Un slogan de care suntem sătui are un sens mai profund decât cel pe care i l-au dat unii dintre semenii noștri în apărarea preferatului lor.
Despre acest sens a vorbit eminența întunecat-cenușie a PSD: „Ce se întâmplă dacă pierdem alegerile, dacă Crin Antonescu nu e preşedinte? Vă spun eu, se întâmplă două lucruri grave de tot: nu mai avem prim-ministru… și doi… doi, domnilor primari, ştiţi că vă iubesc – sigur vom avea alegeri în două tururi şi la Primărie, şi la Consiliul Judeţean!” (Paul Stănescu, 22.03.2025).
Și „pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat” (Matei, 27; 51).
Iar primarii… s-au înspăimântat ori s-au distrat, după caz.
Fraților, Stănescu vă iubește, dar numai în primul tur; pentru al doilea nu garantează. Doar Hibernatus, cel refrigerat în perioada apostolilor și reabilitat termic acum pentru a răspândi lumina Grivco printre români, ar putea garanta rămânerea primarilor și a președinților de consilii județene în locul în care legea dragnică i-a înveșnicit.
Luați cu avântul valhallilor, mulți dintre noi am uitat de mutilarea mecanismului democratic prin introducerea unui singur tur în alegerile locale. Am spus de câte ori am avut ocazia că actualul val de revoltă față de democrația însăși are printre cauze și alianța dintre principalele partide politice, dublată de mutilarea legislației prin care adevărata campanie electorală poate fi făcută doar în afara perioadei destinate capaniei electorale și prin care s-a introdus un singur tur pentru alegerea primarilor și președinților de CJ. Când marile partide și-au dat mâna peste țară, posibilitatea contestării și a alternanței s-a diminuat dramatic, iar contestarea s-a mutat spre formațiunile anti-sistem. Și din această cauză au prins avânt populiștii.
Revenind la spusa lui Stănescu, constatăm că acesta recurge la o veche schemă de campanie (cred că nici nu știe alta), a inducerii fricii. „Dacă nu votați PSD, nu veți mai avea pensii!”, li s-a spus mereu bătrânilor; și aceștia au votat PSD, de frică. „Dacă nu iese Crin președinte, veți avea turul 2!”, a amenințat Stănescu, cu toată dragostea. Și este posibil ca unii primari să-l voteze pe Hibernatus. Dar vor reuși ei să-i convingă pe concetățenii lor să facă la fel?
De reținut: Hibernatus și-a propus mărirea salariilor parlamentarilor, deși un președinte nu are nicio treabă cu acest capitol, iar Stănescu vorbește de amenințarea turului 2 pentru alegerea liderilor locali. Nimic despre programul viitorului președinte, despre situația actuală a României într-o perioadă dramatică a omenirii. Doar despre ei și ai lor, cu frica de a-și păstra pozițiile printr-o lege nedreaptă. Marfă pentru populiști.
Sunt primari care au deținut multiple mandate câștigând în turul 2, dovadă că alegătorii chiar i-au vrut. Dar, de când s-a introdus un singur tur, orice primar care nu a făcut vreo boacănă majoră poate rămâne în funcție fără a face mare lucru pentru comunitate. Poți fi oricât de mediocru, doar să fii cuminte sau să nu te prindă cu vreun matrapazlâc. De aceea, o mare parte dintre primari au fost votați de un mic procent din comunitate, rămânerea lor în funcție fiind o sursă de frustrări și de dezamăgire pentru majoritatea cetățenilor față de mecanismul democratic.
– Tot ei!
– Tot ei? Atunci votez cu populiștii, măcar să se aleagă praful de tot!
Și așa s-a ajuns la comica amenințare „o să vă arătăm noi ce-o să pățim!”.
Nu pericolul rusesc, nu insecuritatea la care ne expune trumpismul, nu breșele din sistemele noastre de informații și din armată, nu datoria uriașă pe care a contractat-o actuala guvernare pe spinarea noastră, nu corupția, nu insignifianța noastră în marile negocieri sunt problemele pe care urmează să le rezolva președintele Antonescus Hibernatus, ci două chestiuni: una emancipatoare (mărirea salariilor parlamentarilor) și una conservatoare (păstrarea unui singur tur în alegerile locale).
De vreo trei luni, electoratul vrăjit de discursul populist a tot strigat că vrea turul 2 înapoi. Acest lucru nu se poate din motivele despre care am tot vorbit în toată această perioadă. Noi, ceștilalți, am tot cerut revenirea la două tururi în alegerile locale de când a fost modificată legea, dar nimeni nu ne-a luat în seamă. Dragnea a plecat, mizeria a rămas, dovadă că nu a fost doar a lui, ci și a celor rămași să se înfrupte din ea.
Cred că nici noi n-am găsit sloganul bun care să ne facă auziți. De aceea, socotesc că ar fi momentul să strigăm: „Turul doi înapoi!”.
corect analizat. Sunt disperati, dau bani la greu presei sa-l ridice pe C.A. si sa il termine pe Nicușor. Unii deontologi de la tv si site-uri se mira ipocrit ca sunt folositi in acest demers iar noi nu intelegem in ruptul capului de ce il tin in brate pe Hibernatus. L-am auzit chiar pe Crin spunand cu acelasi tupeu ca nu el a vrut sa candideze, ca nu e treaba lui mobilizarea bla bla bla, deci ca misiunea lui e sa salveze monstruoasa coalitie psdnludmr. Numai un electorat puturos cu mana intinsa si sinecurist ar putea vota un astfel de personaj. Iar sloganul electoral al candidatului top chiul garantat nordis tiktok scoala ioc ar trebui sa fie ‘Vorbe, nu fapte’.
Da, d-le profesor, suntem multi care vrem schimbare, vrem reforme, vrem ‘turul 2 inapoi’-alegeri in 2 tururi.