M-am săturat până peste cap de subiectul „combaterea fake news”. Ne învârtim în același cerc de ani de zile și ne zbatem la nivelul câtorva persoane sau grupuri de voluntari, luptând cu un fenomen monstruos.
Statul român nu mișcă un deget, iar inteligența artificială ne prinde, desigur, complet nepregătiți.
Știm de unde vin știrile false (fake news).
Știm cum se diseminează.
- Advertisement -
Cunoaștem mecanismele – la naiba, vorbim despre ele de ani de zile.
Ce trebuie să facă statul, adică instituțiile plătite cu milioane de euro de la buget.
1. Închideți fabricile de troli și boți!
- E treaba Poliției, a SRI, a ANCOM să depisteze răul de la sursă.
- Sunt ilegale, indiferent de domeniul în care se folosesc.
- Producătorii și cumpărătorii trebuie anchetați, pentru că sunt infracțiuni.
- Sumele rulate trebuie cercetate de ANAF.
2. Schimbați legea CNA!
- Amenzile sunt ridicole.
- La un număr sau cuantum de amenzi neplătite, haznaua rămâne fără licență, întrucât e clar că „tonomatele” de acolo nu înțeleg sau nu vor să respecte codul jurnalistic sau legislația în vigoare. Ajunge cu bătaia asta de joc în care s-au transformat unele televiziuni din România!
3. Legislație simplificată pentru raportarea infracțiunilor online și departamente pregătite la secțiile de poliție din fiecare oraș.
4. Educație media în școli.
DE ACEEAȘI AUTOARE:
* Globalism și sorosism
* Balega din studioul francez
ALTE EDITORIALE:
GRIGORE CARTIANU: Moșule, ce tânăr ești!
CRISTIAN GHINEA: Trump nu a încheiat opt războaie. Ce spune minciuna asta despre el și lume
CRISTIAN PĂUN: Minciunile cu „taxa Temu”
SORIN BOCANCEA: Domnule Președinte, aveți un proiect!
PAUL PALENCSAR: Tactica PSD: dai în hoțul meu, dau în ministrul tău!
MIHAI RĂZVAN MORARU: Trump și Epstein
MARIE-COSETTE HANGANU: Un șut în dosul suveranismului de duzină, un pas înainte către o Europă federală. Mario Draghi la Oviedo
VLADIMIR MUNTEANU: Despre tiranie: ideologia „României asediate” și miturile naționaliste ale AUR
VITALIE COJOCARI: Accentul care te duce în arestul lui Trump
MATEI UDREA: Eșecul istoric al acestui nemernic
DOINA DABIJA: Gândurile inimii
DANIEL UNCU: Dughiniciu
- Advertisement -




Când nu ai idei, ai păreri. Vorbe de clacă. Închideți fabricile de troli și boți!Educație media în școli. SI tot așa… de la duuuuamna
corect, poate asa scapam si de neidioti ca domnul alex, ce va fi obligat legal sa comenteze din spatele unui cont real, facut cu carteade identitate. E, cum ar fi?
Nu e o idee chiar buna, domnule fgh..
Eu nu am incredere. Vezi fetzele multor autoritati? Uneori este suficient sa te uiti la poza lor. Priveste ce se intampla in dosarele epstein cu cei ce vorbesc liber.
Am vazut destule cat sa zic ca nu am incredere sa dau buletinul si sa vorbesc liber. Pe dezinformati si dezinformatori trebuie sa ii combatem altfel. Oricum, sursele initiale si propagatorii sunt organizati poate chiar in institutii media. De acolo trebuie inceput. Dar ei sunt subtili. Ei aduc doi trei copii, ii pun sa cante melodii de cenaclu si astfel renasc nostalgiile. Subtil. Populatia este predispusa la nostalgie, varsta si vremurile grele din prezent, nereusitele personale fac trecutul in mod fals luminos… Strategii.
Asa ca lasa buletinul in portofel si combate trolul cu argumente.
Ce pot sa zic eu urmarind de-a lungul timpului comentariile este ca poate nu o place pe doamna DH. Pot fi chiar chestiuni ce se leaga de obsesiile personale, poate nu ii place ca e femeie, ca are imagines unui om liber, poate prefera broboada in lic de breton… etc. E o lume tare diversa dar democratia nu o vei apara punandu-i pe aia care mai zic lucrurile pe nume ca sa scoata buletinul.
Instituțiile statului să o facă.
Care instituții? Că ele există dar lipsesc cu desăvârșire.