vineri, mai 3, 2024
AcasăOpiniiVine ora: istoria nu așteaptă!

Vine ora: istoria nu așteaptă!

-

De la „independență” încoace, am ajuns să trăim cele mai nesigure timpuri… Războiul se află la ușa casei noastre, iar moldovenii își îngroapă orele pașnice în sărbători tribale, în nunți făloase făcute cu bani împrumutați, în concerte și festivaluri fără noimă – evenimente de doi bani, menite să fardeze realitățile dure și să ascundă lipsa totală a capacităților de a securiza spațiul și teritoriul Republicii Moldova.

Când alături se aud țipetele pruncilor ucraineni răpiți de ruși, iar Odessa se zguduie și arde sub tirul rachetelor teroriștilor putleriști, mi se pare bizară și oarbă veselia moldovenilor, aflați și ei în afara oricărui scut de apărare reală. Chefurile, mesele arhipline, postate pe Facebook, recepțiile și petrecerile organizate din bani europeni și românești, îmi amintesc de „Decameronul” lui Giovanni Boccacio, de „sărbătorile pe timp de ciumă”, de acele spaime colective care devorau comunitățile medievale, făcându-i pe unii să-și petreacă eventualul sfârșit în dezmățuri, plăceri erotice, beții și mâncăruri pantagruelice până la leșin.

Ce fapte mărețe, ce realizări uriașe, ce garanții de securitate au căzut brusc pe capul cetățenilor moldoveni de se dau în spectacol prin satele pustiite și imită bogăția, bunăstarea și încrederea că haita teroriștilor de la Kremlin va lăsa neatacată Republica Moldova?

Nu împărtășesc veselia falsă și sinistră a unei populații îndoctrinate și rătăcite, care nu are voință să devină stăpână în casa ei și așteaptă să se reîntoarcă „stăpânii” de la Moscova s-o „cârmuiască”.

- Advertisement -

Nu am considerat niciodată că gloatele sovietizate, cozile de topor și mutanții reprezintă ființa națională a Basarabiei ocupate de ruși la 28 iunie 1940, chiar dacă grupurile nominalizate dominau numeric și se aflau în majoritate absolută. Se cere de spus foarte clar: în acele timpuri de ocupație, teroare și colaboraționism colectiv, de trădare și lașitate cvasitotală, inima Basarabiei românești bătea în adâncuri, pe neauzite, la singular, nu la plural. Cei care se opuneau politicilor oficiale de asimilare și rusificare forțată o făceau cu prețul libertății sau vieții lor, ei salvând de la dezonoare și îngenunchere deplină cei 4,5 milioane de moldoveni sovietici, care se căciuleau în fața satrapului Ivan Bodiul (primul secretar al CC al PCM al RSS Moldovenești) sau se întreceau, la adunări înscenate, să-l hulească, de exemplu, pe eroul Gheorghe Muruziuc, fiindcă a avut voința și bărbăția să arboreze Tricolorul românesc pe cel mai înalt furnal din RSSM, încă în anul 1966.

Adevărul e mai mult decât trist, dar după exterminarea elitelor românești (1940; 1944-1951), mulțimile spălate pe creier au acceptat și susținut modelul sovietic, înghițind minciuna impusă de ideologii din Kremlin că dușmanul de moarte al moldovenilor îl reprezintă România și românii, care urmăresc să-i ocupe și să-i „românizeze”.

S-au scurs peste trei decenii de la prăbușirea imperiului sovietic, dar boala infecțioasă mai persistă în capetele populației îndoctrinate și a guvernanților moldoveniști, susținuți de ciocoimea politică de la București, care finanțează – din banii poporului român – formațiunea statală separatistă de la Chișinău…

- Advertisement -

Când puținii intelectuali cu conștiință românească, folosindu-se de paralizia imperiului în urma puciului de la Moscova din 19 august 1991, au rupt porțile închisorii rusești, populația comunizată nu s-a grăbit să devină liberă, să fugă din țarcul străin și să se reîntoarcă la casa părintească.

La fel, nu putem ascunde adevărul, oricât de dureros ar fi: încă nu se uscase cerneala de pe Declarația de Independență a Chișinăului față de imperiul rus, când Ion Iliescu a sfidat în mod trădător votul și conținutul documentului magistral din 27 august 1991, recunoscând oficial, primul în lume, statul separatist Republica Moldova, încropit pe teritoriul istoric al României de Est.

Noi, cei care am votat în acele clipe istorice Declarația de Independență față de Rusia imperială, ca pe un document politic și juridic tranzitoriu, știam că următorul pas legal era Unirea și reîntregirea națiunii române. Nu a fost să fie, iar agonia continuă de 32 de ani, fiindcă Primului Parlament de la Chișinău, în 1991, i-a lipsit un singur vot – votul de aur al lui Ion Iliescu – pentru readucerea acasă a Basarabiei și reunificarea României noastre.

(Aștept de ani buni apariția memoriilor regretatului Alexandru Moșanu, președintele Primului Parlament, un politician onest și corect, memorii care ar ajuta să ne apropiem de adevăr și să înțelegem când, unde și de cine a fost deturnat Idealul Unirii în favoarea Rusiei prin perpetuarea unui stat artificial pe pământ românesc.)

Ce n-au văzut moldovenii în 32 de ani de experimente și jocuri „de-a țara”?

Conducătorii de paie, pendulările și ezitările îndelungate, deprinderile slugarnice, viclenia scârboasă de a suge la doi stăpâni și a sta pe două scaune, mersul în genunchi, pupatul „moaștelor” de la Kremlin, lipsa de voință și demnitate – toate prezintă măsura guvernanților moldoveni și imaginea colectivă a unei majorități iresponsabile, care a dat mereu cu cizma muscălească în România-Mamă, în patrioții adevărați, împotrivindu-se sălbatic să-și recunoască identitatea românească.

Personal, nu am niciun motiv de veselie când văd ce ruină și epavă a ajuns R. Moldova… Mai ales că în fața mea se derulează, ca într-un film de groază, nesfârșitele atacuri perfide și diabolice, organizate timp de trei decenii, pentru anihilarea Mișcării de renaștere națională, întru înăbușirea românismului și reducerea la tăcere a tuturor patrioților basarabeni, care au luptat și au voit să reîntregească Neamul și Țara.

Oricât de tare ar zornăi declarațiile și lozincile de „integrare europeană” sau anecdotele că „ne vom uni în UE”, tot mai mulți cetățeni responsabili se întreabă: există vreo ieșire din mizeria în care se afundă tot mai adânc R. Moldova?

Războiul lui Putler împotriva Ucrainei, dincolo de crimele odioase comise împotriva populației pașnice, a dezvăluit lumii întregi cât de vulnerabilă este regiunea Mării Negre, iar moldovenilor „petrecăreți și veseli” le-a arătat că tâmpenia din Constituția lor cu numele de NEUTRALITATE e o înșelătorie crasă și nu costă nici cât o ceapă degerată. Rachetele rusești, care au trecut prin spațiul moldovenesc, au demonstrat și naivilor că R. Moldova se află în incapacitate totală de a se apăra și de a face față provocărilor hibride de una singură. Până și slugile Moscovei încep să conștientizeze că nicio țară din Europa nu ar rezista invaziei rusești, darmite stătulețele liliputane rămase în afara scutului NATO.

Orice populație sau societate, prinsă în vecinătatea unui război sângeros, ar alerga în mare grabă să intre sub protecția unui sistem colectiv de apărare. Nu însă și majoritatea moldovenilor, care se tem de NATO și așteaptă armata „eliberatoare” a lui Șoigu să intre în Chișinău. Dar nu această majoritate fragilă, agresivă și rusofilă, irațională și iresponsabilă, trebuie să ne dicteze că neutralitatea și capul plecat ne apără. Când nebunul vrea să dea foc la casa plină cu copii, sătenii îl leagă până îi trec febra, boala și sminteala.

La modul serios, cei peste trei milioane de cetățeni moldoveni nu au avut niciodată șanse mai reale, ca acum, de a tăia ștreangul agățat de Moscova și a se salva de experimentele oribile la care sunt supuși fără întrerupere, timp de trei decenii. E o greșeală fatală, care se repetă din 1994 încoace, de a aștepta ca guvernanții să ia o decizie fundamentală în favoarea tuturor, indiferent de etnie și opțiuni individuale. Clasa politică de la Chișinău niciodată nu va tăia craca pe care stă și dictează mulțimilor credule. Această operă de o importanță vitală pentru viitorul celor peste trei milioane de oameni poate fi făcută doar de toți moldovenii, uniți într-o Mișcare largă, populară și însuflețită de un singur scop: Reunirea cu Patria-Mamă – România! Peste voința poporului nimeni nu poate trece: nici ciocoimea autohtonă de la Chișinău și București, nici șovinii din Kremlin, nici odraslele cominterniștilor din Europa!

