Dezvăluiri cutremurătoare continuă să iasă la iveală despre complicitatea instituțiilor ONU din Fâșia Gaza cu teroriștii Hamas și Jihadul Islamic. După ce, zilele trecute, s-a descoperit că 12 angajați ai ONU au participat direct la crimele comise de Hamas în 7 octombrie 2023, cotidianul „Wall Street Journal“ scrie luni că aproximativ 10% din cei 12.000 de angajați ai Națiunilor Unite din Fâșia Gaza susțin, de fapt organizațiile teroriste!
Ca urmare a descoperirii acestor complicități, Numeroase țări și-au suspendat deja contribuțiile la finanțarea UNRWA (Agenția ONU pentru refugiații palestinieni). Între statele care au tăiat finanțarea începând de luni se numără și România. În doar 24 de ore, 78% din fondurile UNRWA au dispărut.
Detaliile privindu-i pe cei 12 angajați ai UNRWA care au participat la atacul Hamas asupra teritoriului palestinian sunt șocante. Între ei se găseau 7 învățători ori profesori de gimnaziu. Dintre aceștia, doi erau profesori de matematică, iar alți doi, de arabă!
UNRWA are azi peste 30.000 de angajați și activează în teritoriile palestiniene, precum și în Iordania și Liban. Dintre aceștia, 12.000 lucrează în Fâșia Gaza.
E vorba de o întreagă infrastructură pe care comunitatea internațională o susține din donații pentru palestinieni. Se plătesc școli, spitale, dar și salariile celor care lucrează acolo.
În interiorul acestei organizații înființată și finanțată din rațiuni umanitare, palestinienii au dezvoltat însă o întreagă rețea criminală și teroristă, pe care au întors-o împotriva binefăcătorilor lor.
„Wall Street Journal“ citează rapoarte ale serviciilor de informații care spun că legăturile UNRWA cu Hamas și Jihadul Islamic sunt foarte adânci și solide. Probele sunt greu de combătut. E vorba de informații obținute din urmărirea telefoanelor mobile, interogarea teroriștilor Hamas luați prizonieri și documente capturate în timpul ofensivei contra Hamas din Fâșia Gaza.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
o
Sa mai ai incredere in musulmani..astia nu vor pace decat daca le accepti religia ,si doar ce vor ei din Coran.Partea cu asuprirea femeilor e cea mai aprobata!