Este epoca comparațiilor majore și a redefinirii lumii. Fascinant, tot citesc analize și meditez la ele. Uneori însă am impresia că subestimăm rolul nebuniei, al hazardului și al capriciilor.
Analizelele că Trump ar decădea mental abundă. După cruzimea cu care a fost tratat Biden pentru vina de a fi bătrân – inclusiv de către Trump, cu doar trei ani mai ”tânăr” – pare un moment de gen karma bitch.
Cele mai dure analize vorbesc de scleroză. Cele mai blânde vorbesc despre personalitate narcisistă dintotdeauna prezentă la el, dar agravată de teama pierderii controlului. Omul tremură și se bâlbâie mai rău decât Biden în cele mai proaste momente.
Ce face ca Trump să fie diferit de Biden este lipsa sa totală de rușine, un sentiment de care este incapabil dat fiind narcisismul feroce. Modul în care omul își înfruntă începuturile demenței este o temă dureroasă și fascinantă.
Am meditat la asta văzând-o pe bunica care m-a crescut cum se pierde. Era acolo, dar se pierdea pe sine. Bunica mea a fost un om care a trăit toată viața după un cod țărănesc al rușinii. ”Se cade – nu se cade” să faci aia sau ailaltă. A fi acolo pentru toată lumea, a da sfaturi, a fi omul deștept la care apelează juma’ de sat pentru soluții era ceva ce ținea de personalitatea ei.
Când mintea a început să-i umble aiurea de la boala care a răpus-o la final, vedeam în ochii ei deruta. Deruta care vine din rușine. Mi se rupea sufletul. Rușinea aia era ceva covârșitor. Recăderea în copilărie, în dependență. Lipsa de control. Dacă faci ceva ce nu se cade? Bunica mea avea rușine.
Trump este opusul în modul în care își gestionează începutul declinului. Văd în ochii lui deruta. Dar reacția este opusul rușinii, este supralicitarea. Dacă lumea se blurează în ochii tăi, atunci supralicitezi ca să forțezi lumea să se potolească, să nu mai joace dinaintea ochilor. Dacă ai fi un cetățean obișnuit, ai primi un sedativ. Dar ești șeful Americii, nu avem procedură pentru asta.
Este momentul analizelor macro despre cum lumea se schimbă, dar eu zic să nu ignorăm micro-factorii care pot fi esențiali. Mă gândeam la asta când citeam SMS-ul trimis de Trump premierului Norvegiei. Pentru că nu mi-ați dat Premiul Nobel, eu nu mai trebuie să mă gândesc la pace. Am încheiat opt războaie și meritam premiul, dar nu mi l-ați dar, așa că vreau Groenlanda.
Halucinant. Ce șochează aici este lipsa de metodă. Poți analiza comportamentele conducătorilor în diverse chei. Realism, sfere de influență, are nevoie de Groenlanda ca să… Multilateralism, ar fi bine să lucreze cu aliații. Etc. Dar nu poți interpreta SMS-ul ăsta în nici o cheie rațională. Un om care nu e lovit de boală nu se poate expune în acest hal ridicolului. Adică Premiul Nobel versus Groenlanda nu intră în nici o cheie de interpretare, alta decât nebunia, clinic vorbind demență. Care poate fi în diverse grade și în diverse stadii, o poate duce ani în șir, poate fi funcțional sau nefuncțional – depinde de stare etc.
Ce e fascinant la Trump e modul în care repetă niște idei fixe. Asta cu opt războaie, de pildă. Fiind el președintele Americii, lumea tinde să-l ia mai în serios decât dacă ai analiza un oarecare om bolnav. E greu de conceput pentru mintea umană faptul că cel mai puternic om din lume poate spune ceva fals în mod repetitiv. Sigur știe el ceva, e ceva acolo.
Am auzit oameni care chiar cred că omul încheie războaie pe bandă. O fi el prost de gură, cum se zice la mine la țară, dar măcar încheie războaie, mă-nțelegi?
La tribuna ONU, Trump a fluturat lista celor „opt războaie interminabile” pe care le-a oprit. Oastea de aplaudaci – inclusiv suveraniștii noștri care iau lumină de la Mar-a-Lago – a intrat în extaz. „Vedeți? Omul e Președintele Păcii!”.
Care sunt alea opt?
1. Thailanda – Cambodgia
Aceste două state s-au bombardat pe graniță anul trecut. Trump a zis să se potolească, altfel le pune taxe vamale. Hârjoană de artilerie. S-au potolit, nu e clar dacă postarea lui Trump a schimbat ceva. Trump avea o invitație la un eveniment în zonă, parcă în Malaezia.
Deși ăia se potoliseră, Trump a zis că vine doar dacă vin șefii din Thailanda și Cambodgia ca să semneze în fața lui. Na, pe logica că dacă vrea nebunu’, s-a semnat în fața lui. Pac, Trump pune că a încheiat un război interminabil.
După o săptămână, niște soldați thailandezi au călcat pe o mină și au murit. Au acuzat Cambodgia că pune mine. Cambodgienii au zis că poate e veche mina, dracu’ știe ce e prin jungla aia, să nu o mai ia personal thailandezii. Thailandezii au zis că nu, că e pătată onoarea și au dat niște artilerie pe Cambodgia. Hârjoană câteva zile, iar s-au potolit. Momentul cu semnat în fața lui Trump e ca și cum nu a existat.
2. Kosovo – Serbia
Conflictul ăsta chiar l-a încheiat America, doar că acum 20 de ani, ne amintim ce și cum. „Se omorau de 400 de ani, le-am spus să se îmbrățișeze”, zice Trump de la tribuna ONU.
Șefii din Serbia și Kosovo au venit la Casa Albă, au semnat separat niște hârtii că lasă să se facă o autostradă care ar trece pe la ambii (nu s-a făcut nimic de atunci). Trump i-a pus pe niște scăunele mai mici în fața biroului său ca să facă poză, ăia s-au ignorat în rest.
În realitate, tensiunea e la fel de mare în teren, dar Trump a vândut un memorandum birocratic drept Tratatul de la Versailles. Pac, gata, pace eternă. Băiete, un Nobel la masa lu’ domnu’ Trump!
3. India – Pakistan
E un atentat în India. Indienii zic că Pakistanul l-a organizat. Pakistan zice că nu e adevărat. Se bat cu avioanele. Pakistanezii ies mai bine, că au arme americane, indienii mai prost că au rusești și chinezești, că ei sunt mare putere independentă. Trump le zice să înceteze. Pakistanul e bucuros, că oricum nu știa cum să încheie povestea. India e enervată că se bagă Trump, doctrina indiană de politică externă zice că țara nu are nevoie de altă mare putere să medieze orice e legat de India. Dar oricum, și indienii voiau să încheie, că ziceau că atâta tărăboi între puteri nucleare, pentru un atentat neclar, e de ajuns.
Trump iese să anunțe acordul de încetare a focului înaintea celor două țări. Șeful armatei din Pakistan – care ignoră conducerea civilă, că în statele de genul ăsta militarii și securiștii cred că ei trebuie să decidă orice – îl propune pe Trump pentru Premiul Nobel. Trump – happy ca un copil. Îl invită pe generalul ăla la cină la Casa Albă. India este scoasă din minți și decide să destindă relația cu China, cu care era în relații proaste.
Decenii de diplomație americană care vrea să se apropie de India sunt aruncate pe apa Sâmbetei pentru că Trump voia să anunțe primul un război încheiat. China – happy, vizite reciproce între dictatorul Xi și dictatorul wanna be indian Modi. Stupiditate de nivel istoric pentru Trump, reversul lui Kissinger când vine vorba de triade complicate cu China: ăla a desprins China de URSS, ăsta împinge India spre China.
4. Egipt – Etiopia
Ăștia se ceartă pe un baraj, e poveste complicată. Egiptul amenința că bombardează barajul din Etiopia, că scade Nilul la el. Trump a scris public: băi, e grav, egiptenii amenință că bombardează. Egiptul nu a făcut nimic, se negociază împărțirea apei.
Deci, iată un război încheiat de Trump. Deși nu a existat, el l-a încheiat pentru că a zis că să nu fie război. Lasă că țările astea nici măcar nu au graniță comună, deci puteam vorbi cel mai grav de un bombardament greu de aplicat de către egipteni, dar el a încheiat războiul, mă-nțelegi?
5. R. D. Congo – Rwanda
Ăsta chiar e un război real, dar pacea lui Trump e cea mai iluzorie. Rwanda a înarmat niște rebeli din R. D. Congo și i-a sprijinit militar. Ăia de și-au bătut joc de mercenarii lui Potra.
Știți cum niște băieți cu mușchi din statul român își luau concediu de paternitate sau de boală și se duceau să lucreze pentru Potra. Da, acolo în Africa, unde rușii domină piața de securitate privată.
Omul lui Georgescu făcea și el afaceri, că na, doar nu sunt legați de ruși el și Georgescu, e doar un antreprenor care a găsit o nișă de piață, puteți și voi dacă vreți.
Băieții ăia erau plătiți cash cu milioane de euro care zburau în valize de pe aeroportul din Sibiu – cum arată investigațiile lui Victor Ilie – fără ca SRI sau poliția sau vameșii să aplice măcar regula aia a UE cu maximum 10.000 euro cash la graniță, dacă nu existau motive de securitate națională că îți pleacă militarii să fie ajutor de ruși în Africa.
Asta – când era Cătălin Predoiu ministru de Interne, semn clar că merită să-l punem la SRI acum, că cică ne-a salvat democrația.
Deci, rebelii ăștia din R. D. Congo (fostul Zair) sunt celebri în România pentru că i-au prins pe băieții lui Potra și i-au pus în genunchi să-și ceară iertare, iar statul român s-a agitat să-i aducă acasă, că na, sunt ai noștri; n-or fi ei buni să se bată în războaie reale, dar la ceva se pricep, gen să bată femei în Piața Victoriei.
Congo zicea: Rwanda e de vină că-i sprijină pe ăștia! Rwanda zicea: Noi? Să moară Veta, nu avem nici o implicare! Între timp, ăia tot cucereau din Congo, gen al doilea oraș din țară l-au luat și au făcut măcel acolo.
Trump a zis: bă, încetați! I-a chemat pe Tshisekedi din Congo și pe Kagame din Rwanda să semneze ceva în fața lui. Ăia au venit și au semnat, că nu știi când mai ai ocazie de poză în Biroul Oval.
Și rebelii din Congo, ăia care se băteau în mod real? Ah, ăia n-au fost chemați, și oricum Rwanda zice că nu-i cunoaște. Deci, nu s-a schimbat nimic real prin acord, dar Donald mai numără un război încheiat. Chiar dacă nu e încheiat.
6. Armenia – Azerbaidjan
Aici e cinism pur. Azerbaidjanul a ras Nagorno-Karabakh, a epurat etnic regiunea de armeni și a câștigat militar. Trump a venit după măcel, a pus o ștampilă pe un acord de transport și a zis: „Am adus pacea”.
Aia nu e pace, e capitularea victimei în fața agresorului. Noi ne bucurăm că Putin a ieșit de prostul cartierului în povestea asta, că el garanta securitatea Armeniei, dar asta nu schimbă morala de mai sus. Pentru că e exact „modelul” pe care-l pregătește pentru Ucraina: lași pe ăla tare să-l căpăcească pe ăla mai slab și la final declari pacea. Noroc că Ucraina rezistă tot mai puțin ajutată de Trump și tot mai mult de europeni, care uite că sunt actor tot mai independent.
7. Israel – Iran
Bibi i-a zis lui Donald că el va bombarda Iranul, rugându-l să ajute. Donald a zis că nu se bagă, că dracu’ știe ce iese și el e bun la pace, nu la război (era înainte de Venezuela, acum îi place).
Bibi Netanyahu a zis: uite, eu distrug antiaeriana Iranului și poate totuși te bagi. Israelul a distrus antiaeriana și a început bombardarea site-urilor nucleare. Văzând că e cu zero riscuri și potențial de fală, Donald a zis: stai, frate, că acu’ vreau și eu!
Susține că a oprit un război total după 12 zile de schimburi de rachete amenințând Iranul cu distrugerea. În realitate, Iranul și Israelul au jucat o coregrafie a descurajării. S-au oprit pentru că niciunul nu voia război total. Aici aș putea să-i acord niște credit că a speriat Iranul și a distrus (aparent) capacitățile nucleare. Alea care mergeau înainte după ce tot el a renunțat la acordul cu Iranul făcut de Obama pe subiect.
8. Israel – Hamas
Cea mai macabră „victorie”. Trump a declarat războiul din Gaza încheiat. Cum? Prin simplul fapt că Gaza a fost rasă de pe fața pământului și nu mai are cine să lupte convențional.
A numi distrugerea „pace” este orwellian. E pacea pustiului. „Ubi solitudinem faciunt, pacem appellant” („Faci un deșert și îl numești pace”) – zicea Tacitus despre romani. Trump e mai modest, el îl numește „deal”.
Concluzia?
Trump nu oprește războaie. El doar redefinește cuvântul „pace”.
Pentru el, pacea înseamnă momentul în care el se plictisește de subiect sau momentul în care cel puternic l-a terminat pe cel slab.
Asta e realitatea factuală. Faptul că Trump repetă obsesiv ”opt războaie încheiate” este ceva ce ține de narcisism.
Apropo, în SMS-ul către norvegieni a adăugat un +. „Opt +”.
Între timp a mai încheiat niște războaie în mintea lui. Faptul că trimite SMS-uri Norvegiei zicând că el a încheiat opt războaie, dar nu a primit Premiul Nobel, deci că acum ia Groenlanda de la Danemarca, ține de privirea aia blurată a bătrânului care este speriat. Lumea i se învârte în fața ochilor. Doar ideile sunt fixe. Ideile sunt dureros de fixe, cu atât mai fixe cu cât lumea se învârte.
Opt războaie – el chiar crede asta, el chiar crede că urma Nobelul. Lumea a fost neascultătoare. Îi scapă controlul, e panicat. Dacă ar avea rușine, ar realiza că e ceva în neregulă cu el. Poate face ceva ce nu se cade? Dar Donald nu are rușine.
Ăsta cred că nici la șireturi nu se mai încheie singur.
mai trebuie alesi politicieni peste varsta de pensionare. Daca ai 65 de ani, o iei la vale si fizic si psihic. Si ajungi ca Putin sau Trump, dau cu bomba ca la cat mai traiesc eu…