Când auzi clopotul istoriei, care rar de tot bate, nu aștepta la răscruce să-ți crească iarba în papuci. Dumnezeu îți dă un semn: nu întârzia, agață-te de trenul trimis, care se va opri pe o clipă în gara ta uitată și părăsită. Așa cum a staționat la 27 martie 1918, la 31 august 1989 și 27 august 1991. Nu te codi: urcă imediat! E șansa ta de a te salva de un stat nesecurizat, corupt și falimentar, care își bate joc de tine; e șansa ta de a te reîntoarce Acasă, de a fi în rând cu lumea civilizată; e șansa ta de a avea o Țară adevărată, care se află în Uniunea Europeană și e apărată de NATO!

Alecu Reniță, votant al Declarației de Independență față de imperiul rus, în 1991

- Advertisement -

13 COMENTARII

  1. Sa spun exceptional ar suna gaunos si insuficient.

    Suferim de o boala psihica si istorica si nu avem suficienti doctori si medicamente pentru a ne face bine. Si nici prea mult timp. Totusi …

    Vine in minte „Coriolanus” de Shakespeare. Iar pentru modernisti ecranizarea lui Ralph Fiennes. Daca unii au inteles/tratat/rezolvat problema, cu siguranta putem si noi.

    Traim cu o minciuna calduta. Chestia asta cu poporul. Poporul nu pricepe, nu vrea, nu asculta dar se pleaca in fata unui diktator brutal, jegos si isteric. Ba il si regreta.

    Credinta mea e ca „poporul” e pus sa judece lucruri ce nu le pricepe si de care nu e responsabil. Treburi ce mii de ani au fost apanajul sacerdotilor si al razboinicilor. Una e sa fii veteran si sa conduci un sat, alta e sa fii sluga sau neputincios. Responsabilitati, capacitati, valori diferite.

    Poporul vrea doar „panem et circenses”. Sa arate cu degetul si sa vorbeasca aiurea. Suficienta muna, mancare, bautura si distractie il tine la distanta de rebeliuni prostesti carora tot el le cade victima. (Cu milioanele).

    Doar apoi, prin jocul combinatoricii genetice, cu niste conditii educationale pot aparea cei ce pot cu adevarat sa deschida caile si sa conduca.

    De prea mult timp nu ne asumam destinul si identitatea ascunsi in spatele notiunii comode de popor. Se pare ca nu poporul face istoria. Este si in Biblie pilda cu cei 300 de soldati ai lui Gideon. Selectati din 22 000.

  2. Cam tot asa e si in Romania.
    Intotdeauna elitele vor fi o minoritate iar gloata o majoritate. Cind elimini elitele dintr-o societate oamenii se comporta ca oile. Le umpli burtile si le dai circ iar apoi poti sa-i duci la taiere. Dupa sovietici, acum elitele sunt date la o parte de urmasii sovieticilor. Azi nu-i mai omoara insa ii da la o parte din toate pozitiile cheie ale statului si isi pun marionetele analfabete. Avem un stat capturat de mafia sovietica-securista-fesenista-pesedista.
    Mare noroc aveti acolo cu Maia Sandu. Asa un lider ne-ar trebui si in Romania. O succesiune de mai multi lideri din astia pe vreo 30 de ani s-ar simti.

  3. Mulțumiri pentru brilianta analiză sufleteasco-spirituală al gradului de subdezvoltare actuala a intelectului acestei pseudo națiuni românești!
    Printre rândurile dumneavoastră lăsați sa se răspândească un scepticism fata de guvernarea pro-europeana de la Chișinău, unde momentan în România EU-rizata toți oamenii de „buna” credință și-ar dori-o pe Maia Sandu în locul semidocților actuali de la guvernare – eventual printr-o „manevră” politica a la A.I. Cuza!
    V-aș fi recunoscător în mod sincer pentru o expunere directa a experientei dumneavoastră în acest sens într-un articol de sinteza.
    Cu toată stima și mulțumiri anticipate!

