMNA CU DE FACTO NU SE APLICA.