Într-o istorie de 88 de ani, naționala de fotbal a României a pierdut toate cele 4 calificări decise la baraj și ambele calificări decise la penalty-uri! Seria neagră a început în 1938 și a fost confirmată în această săptămână. Țările care au beneficiat de acest dublu complex românesc: Cuba, Slovenia, Islanda, Turcia (la baraj), Irlanda și Suedia (la penalty-uri).
Eșecul de joi, de la Istanbul (0-1 cu Turcia), consolidează un palmares tot mai apăsător: cel al calificărilor pierdute de naționala României la baraj. Numărul acestora a ajuns la patru, iar beneficiare au fost Cuba (în 1938), Slovenia (2001), Islanda (2000) și Turcia (2026).
Al doilea blstem este cel al calificărilor decise la penalty-uri: am fost în această situație de două ori și am pierdut de fiecare dată, în momente istorice. I-am făcut fericiți pe cei din Irlanda (1990) și Suedia (1994).
Dintre cele 6 evenimente nefericite, 3 au fost la turnee finale, iar 3 în preliminarii.
De asemenea, 5 au contat pentru Campiontul Mondial și unul pentru Campionatul European.
Adversari ne-au fost 6 țări diferite, iar la cârma alor noștri au fost 6 selecționeri diferiți: Alexandru Săvulescu, Emeric Ienei, Anghel Iordănescu, Gheorghe Hagi, Mirel Rădoi, Mircea Lucescu – în ordine cronologică. Majoritatea, nume legendare ale fotbalului românesc.
Așadar, 5 participări la Mondiale ne-au fost stopate fie de baraje (1938, 2001, 2026), fie de penalty-uri (1990, 1994). O dată ne-au fost refuzate semifinalele (1994), de două ori „sferturile” (1938, 1990) și de două ori prezența la turneul final (2001, 2026).
Baraje fatale. Beneficiare: Cuba, Slovenia, Islanda, Turcia
Primul baraj pierdut de naționala României a fost la un turneu final. S-a întâmplat în 1938, la cea de-a treia ediție a Campionatului Mondial, găzduită de Franța.
România era una dintre cele patru națiuni prezente la primele trei ediții, desfășurate în Uruguay, Italia și Franța. Doar Brazilia, Franța și Belgia se mai puteau mândri cu asta. Nici măcar primele două campioane mondiale, Uruguay și Italia, care au fost și primele două gazde, n-au reușit această performanță organizatorică! Iar Italia (absentă în 1930) avea să triumfe la primele sale două participări (1934 și 1938). În prezent, Brazilia este singura echipă care n-a absentat de la niciun turneu final al Campionatului Mondial (la vară va fi prezentă pentru a 23-a oară), iar România are 7 participări (1930, 1934, 1938, 1970, 1990, 1994, 1998).
Așadar, în 1938, când se juca în sistem eliminatoriu, România își făcea debutul în „optimi”, contra Cubei, și era considerată mare favorită, mai ales că avea jucători precum Baratky și Dobay. S-a jucat la Toulouse și a fost consemnată o neplăcută surpriză: 2-2 după 90 de minute, 3-3 după prelungiri (Bindea 35, Baratky 88, Dobay 105 / Socorro 44, Fernández 87, Tuñas 117). Ne-am salvat egalând în minutul 88, am condus în prelungiri, dar am primit gol în minutul 117. Cum pe atunci nu se executau penalty-uri de departajare, a urmat rejucarea, după 4 zile, tot pe „Stade Chapou” din Toulouse.
La pauză aveam 1-0, prn golul lui Dobay (min. 35), dar a urmat dezastrul: Socorro (51) și Oliveira (57) au adus victoria Cubei, care în „sferturi” avea să fie învinsă de Suedia cu 8-0!
Următoarele trei baraje ale României aveau să fie în preliminarii.
În 2001, România era mare favorită să se califice pentru a patra oară consecutiv. Slovenia nu era un adversar de temut, chiar dacă Generația noastră de Aur bătuse în retragere. Liderul ei, Gheorghe Hagi, tocmai fusese numit selecționer.
Totul a început bine la Ljubljana, Marius Niculae a deschis scorul în minutul 26, dar relaxarea și aroganța aveau să ne coste scump (la fel ca-n 1938). Acimovici (41) și Osterc (62) au adus victoria micuței țări ex-iugoslave, care apoi a punctat prima la București, prin Rudonja (55). Contra a egala în minutul 65, dar alt gol n-a mai venit, iar Hagi a ratat șansa de a fi prezent la patru Campionate Mondiale consecutive.
Cel de-al treilea baraj a fost pentru Euro 2020, care avea să se dispute în 2021 (din cauza pandemiei de Covid-19). România se număra printre cele 12 țări organizatoare, găzduind 4 meciuri pe „Arena Națională” din București (3 în grupe și unul în „optimi”). Pentru a ajunge la turneul final, echipa lu Mirel Rădoi trebuia să treacă de Islanda și de Ungaria – ambele partide, în deplasare.
La Reykjavik, Gylfi Sigurdsson (16 și 35) ne-a „executat” însă din prima repriză, iar noi n-am reușit apoi mai mult de un gol, prin Maxim, din penalty (63). Islandezii aveau să piardă dramatic finala play-off-ului, la Budapesta.
Tot în semifinale ne-am oprit și în barajul pentru CM 2026. Unicul gol de la Istanbul a fost marcat de Kadioglu (53).
Cele 4 calificări decise la baraj
- 1938: 1-2 (n) cu Cuba / selecționer: Alexandru Săvulescu / „optimi” CM 1938 (Franța)
- 2001: 1-2 (d) și 1-1 (a) cu Slovenia / selecționer: Gheorghe Hagi / barajul de caiificare la CM 2002 (Japonia + Coreea de Sud)
- 2020: 1-2 (d) cu Islanda / selecționer: Mirel Rădoi / semifinala barajului de calificare la Euro 2020 (găzduit de 12 țări, inclusiv România)
- 2026: 0-1 (d) cu Turcia / selecționer: Mircea Lucescu / semifinala barajului de calificare la CM 2026 (SUA + Mexic + Canada)
Penalty-uri fatale: ne-am refuzat un „sfert” și o semifinală la Mondiale!
Generația de Aur a ratat la penalty-uri două șanse consecutive de a deveni și mai strălucitoare: o dată a ratat prezența în „sferturi” și o dată s-a blocat în pragul semifinalelor!
În 1990, după locul 2 în grupă (2-0 cu URSS, 1-2 cu Camerun, 1-1 cu Argentina), „optimea” cu Irlanda, de la Genova, părea să ne fie foarte accesibilă. A fost însă 0-0 după prelungiri, iar la penalty-uri a ratat un singur jucător: Daniel Timofte, ultimul dintre cei 5 de la noi (transformaseră Hagi, Lupu, Rotariu și Lupescu).
În 1990, la San Francisco, miza era calificarea în semifinale. România era pe val, câștigase grupa (3-1 cu Columbia, 1-4 cu Elveția, 1-0 cu SUA) și trecuse de Argentina în „sferturi” după o bjuterie de meci (3-2). Adversar: Suedia. A fost 1-1 după 90 de minute, 2-2 după prelungiri (Răducioiu 88, 101 / Brolin 78, K. Andersson 115) și din nou 4-5 la penalty-uri.
Asemănarea cu acel 3-3 cu Cuba, din 1938, este izbitoare: și de această dată am egalat la limita timpului regulamentar și am condus în prelungiri, până cu câteva minute înainte de final. În California am mai avut însă un avantaj: din minutul 102 eram cu om în plus, după eliminarea suedezului Schwarz.
Deși egalați printr-un gol de coșmar, am pornit cu avantaj și la penalty-uri: suedezii au ratat primul penalty, prin Mild. Ai noștri megeau „ceas”: gol Răducioiu, gol Hagi, gol Lupescu. La cea de-a patra serie a ratat însă Dan Petrescu și s-a restabilit egalitatea. Ilie Dumitrescu a punctat, Belodedici a ratat, iar suedezii au ajuns în semifinale.
Cele două calificări decise la penalty-uri
- 1990: 0-0 (n) cu Irlanda, 4-5 la penalty-uri / selecționer: Emeric Ienei / „optimi” CM 1990 (Italia)
- 1994: 2-2 (n) cu Suedia, 4-5 la penalty-uri / selecțoner: Anghel Iordănescu / „sferturi” CM 1994 (SUA)