  4. Deocamdată moldovenii de dincolo de Prut nu-și doresc apartenența nici la România nici la UE. Cel puțin așa spun sondajele. În aceste condiții nici România nu se poate implica prea mult în oferirea de garanții dacă nu are cui să le ofere. Ce poate face România este continuarea sprijinului logistic, infrastructura energetica, de transport și know-how. Și nu în ultimul rând dezvoltarea accelerată a propriei țări astfel încât să devină atractivă iar cetățeanul moldovean să opteze pentru varianta România și UE. Dar eu unul nu voi merge niciodată sa-i trag de mîneca pe moldoveni. Fiecare doarme așa cum își așterne.

  5. Putini sunt cei nascuti cu instinctul apartenentei la un neam deasupra celui de supravietuire.
    Daca Romania ar fi oferit un model de de admirat, sau macar de ravnit, poate ca moldovenii din stanga Prutului si-ar fi dorit-o ca patrie. Dar, din pacate, nu s-a intamplat si nu se intampla.
    Ce vad ei, privind spre Romania?
    O tara furata, confiscata de o mafie diabolica, actionand prin intermediul unui stat slab, corupt, utilizand un sistem de manipulare pervers.
    O elita care nu s-a ridicat la nivelul momentelor cruciale prin care a trecut tara.O elita infiltrata, falsificata, devalorizata.
    Un popor care, neavand o lumina reala, a plect unde a vazut cu ochii sau a ramas si s-a bulucit in cotloanele unde a fost impins.
    Nu poti sa recuperezi fiii rapiti prin ajutoare financiare. Cum sa-i convingi cand nici cei pe care i-ai crescut tu nu mai vor sa se intoarca la tine?
    Ca sa convingi, trebuie sa le arati ca meriti numele de parinte.

    • Foarte corect! As mai adauga: la inceputul anilor ’90 Romania si Republica Moldova s-au aflat in situatii asemanatoare: subdezvoltate, indoctrinate, lasate de izbeliste. Oricum am lua lucrurile in cei 33 ani Romania s-a descurcat mai bine, cu toate greutatile imense de care a trebuit sa treaca. Marele noroc a fost orizontul NATO si UE care le-a fost favorabil romanilor.
      Din pacate Republica Moldova n-a avut acest noroc. Fiind o tara mica nimeni n-a bagat-o in seama. Si nici acum nu e bagata in seama dar Romania poate compensa in parte lipsurile din Republica Moldova. Mai ramine ca si Republica Moldova sa vrea, ceea ce nu prea se intimpla.
      Acum vad ca d-na Maia Sandu se uita cu admiratie catre Zelenski, care a spus ca victoria Ucrainei va asigura integritatea Republicii Moldova. Cita naivitate! Bine a zis cineva ca vinde pielea ursului din padure. Moldovenii nici acum nu realizeaza ca singura tara care i-ar putea scoate din mocirla este Romania, cu conditia ca Romania sa fie inclusa in toate tratatele de negociere cu privire la viitorul Republicii Moldova. Dar nici asta nu se doreste, „facatorii de opinie” din Moldova au grija sa-i sperie pe oameni cu „vasalii Romaniei”, in fond ei urmaresc doar perpetuarea coruptiei si a propriilor privilegii. Dar si Romania a trecut prin asta si de bine de rau a razbit. E rindul Republicii Moldova. Daca nu se va intimpla, e condamnata la subdezvoltare.

    • Da, numai ca pe parinti si frati ii iubesti chiar daca nu sunt cei mai frumosi si destepti din lume.
      Pe linga astia mai sunt si cei slabi la minte, cu creierul spalat, inca indoctrinati de propaganda sovietica.
      Pe urma sunt rusii adusi sa colonizeze. Au intrat in casele moldovenilor dusi in Siberia.

  6. Sursa: g4media.ro:
    „Președinta Maia Sandu, interviu pentru CNN: Ucraina are nevoie de mai mult sprijin, altfel Rusia nu se va opri / Ce spune despre moartea lui Prigojin”.

    Din păcate în acest interviu n-am văzut nici o referire la România din partea doamnei Maia Sandu, n-a zis nimic de ajutorul consistent pe care Republica Moldova îl primește din partea României. Exact la fel a procedat și Zelenski în urma cu citeva zile, a mulțumit la 21 țări care au ajutat Ucraina dar a omis pe cine credeți? A omis exact România!
    Vedeți de ce nu am încredere în astfel de personaje? Dragoste cu sila nu se poate, indiferent de gradul de rudenie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -