marți, aprilie 23, 2024
AcasăLumeaEuropaZiua şi ruşinea Europei. Acum, şi în presa din Elveţia: "România e...

Ziua şi ruşinea Europei. Acum, şi în presa din Elveţia: „România e condusă de un grup de corupţi”

-

România preia conducerea Consiliului UE, deși țara este ocupată cu probleme interne de lupte de putere. Statul de drept este amenințat și sabotat din cauza intereselor grupului de corupți aflat la putere, scrie jurnalistul Volker Pabst în Neue Zurcher Zeitung, cel mai mare ziar elvețian.

De la alegerile Parlamentare din decembrie 2016, coaliția formată din ex-comuniștii social-democrați (PSD) și liberali (ALDE) a schimbat trei premieri și în jur de 70 de miniștri. Schimbările dese de miniștri sunt în primul rând rezultatul luptelor de putere din PSD, care este condus cu mână de fier de Liviu Dragnea.

Dragnea este de departe cel mai puternic politician din țară, dar nu poate ocupa funcții executive din prima linie datorită unei condamnări penale definitive. Prin membrii cabinetului, pe care îi controlează, reușește să influențeze politica guvernamentală. Și pe prim-ministrul Viorica Dăncilă mulți o văd ca pe unul din executanții lui Dragnea.

- Advertisement -

Liviu Dragnea este promotorul controversatelor modificări aduse legilor Justiției și Codurilor penale, al căror pretext invocat este eficientizarea sistemului judiciar. În realitate însă, aceste modificări duc la slăbirea celei de a treia puteri din stat, la împiedicarea urmăririi penale și, în special, la blocarea luptei anticorupție și la subordonarea politică a justiției.

Cei mai mari beneficiari ai modificărilor sunt politicienii care au intrat în conflict cu legea. Pe lângă Dragnea, se regăsesc printre beneficiari și alți politicieni de la nivel central și local, reprezentanți ai Guvernului și ai Parlamentului. Datorită acestui fapt, sforarul Dragnea reușește să adune susținere în PSD, cu toate că are un stil de conducere autoritar.

Și conflictul dintre guvern și UE escaladează. De la Bruxelles se privește cu îngrijorare spre România. Ultimul raport MCV a subliniat pașii înapoi pe care-i face România în ceea ce privește combaterea corupției, cu riscul de a șterge progresele făcute în ultimul deceniu. Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans sunt văzuți de guvernul de la București drept dușmanii de la Bruxelles.

- Advertisement -

Români rămân în schimb proeuropeni în majoritatea lor, atât susținătorii guvernului, cât și opozanții acestuia. Faptul că PSD-ul emanat din partidul comunist încă mai face parte din familia social-democraților din Parlamentul European este privit cu nelămurire.

Șeful PSD ignoră însă orice presiune și merge mai departe cu programul lui, vorbind fără ocolișuri despre o ordonanță de urgență pentru amnistie.

(Sursa: G4Media.ro)

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Articole „plantate” de „baietii cu ochi albastri” Sigur ii intereseaza pe elvetian de Romania si sigur ziarul face raiting cu astfel de articol !
    Nu mai tine baieti reteta. Se aude la SIE?

  2. Sunt convinsă ca pe elvețieni ii interesează câți miniștri au fost schimbați,cine este Dragnea și toate celelalte prostii din articol.A trecut vremea când romanii credeau aceste baliverne.Dar voi continuați,trebuie sa va Ocupați timpul cu ceva!A,sa nu uit,sunt asistata PSD-Ista,fără școala,vai mama mea,canalie,mizerabila…Și totuși,v-am mai spus ,ministru-miniștri,membru-membri.Mari jurnaliști,mari deontologi!Rectific,nu romanii,probabil mare parte dintre ei.Nu pot eu vorbi in numele romanilor cum nici voi nu ar trebui sa o faceți,ca nu aveți mandat din partea tuturor romanilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -