duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsPresa rusă preia masiv aberațiile senatorului Claudiu Târziu (AUR), care a cerut...

Presa rusă preia masiv aberațiile senatorului Claudiu Târziu (AUR), care a cerut public ca România să anexeze 4 regiuni ucrainene, sugerând că ar trebui să ieșim din NATO!

-

Declarațiile făcute de senatorul Claudiu Târziu la Iași, unde a cerut anexarea de către România a patru regiuni din Ucraina și ieșirea țării noastre din NATO, au fost preluate masiv de mass-media de la Moscova. Presa rusească a citat afirmațiile fruntașului AUR, prezentându-le ca pe o dovadă că și alții gândesc la fel ca Putin.

Pe 24 ianuarie, de ziua unirii Principatelor, Claudiu Târziu (50 de ani) – fost copreședinte AUR, actual senator și președinte al Consiliului Național de Conducere (CNC) al AUR – a ținut la Iași un discurs revizionist în cel mai clasic sens al cuvântului.

„Nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești. Basarabia trebuie să vină acasă. Bucovina de nord nu poate fi uitată, sudul Basarabiei, ținutul Herța, Transcarpatia, tot ce a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele statului. Acesta e idealul pe care nu avem voie să-l uităm. Moldova e ciuntită. Moldova lui Ștefan trebuie să fie acasă, în România”.

O altă direcție din discursul său a fost aceea de distanțare față de NATO. Târziu tratează invazia Ucrainei de către Rusia din perspectiva propagandei Kremlinului: nu e o agresiune a unui stat împotriva altui stat, ci o luptă între SUA și Rusia. „Marile imperii se luptă între ele“, susține liderul extremist, iar „noi suntem la răscruce, ca de obicei, și trebuie să ne descurcăm cu aceste mari imperii pentru a ne obține suveranitatea și a o întregi“.

- Advertisement -

Declarațiile lui Claudiu Târziu au fost preluate de utilizatori Twitter din foarte multe țări, inclusiv occidentale, cu reacții dintre cele mai diverse. Rusofilii se bucură, în timp ce restul le consemnează cu stupoare.

În presa rusă este festival. „Rossiiskaia Gazeta“, ziarul oficial al Kremlinului, titrează: „Extremiștii de dreapta din România spun că țara poate revendica teritoriile ucrainene”.

În „Țargrad“, publicația extremiștilor care vor război cu Occidentul, declarațiile lui Claudiu Târziu sunt transformate în ceva care reprezintă poziția țării: „Ce surpriză, România revendică o parte din Ucraina! Bucureștiul nu ar trebui să renunțe la pretențiile sale teritoriale față de Ucraina, a declarat președintele Consiliului Național al Partidului pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu”.

- Advertisement -

După ce este redată declarația liderului AUR, ziarul rusesc face propria constatare: „Și câți alți aliați de acest fel mai are Ucraina?”.

Publicația rusească „Pravda“ (Adevărul) alocă, de asemenea, spațiu afirmațiilor făcute de Claudiu Târziu, pe care le împachetează ca fiind primele semne date de România că vrea să se întoarcă lângă Rusia. „O altă țară vrea teritorii ucrainene“, sună titlul din „Pravda“, urmat de subtitlul: „România ridică problema unei părți din teritoriile Ucrainei, sugerând o apropiere de Rusia“.

Textul îl preia apoi pe extremistul român: „Claudiu Târziu, liderul partidului de extremă-dreapta Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a anunțat intenția României de a prelua o parte din teritoriile Ucrainei, ceea ce, în opinia sa, ar duce la încetarea calității de membru NATO”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Filiera putinistă: RTV o promovează pe anarhista Cerva cu cercei în culorile Rusiei, sub formă de inimioară!

Un fost candidat PSD, convertit la AUR-ism, conduce protestul fermierilor și negocierile cu premierul PSD. Înfrânt la alegerile locale din 2020, Andruș a fost revopsit ca „suveranist” de Realitatea Plus

* EDITORIAL CARTIANU: Viața la borna 55

* Cazul Rareș Bogdan. Ce se află în spatele halucinațiilor sale: „O să avem un scor excepțional la alegerile europarlamentare! Noi stăm în spatele liderului nostru, Nicolae Ciucă, o să-l ducem spre Cotroceni“

După ce au luptat tot anul cu Occidentul putred, Piperea și Lazarus se relaxează în SUA și Bahamas. Niciunul n-a mers în Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -