joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiOPINIE. Campania de vaccinare, deplorabilă în România

OPINIE. Campania de vaccinare, deplorabilă în România

-

În pandemia de Coronavirus, nu o dată statul român s-a prezentat incapabil să-şi scoată cetăţenii din ghearele morţii. Dincolo de sistemul spitalicesc precar, campania de vaccinare e organizată greoi şi, deseori, ineficient.

În România, campania de vaccinare împotriva Covid-19 e deplorabilă. În afară de faptul că statul nu face o informare puternică, completă, a cetățenilor cu privire la vaccin, mai e și rigiditatea sistemului, a centrelor de vaccinare, puține și încremenite în absurd.

Oficial, la 27 decembrie 2020 începea campania de vaccinare anti-Covid în România. Până acum, au fost vaccinate 2.921.600 de persoane, dintre care 1.177.780 au primit prima doză, iar 1.743.820 şi pe a doua.Vi se pare mult? Mai gândiţi-vă.

Pentru revenirea la viaţa normală, premierul Florin Câţu spune că 10.4 milioane de români trebuie să se vaccineze până la sfârşitul lunii septembrie. Dacă în ultimele patru luni (ianuarie – aprilie) statul a reuşit vaccinarea a trei milioane de cetăţeni, e puţin probabil ca în următoarele cinci luni (mai – septembrie) să se vaccineze 6.4 miloane de oameni. Deja se înregistrează mai multe locuri libere pentru vaccinare decât persoane aflate pe listele de așteptare.

- Advertisement -

Lipsa informării publice susţinute de stat, permanent şi pretutindeni, cu privire la vaccinul anti-Covid 19 a alimentat teoriile conspiraţiei, colportate pe site-uri şi televiziuni consacrate manipulării prin minciună. Asta a hrănit mulţimile negaţioniste şi a oferit muniţie unor personaje ca Şoşoacă şi Simion. De fapt, mulţi au murit de Covid refuzând vaccinarea din frica generată de ignoranţă, pe fondul neştiinţei.

Luni de zile, un stat retardat organizatoric i-a obligat pe români să-şi testeze nervii folosind o platformă de înscriere la vaccinare care cădea deseori, devenind total neutilizabilă. Cei care nu erau fiii sau fiicele lui Bădălău Sr. se vedeau obligaţi să renunţe, să aştepte, să strângă din dinţi până la repunerea în circuit a mediului digital. Deseori, aşteptarea dura ore sau zile, ca apoi platforma să cadă iar, la scurt timp.

O regulă ce sfidează logica este cea care obligă românii să efectueze rapelul, a doua doză de vaccin, în acelaşi centru în care au primit prima doză. Asta i-a descurajat pe mulţi dintre cei care ar fi sacrificat timp şi bani pentru deplasarea în zone îndepărtate de domiciliu, unde ar fi fost vaccinaţi cu prima doză.

- Advertisement -

Românii din Bucureşti, de pildă, care găseau în Baia Mare o doză de vaccin disponibilă se vedeau obligaţi să parcurgă iar o mie de kilometri, după trei săptămâni, pentru doza a doua, ce nu putea fi administrată decât tot la Baia Mare, chiar dacă ar fi fost accesibilă la Piteşti, aproape de casă.

În SUA te poți vaccina efectiv în farmacii, în centre mobile. Totul pentru o vaccinare facilă, la îndemână, rapidă. În România suntem încremeniți în prostie. Abia acum Valeriu Gheorghiță spune că rapelul poate fi făcut în alt centru decât cel inițial.

Înțeleg că statul român nu a fost vreodată model de eficienţă şi seriozitate. Această percepţie e întărită de vaccinarea pe „genunchi” a celor din instituțiile de forță, într-o reţea paralelă de vaccinare, inaccesibilă muritorilor ce plătesc taxe şi impozite. Oriunde în lume statele vaccinează, cu prioritate, categoriile esenţiale de cetăţeni, dar nici pe ceilalţi nu-i lasă de izbelişte.

Sistemul de vaccinare trebuie să fie flexibil și mobil. Informare provaccinare pretutindeni, panouri, pliante, oameni în halate albe pe stradă. O campanie de sensibilizare. Iarăși, unități mobile de vaccinare la orașe, sate, cătune. În centrul Bucureștiului și în vârf de munte. E singura cale să scăpăm de Coronavirus, de suferință, de moarte.

Între timp, se moare. Bolnavii de Covid luptă cu moartea, tânjind după o gură de aer în spitale care ba iau foc, carbonizându-şi locatarii, ba îi lasă fără oxigen, în tirurile ATI. Asta dacă nu sunt evacuaţi din spital, cu forţa, în puterea nopţii.

Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

10 COMENTARII

  1. Sfanta naivitate a tineretii.

    1. Biserica a fost institutia cu cea mai mare incredere. Popimea in momentul de fata duce o campanie desantata impotriva vaccinarii. Popii, preotesele, babele bisericoase sunt agenti activi ai dezinformarii. E o tehnica a minciunii si propagarii acesteia veche de 2000 de ani. Inca functioneaza perfect si acum.

    2. Stanga politica. Ne place sau nu cei mai multi romani au o psihologie de stanga. Perfect exploatata.
    Stanga isi doreste puterea. Fara sa conteaze modul sau consecintele. Asta este starea de spirit dictata de consultantii politici straini ai pesedeului. Ciclurile dezinformarii sunt saptamanale. Consultantii concep minciunile si le difuzeaza prin partid pana la nivel de catun.
    – nu exista boala
    – masca te omoara
    – spitalul te omoara (te omoara spitalul si doctorii dar PSD are o uriasa responsabilitate)
    – vaccinul te omoara
    – vaccinul nu te omoara acum ci mai incolo
    – vaccinul are efecte pe termen lung
    – vaccinul nu are efect
    – vaccinul iti inoculeaza ceva secret ca sa te controleze sau sa te omoare
    – vaccinul nu trebuie sa fie obligatoriu pt ca se incalca drepturile constitutionale
    – vaccinurile occidentale nu sunt bune sputnik este
    – saptamana asta vaccinul este diluat 1 la 6

    Agentii pesede au rostogolit in continuu, saptamana dupa saptamana toate prostiile astea.

    3. Coeficientul de inteligenta al poporul roman.. Nu discutam de potential, discutam de cel real.Afectat de foamea anilor 80. De saracia si mizeria anilor 90. Vedeti unde ne situam real in Europa. Fata de vecinii unguri de exemplu.

    4. Si ajungem la scoala si profesori. Alt loc de mutilare a sufletului si inteligentei. Scoala romaneasca nu furnizeaza decat naratiuni aprobate de partid si de stanga. Atat si numic mai mult.

    Puscarie juvenila. Nu scoala.
    43% dintre profesori s-au vaccinat. Atat.

    5. Sistemul sanitar… Òoo, cat ar trebui spuse aici. Cati doctori si asistente nu mint nerusinat… nesimtiti ce mai degraba fac specula cu ivermectina si arbidol decat sa-si vaccineze pacientii. Chiar nu realizati ca doctorii nu sunt interesati de vaccinare.

    6. Practic toate canalele de comunicare sunt ocupate de forte ostile. Si canalele formale si cele informale.

    Ce concluzioneaza autorul? Ca e vina bietului dr Gheorghita. Apropos de inteligenta.

      • Hmmm….

        Sunt, cred, 5 tipuri de relatii interumane.
        1. Prieteni – la bine si la rau pentru totdeauna
        2. Amici – interese comune in unele situatii, interese diferite in altele, dar tolerabili
        3. Parteneri strategici – nu prea ai ce face, te adaptezi, depind prea multe
        4. Adversari – difera multe lucruri dat se mai poate negocia
        5. Dusmani ireconciliabili – cei ce te vor pur si simplu mort si mai si lucreza intens la asta

        Folosind clasificarea asta, cei mai periculosi oameni sunt cei ce pozeaza ca apartinand unei categorii, actiunile lor fiind specifice alteia.

        Sunt atatia dusmani ireconciliabili la vedere. Noi ne atacam totusi amicii. Cu manie. Cum putea un singur om sa se lupte cu fortele descrise in primul post? Un om cu resurse limitate.

        Ce ziceti de un pricipiu de genul „atacam numai la stanga, niciodata la dreapta”?

        • „Omul cu resurse limitate” putea sa-si recunoasca neputinta in fata „fortelor descrise in primul post”, daca n-a fost in stare sa se lupte cu ele, nu sa se predea lor! Asta face un medic militar adevarat! Sigur, asta e valabil pentru o persoana care, pe langa inteligenta, are si ceva constiinta profesionala si umana in dotare, ceea ce nu prea cred ca este cazul doctorului „Ghita”….Asta, in privinta vaccinarii si a responabilitatii, dar cutremurator cu adevarat, dupa parerea mea, este cinismul jocului alba/neagra cu numarul mortilor Covid 19! O seara buna tuturor!

          • Vezi ca ti s-a desfacut hainutza si se vede pieptul lui vladut-reformatorul sanatatii cu vorbe si minciuni…

    • A borului ortodoxo-rusofon nuuuu,Doamne fereste..asta ca domnul scriitor in timpul liber ,este si popa..si ce face biserica,onorat preot?INCEPE DUMNEATA SA FACI CEVA,SA SCHIMBI CEVA IN MENTALITATEA RETROGRADA A ACESTEI BUSERICI ORTODOXE ROMANE! De ce,de exemplu,nu se poate sarbatori Invierea O SINGURA DATA,impreuna cu catolicii,protestantii si luteranii,cum se intampla cu sarbatoarea Craciunului,a Nasterii Domnului?Un preot mi-a spus ca nu depinde de el si de preotii marunti,ca TOTUL tine de borul securistilor in sutana!!Si mi-a dat dreptate sa-mi pun aceasta intrebare…

  2. Păăăiii…, cuuummmm…, NU SUNTEM, în această speță, PRINTREEE… FRUNTAȘII EUROPEI (peee… locul 4 în Uniunea Europeană, cică!), căăă… așa ne tooooot repetă premierul(-MINUNE!) Florin Cîțu!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -