A devenit o tradiție ca Viorica Vasilica Dăncilă să gafeze la întâlnirile cu demnitari străini. Tradiție confirmată astăzi la Belgrad, unde jalnicul premier român a participat la întâlnirea cvadrilaterală România – Bulgaria – Serbia – Grecia.
Deşi citea de pe o hârtie, Vasilica i-a spus Boris Borisov premierului bulgar Boiko Borisov.
„Am vorbit cu domnul prim-ministru Boris Borisov despre o reuniune a celor două guverne, un G2G între România și Bulgaria”, a spus Dăncilă.
În luna iunie, în plină conferinţă de presă, i-a uitat numele premierului estonian, aflat lângă ea, şi a avut nevoie de ajutorul consilierilor.
Tot astă-vară, a încurcat capitala statului în care se afla, Muntenegru, cu cea a provinciei Kosovo – a spus Priştina în loc de Podgorica.
Seria gafelor a continuat pe plan intern, unde Vasilica a devenit celebră prin agramatismele sale.
Ce să faci? E greu să fii prim ministru!