duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăOpiniiCine moare pentru Rusia lui Putin?

Cine moare pentru Rusia lui Putin?

-

Poporul rus dă piept cu monstrul pe care l-a creat. Când Putin vorbea în primăvară despre Rusia care va zdrobi imperialiștii americani și Europa, rusului i se umfla pieptul. Acum, fuge spre granițe, cu groaza omului ajuns de răul pe care-l dorea altora. Mulți nu vor scăpa. Nu au cum. Nu au unde.

Ca și în Uniunea Sovietică, în Rusia lui Putin doar fraierii mor în război. Copiii nomenclaturiștilor stau acasă, la păpică și căldurică, lângă mami și tati. Așa a fost și când s-a plecat în Afganistan sau Cecenia. Sicriele de zinc sunt ale prostimii. Pentru oligarhi există limuzine și lux. Doar nu o să-și lase Dmitri Peskov beizadeaua să moară flămândă și înghețată prin vreo tranșee, printre mujici nespălați.

Rușii nu vor la război. Adică vor război, dar nu cu ei. Alții să meargă. Eventual, săracii de prin republici de stepă, Siberia și alte exoplanete. Ei să-și vadă de viața moscovită liniștită, de școli, de serviciu, de copii. Să nu vadă bombe și sânge. Moarte. Exact cum ar vrea și ucrainenii, dar nu pot.

Când Putin vorbea în primăvară despre Rusia care va zdrobi imperialiștii americani și Europa, rusului i se umfla pieptul. Țara era mare și frumoasă. Azi, rusul fuge spre granițe. Cu avionul sau mașina, cu pluta, pe râuri, pe jos, numai să scape din Maica Rusie. Stați liniștiți, fuga lor nu e vreun protest anti-Putin, ci groaza omului ajuns de răul pe care-l dorea altora!

Poporul rus dă piept cu monstrul pe care l-a creat. L-a născut prin ignoranță, l-a hrănit prin lașitate. Putin e bumerangul pe care rușii l-au aruncat tare și departe. Acum, se întoarce și rade tot ce-i iese în cale. Oameni, popoare, orașe, țări. Inclusiv a lui și pe ai lui. E ca tornada. Se umflă, sorbind înăuntru pe toți și toate.

- Advertisement -

Foarte mulți ruși nu vor scăpa. Nu au cum. Nu au unde. Putin îi va lua și-i va duce în locuri pe care nici măcar în negre coșmaruri nu le-au văzut. Vor trăi ei înșiși iadul pe care Rusia l-a plăsmuit. Vor fi târâți prin sânge și groază, printre cadavre și bombe. Iar la sfârșit vor muri, fără cruce la căpătâi, în pământul fierbinte al Ucrainei.

Infernul lui Dante pălește în fața infernului lui Putin, deși inscripția de la intrare rămâne aceeași: Lăsați orice speranță, voi, cei care intrați!

P. S. Oare câți dintre cei care, în fotografie, agitau steaguri în spatele lui Putin fug acum de războiul pe care-l proclama dictatorul, în timp ce ei îl ovaționau?

- Advertisement -
Paul Palencsar, jurnalist și teolog

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -