duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăUtile4 aplicații utile pe care le poți folosi atunci când te muți

4 aplicații utile pe care le poți folosi atunci când te muți

-

Mutatul într-o nouă locuință presupune mult efort pentru oricine, și adesea se poate transforma într-o experiență stresantă, de la liste interminabile până la toată logistica din spate. Din fericire, în prezent avem acces la tehnologie modernă, care-ți va face viața mai ușoară.

De la organizarea tuturor obiectelor la coordonarea din spate, sunt numeroase aplicații disponibile care-ți vor simplifica fiecare etapă a procesului de mutat. Vă prezentăm aplicațiile de care nu vă puteți lipsi când vă mutați.

1. Sortly – Inventarul perfect al bunurilor tale

Sortarea și organizarea obiectelor tale este crucială în tot acest proces de mutare, iar Sortly te ajută să economisești timp prin crearea unui inventar detaliat al bunurilor tale, cu poze și descrieri. Le poți categorisi în funcție de cameră, să prioritizezi lucrurile esențiale și chiar să generezi coduri QR pentru a le scana mai ușor.

Cu Sortly vei avea o imagine de ansamblu clară a tuturor lucrurilor pe care le deții, îți va fi mult mai ușor să le împachetezi și să le despachetezi, dar și să ții evidența lor pe perioada mutării.

- Advertisement -

2. OLX – Vinde, donează sau cumpără obiecte

OLX este o aplicație foarte cunoscută în România, unde poți cumpăra și vinde o varietate de obiecte, inclusiv electrocasnice, haine, piese de mobilier și multe altele.

Chiar dacă în principiu este o aplicație cunoscută pentru vânzare și cumpărare, mulți utilizatori aleg să și să doneze celor care au mai multă nevoie. Astfel că, după ce ai un inventar al tuturor obiectelor din casă, situația se clarifică și vei ști ce păstrezi și ce bunuri vinzi sau donezi.

În aceeași categorie intră și aplicațiile LetGo Romania sau GIVE App, dar poți dona multe alte lucruri și către organizațiile non-guvernamentale precum Dăruiește Viață sau Salvați Copiii.

- Advertisement -

3. Measure AR – Măsurători precise cu realitatea augmentată

Aplicația Measure AR folosește realitatea augmentată, tehnologie care ajută utilizatorii să măsoare distanțele și dimensiunile obiectelor din lumea reală cu ajutorul camerei de la telefon. Poziționezi camera spre obiectul pe care vrei să-l măsori, aceasta identifică suprafața și o conturează cu puncte sau linii galbene, iar mai apoi îți afișează măsurătorile.

Această aplicație este folosită de majoritatea celor care vor să măsoare piese de mobilier, dimensiunile unei camere sau ale altor piese pe care vor să le mute dintr-un loc într-altul.

Optează pentru aplicația Measure dacă deții un telefon cu sistemul de operare iOS și vrei un instrument virtual rapid și de încredere care să te ajute în tot procesul de relocare!

Sfat: dacă deții un telefon cu sistem de operare Android, îți poți descărca aplicația Quick Measure pentru a te bucura de o experiență de măsurare rapidă și gratuită.

4. MagicPlan – Planifică-ți noul spațiu cu ajutorul AR!

MagicPlan îți transformă telefonul mobil sau tableta într-un instrument care creează planuri detaliate 3D a spațiului tău folosind realitatea augmentată. Aplicația generează automat o randare precisă în urma imaginilor și măsurătorilor capturate cu camera dispozitivului tău.

Poți personaliza fiecare încăpere prin adăugarea de piese de mobilier, obiecte mari cum ar fi piane sau alte piese de decor, pentru a-ți face o idee cum ar arăta înainte să schimbi ceva.

Fie că vrei să renovezi, te muți într-o nouă casă sau îți muți sediul firmei, MagicPlan îți pune la dispoziție o interfață ușor de utilizat, care-ți va aduce la viață orice viziune.

Concluzionând, aceste 4 aplicații îți vor fi de mare ajutor și-ți vor face viața mai ușoară pe parcursul mutării. De la organizarea bunurilor la donarea sau vânzarea lor și până la așezarea lucrurilor în noul spațiu cu ajutorul realității augmentate, te vei bucura de o mutare eficientă și rapidă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -