Se schimbă garda la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, la București. Bătăile ritmice și tari ale patului de pușcă lovind pavajul alungă păsări rătăcite și trezesc plimbăreți toropiți. Mormântul, ritualul, sabia, puștile, mănușile albe, privirile fixe, jerba de flori tricoloră, toate dau măsura demnității și a tainei ce-l învăluie pe cel vegheat de flacăra veșnică: Ostașul Necunoscut.
Trec des pe lângă Mormântul Ostașului Necunoscut. Locuiesc lângă Parcul Carol, iar platoul din fața Mormântului e mereu scurtătura ideală a celui care vrea să ajungă acasă mai repede, după o zi de muncă. Deseori, ritualul schimbării gărzii îmi apărea periferic, la coada ochiului, în timp ce mă strecuram prin mulțimea de oameni veniți să fotografieze. Plecam.
De când a început războiul din Ucraina, privesc cu alți ochi garda de la Mormântul Ostașului Necunoscut. Acum, am ajuns la schimbarea gărzii. Doi militari vin și iau locul celorlalți. Mă opresc și-i privesc. Am timp. Ceva nu mă lasă să-i ignor. Ca ei, alți tineri soldați mor apărându-și țara de invazia Rusiei lui Putin.
De fapt, băieții ăștia, care vara se coc la soare și iarna îngheață în ger, tot ei ar trebui să ne apere pe toți de Putin. Totul nu va mai fi ritual, ci un război adevărat. Nu mai pleacă nimeni acasă, când se termină tura, la copii și la nevastă. Ar fi pe viață și pe moarte.
Mulți ar putea să-și piardă picioarele, mâinile, ochii. Viața. La înrolare, nu știu câți dintre ei s-au gândit că vor prinde un război real, pe bune. Poate da, poate nu. Dar sunt sigur că toți și-ar apăra țara, până la ultimul.
Dați-mi voie să cred că România mai are și eroi, nu doar patrioți de carton, care se îndoapă cu ciolan și fasole la 1 Decembrie, dar ar fugi mâncând pământul în caz că Rusia ne-ar da târcoale.
Paul Palencsar, jurnalist și teolog
